Decizia nr. 108/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Monica Manughevici în Dosarul nr. 642/2000 al Judecătoriei Targoviste.

La apelul nominal lipsesc toate părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale în materie, precum și faptul ca în speta nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea acesteia, solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 6 decembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 642/2000, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Monica Manughevici într-o cauza penală având ca obiect plângerea prealabilă formulată de partea vătămată Alina Mavrodin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 11, 20, 29, 30, 31, 38, 49 și 54, deoarece "exista posibilitatea unei alte persoane de a îngrădi exercitarea acestor drepturi ori de câte ori dorește". Judecătoria Targoviste, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată. Se considera ca prin dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală se reglementează "un mod special de sesizare a organelor judiciare", a cărui lipsa ar împiedica "punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, pentru infracțiunea dedusă judecații", ceea ce "ar aduce atingere dreptului însuși de petiționare prevăzut de Constituție".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Se considera ca legea trebuie să impună "anumite limite în comportamentul și exprimarea indivizilor", deoarece "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea și nici dreptul la imagine al persoanei".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 29: "(1) Libertatea gandirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.

(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.";

- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implica și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.";

- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau siguranța naționala.

(4) Mijloacele de informare în masa, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.";

- Art. 38: "(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere.

(2) Salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice.

(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.

(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bărbații.

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 54: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți."

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constata că nu pot fi reținute sub nici un aspect criticile formulate.

Condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale de existenta plângerii prealabile a persoanei vătămate reprezintă o excepție de la regula generală a oficialitatii procesului penal, înscrisă în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală. Cazurile în care este necesară plângerea prealabilă se împart în două categorii: în cazul anumitor infracțiuni, prevăzute expres și limitativ de lege, plângerea prealabilă se depune direct la instanța de judecată, iar în cazul altor infracțiuni, determinate de asemenea prin lege, plângerea trebuie adresată organului de urmărire penală competent, sesizarea instanței urmând să se facă prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Stabilirea infracțiunilor în cazul cărora este necesară plângerea prealabilă, a celor în cazul cărora trebuie efectuată urmărirea penală, precum și a celor în cazul cărora sesizarea instanței de judecată se face prin plângerea prealabilă directa a persoanei vătămate este lăsată de Constituție la libera opțiune a legiuitorului.

Se observa ca în orice proces penal, începând din momentul declanșării sale (începerea urmăririi penale sau sesizarea instanței de judecată), sunt implicate diferite părți (invinuit, inculpat, parte vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente), care au drepturi și obligații egale. Norma procedurala penală criticata nu prevede privilegii sau îngrădiri ale exercitării drepturilor procesuale pentru nici una dintre părțile procesului penal, iar distincțiile făcute între calitatea părților nu înseamnă nici privilegii și nici discriminări.

Calitatea procesuala de inculpat este definită la art. 23 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală este parte în procesul penal și se numește inculpat". Aceasta calitate de inculpat nu reprezintă o prejudecare a cauzei și nu rastoarna prezumția de nevinovatie prevăzută la art. 23 alin. (8) din Constituție, conform căruia, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată". De asemenea, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale persoanei inculpate care, la fel ca oricare parte din procesul penal, își poate exercita dreptul la apărare și poate solicita administrarea oricăror probe legale pentru combaterea susținerilor formulate în acuzare. În vederea apărării împotriva unor inculpari vadit nefondate sau tendențioase inculpatul are la dispoziție și mijloace de drept penal, având posibilitatea sa ceara tragerea la răspundere penală a celor care l-au reclamat, pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută la art. 259 din Codul penal.

Se constata, de asemenea, ca art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravine nici prevederilor art. 11 și 20 din Constituție, referitoare la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și, respectiv, la tratatele internaționale privind drepturile omului. Potrivit art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dreptul la libertatea de exprimare poate fi supus "unor formalități, condiții, restrangeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru [...] protecția reputației sau a drepturilor altora".

De altfel, prin numeroase decizii, ca de exemplu deciziile nr. 195 și nr. 197 din 12 octombrie 2000, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000, Curtea Constituțională a statuat, pentru aceleași considerente, ca dispozițiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de fața, deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea soluției pronunțate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Monica Manughevici în Dosarul nr. 642/2000 al Judecătoriei Targoviste.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2001.