Decizia nr. 12/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. 2, 3 și 6, ale art. 183 alin. 1 și 2, ale art. 284^1, ale art. 48 lit. d), ale art. 52 alin. 2, precum și ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) și alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anton Sommert și Societatea Comercială "Eurocontact" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.105/2000 al Tribunalului București Secția I penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 decembrie 2000 în prezenta autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16 ianuarie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.105/2000, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. 2, 3 și 6, ale art. 183 alin. 1 și 2, ale art. 284^1, ale art. 48 lit. d), ale art. 52 alin. 2, precum și ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) și alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anton Sommert și Societatea Comercială "Eurocontact" S.R.L.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile Codului de procedura penală criticate sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 48 alin. (3), art. 50 alin. (2), art. 123 alin. (1) și (2), art. 125 alin. (1), art. 130 alin. (1) și ale art. 131 alin. (1) din Constituție.

Tribunalul București - Secția I penală, exprimandu-și opinia în conformitate cu prevederile

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, apreciază ca excepția ridicată este admisibilă, întrucât textele de lege criticate "sunt norme procedurale de care depinde soluționarea cauzei, acestea nefacand până în prezent obiectul vreunui control de constituționalitate". În continuare instanța arata ca singurele norme constituționale pertinente în cauza sunt cele prevăzute la art. 21 și 24, iar nici unul dintre textele de lege criticate nu contravin acestor norme, excepția ridicată nefiind intemeiata.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata, întrucât textele procedurale penale criticate nu contravin nici unei dispoziții și nici unui principiu prevăzut în Constituție. Astfel acestea: a) nu afectează atributele statului român ca stat de drept; b) nu încalcă nici o convenție sau tratat internațional; c) nu împiedica cetățenii sa beneficieze de drepturile și libertățile conferite de Constituție și de alte legi; d) nu încalcă principiul egalității în drepturi și al nediscriminarii, fiind deopotrivă aplicabile tuturor cetățenilor aflați în aceeași situație; e) nu ingradesc exercițiul drepturilor cetățenilor străini; f) nu ingradesc accesul liber la justiție; g) nu aduc atingere dreptului la viața și la integritatea fizica și psihică ale persoanei; h) nu ingradesc exercițiul dreptului la apărare; i) nu ating respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private; j) nu au nici o legătură cu răspunderea statului pentru erorile judiciare; k) nu vizează fidelitatea față de țara; l) nu au nici o legătură cu înfăptuirea justiției în numele legii și nici cu independenta judecătorilor; m) nu determina înfăptuirea justiției prin alte organisme; n) nu vizează rolul și atribuțiile Ministerului Public. În concluzie, se retine ca toate dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții din Codul de procedură penală:

- Art. 291 alin. 2, 3 și 6: "Neprezentarea părților citate nu împiedica judecarea cauzei. Când instanța considera ca este necesară prezenta uneia dintre părțile lipsa, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amanand în acest scop judecata.

Partea prezenta la un termen nu mai este citata pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. [...]

Când judecata rămâne în continuare, părțile și celelalte persoane care participa la proces nu se mai citeaza.";

- Art. 183 alin. 1 și 2: "O persoana poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispozițiilor art. 176, dacă fiind anterior citata nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesară.

Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă organul de urmărire penală sau instanța constata motivat ca în interesul rezolvarii cauzei se impune această măsură.";

- Art. 284^1 : "În cazul infracțiunilor arătate în art. 279 alin. 2 lit. a), lipsa nejustificată a părții vătămate la doua termene consecutive în fața primei instanțe este considerată drept retragere a plângerii prealabile.";

- Art. 48 lit. d): "Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva: [...]

d) exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, soțul sau vreo ruda apropiată.";

- Art. 52 alin. 2: "Examinarea declarației de obținere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultandu-se procurorul când este prezent în instanța, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abține sau a carei recuzare se cere.";

- Art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c): "În caz de achitare sau de încetare a procesului penal în fața instanței de judecată, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: [...]

În caz de încetare a procesului penal, de către: [...]

c) partea vătămată, în caz de retragere a plângerii.";

- Art. 192 alin. 2: "În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea."

Normele constituționale invocate de autorii excepției ca fiind incalcate sunt următoarele:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 15 alin. (1): "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.";

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 18 alin. (1): "Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 22: "(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 26 alin. (1): "Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.";

- Art. 48 alin. (3): "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.";

- Art. 50 alin. (2): "Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii răspund de îndeplinirea cu credința a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.";

- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";

- Art. 125 alin. (1): "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.";

- Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.";

- Art. 131 alin. (1): "Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției."

Analizând cererea prin care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, sub aspectul comparării conținutului textelor, reproduse în extenso, cu numerotarea acestora, Curtea constata ca autorii excepției au înțeles sa invoce neconstituționalitatea art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c), iar nu pe cea a "art. 192 alin. 2 lit. c)", întrucât în realitate alin. 2 al art. 192 nu conține "lit. c)". De asemenea, aceștia au înțeles sa invoce neconstituționalitatea alin. 2 al art. 192, iar nu pe cea a alin. 3 al aceluiași articol, care în realitate are un conținut diferit față de textul citat de autorii excepției.

De asemenea, Curtea constata ca soluționarea cauzei nu depinde de întregul ansamblu al normelor procesual penale criticate, astfel încât, având în vedere dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora Curtea decide numai asupra constituționalității unor dispoziții legale în vigoare, de care depinde soluționarea pricinii, urmează ca, în temeiul alin. (6) al aceluiași articol, să se respingă excepția de neconstituționalitate cu referire la dispozițiile art. 291 alin. 2 și 6, ale art. 183 alin. 1 și 2, precum și ale art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, ca fiind inadmisibila.

Curtea retine ca fiind determinante în soluționarea cauzei doar dispozițiile art. 284^1 (lipsa nejustificată a părții vătămate la doua termene de judecată), ale art. 291 alin. 3 (citarea părților la judecata), ale art. 48 lit. d) și ale art. 52 alin. 2 (modul de examinare a problemei incompatibilitatii judecătorilor și de rezolvare a cererii de recuzare), precum și ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) (obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare) din Codul de procedură penală. În consecința, controlul de constituționalitate se va limita la aceste dispoziții legale.

Examinând dispozițiile constituționale invocate, Curtea constata ca acestea vizează principii, drepturi și obligații reglementate de Constituție prin art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2) și prin art. 24 alin. (1), referitoare, respectiv, la egalitatea în drepturi a cetățenilor, fără privilegii și fără discriminări, la dreptul de acces liber la justiție și la garantarea dreptului la apărare. Asadar examinarea constituționalității textelor de lege criticate urmează să se facă prin raportare numai la aceste norme constituționale, celelalte norme invocate de autorii excepției nefiind incidente în cauza.

Analizând critica de neconstituționalitate cu referire la dispozițiile art. 284^1 din Codul de procedură penală, Curtea observa ca acestea sunt aplicabile doar în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 279 alin. 2 lit. a) din același cod, respectiv la acele 8 infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta plângere se adresează direct instanței de judecată. Aceasta reglementare constituie o excepție de la principiul oficialitatii procesului penal. În cazul acestor infracțiuni de o gravitate mai redusă legea conferă persoanei vătămate dreptul de dispoziție cu privire la pornirea procesului penal ori la continuarea acestuia. Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 și 2 din Codul penal lipsa plângerii prealabile, precum și retragerea acesteia inlatura răspunderea penală, având drept consecința încetarea procesului penal. Conform art. 284^1 din Codul de procedură penală lipsa nejustificată a părții vătămate la doua termene consecutive, dar numai în fața primei instanțe, echivaleaza ca manifestare de voința cu retragerea plângerii prealabile. Aceasta pentru ca absenta nejustificată și consecutiva demonstreaza lipsa de voința și de staruinta a părții vătămate pentru continuarea procesului penal, deci retragerea tacită a plângerii.

Curtea nu poate retine încălcarea principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice pentru ca dispozițiile legale criticate sunt aplicabile pentru toate persoanele aflate în aceeași situație. Nu este afectat nici dreptul de acces la justiție, deoarece persoana vătămată s-a adresat fără nici o ingradire justiției și depinde de ea dacă insista sau nu pentru continuarea procesului. Nici dreptul la apărare nu este îngrădit, acest drept putându-se exercită pe tot parcursul procesului.

Împrejurarea dacă lipsa la doua termene consecutive a părții vătămate este sau nu justificată constituie o problemă de fapt a carei stabilire intră în atribuțiile exclusive ale instanțelor de judecată. În acest scop partea are posibilitatea sa încunoștințeze prima instanța despre cauzele care justifica absenta sa ori să le invoce în fața instanței de recurs.

Curtea mai constata ca în procesul penal necitarea părților pentru termenele următoare nu poate fi interpretată ca o atingere adusă dreptului la apărare, întrucât se considera ca exista obligația părții de a se informa singura cu privire la eventualele termene ulterioare, acest minim de diligenta dându-i posibilitatea sa ia cunoștința de conținutul dezbaterilor, sa participe la desfășurarea acestora, în scopul pregătirii și sustinerii propriei apărări. În acest sens este de altfel și jurisprudenta Curții Constituționale (de exemplu, Decizia nr. 146 din 14 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 15 noiembrie 2000).

Curtea constata ca stabilirea incompatibilitatii judecătorului, precum și rezolvarea declarației de abținere ori a cererii de recuzare reprezintă probleme de fapt și de aplicare corecta a legii, de competența exclusiva a instanțelor de judecată. Prin urmare textele art. 48 lit. d) și ale art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin nici unei dispoziții sau nici unui principiu constituțional.

Examinând dispozițiile art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea retine ca nici o norma constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovata pentru provocarea acelor cheltuieli. În cazul în care partea vătămată s-a adresat justiției, dar ulterior își retrage plângerea (expres sau tacit), este firesc ca ea să fie obligată la plata cheltuielilor ocazionate, întrucât nu mai este posibila stabilirea vinovatiei altei persoane.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. 2 și 6, ale art. 183 alin. 1 și 2 și ale art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Anton Sommert și Societatea Comercială "Eurocontact" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.105/2000 al Tribunalului București - Secția I penală.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. 3, ale art. 284^1 , ale art. 48 lit. d), ale art. 52 alin. 2 și ale art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 ianuarie 2001.