Decizia nr. 132/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Vlad în Dosarul nr. 10.259/2000 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, care prevăd în mod expres dreptul inculpaților aflați în stare de deținere de a li se comunică rechizitoriul, nu exclud comunicarea acestuia inculpaților aflați în stare de libertate. În acest sens se arata ca toți inculpatii beneficiază de aceleași drepturi încă din faza urmăririi penale, deoarece, potrivit art. 250 din Codul de procedură penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale organul de cercetare penală procedează la prezentarea materialului de urmărire penală față de toți inculpatii, fără a distinge după cum se afla sau nu în stare de detenție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 10.259/2000, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Vlad.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca netrimiterea de copii de pe rechizitoriu tuturor inculpaților din cauza, iar nu numai celor aflați în stare de deținere, contravine prevederilor art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare, sustinandu-se ca "este obligația statului, cel care organizează procesul penal, de a garanta dreptul la apărare și deci de a face un efort (admis numai în parte, discriminatoriu, față de o categorie de inculpați, aflați în detenție) pentru comunicarea rechizitoriului". Se susține, de asemenea, ca textul invocat contravine art. 23 alin. (5) din Constituție, care prevede aducerea la cunoștința a invinuirii, a motivelor reținerii sau arestării, precum și art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Oradea, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, deoarece, "având în vedere importanța actului de trimitere în judecata a inculpaților, este imperios necesar ca acesta să fie adus la cunoștința fiecărui inculpat, indiferent dacă se afla în stare de arest sau în stare de libertate. De asemenea, comunicarea rechizitoriului ar duce la o mai buna desfășurare a procesului penal, inculpatul având posibilitatea să își formuleze apărarea având deplina cunoștința de acuzatiile care i se aduc prin actul de trimitere în judecata".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (5) din Constituție, care consacra dreptul celui reținut sau arestat de a i se aduce la cunoștința motivele reținerii sau arestării, precum și învinuirea, deoarece textul criticat privește înaintarea cauzei de către procuror la instanța competența după darea sau confirmarea rechizitoriului. Cele doua reglementări au obiecte diferite și nu intră în coliziune. Dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează o procedură de trimitere a dosarului la instanța competența împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaților aflați în stare de deținere. Textul nu prevede comunicarea de copii de pe rechizitoriu numai inculpaților aflați în stare de deținere. Obiectul de reglementare fiind diferit, nu se poate susține ca dispozițiile criticate ar aduce atingere prevederilor constituționale referitoare la dreptul la apărare. Din aceleași considerente aceste dispoziții nu contravin nici prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanței competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaților aflați în stare de deținere."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt următoarele:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 23 alin. (5): "Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat."

Totodată se arata ca sunt incalcate și dispozițiile art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca autorul excepției formulează o interpretare per a contrario a prevederilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit căreia comunicarea actului de inculpare ar avea loc exclusiv către inculpatii aflați în stare de deținere, iar nu și către cei aflați în stare de libertate. În realitate, prin textul invocat se prevede înaintarea dosarului către instanța de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, iar nu comunicarea de copii de pe rechizitoriu numai inculpaților aflați în stare de deținere. Situația inculpatului aflat în stare de deținere, căruia i se comunică rechizitoriul, nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă față de cea a inculpatului aflat în stare de libertate, deoarece acesta din urma, fiind chemat prin citație procedurala, are posibilitatea sa ia cunoștința de rechizitoriu de la arhiva instanței la care se găsește dosarul.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 23 alin. (5) din Constituție, care consacra dreptul celui reținut sau arestat de a i se aduce la cunoștința motivele reținerii sau arestării, precum și învinuirea, Curtea constata ca aceste dispoziții constituționale nu au relevanta în cauza, întrucât dispozițiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează o procedură administrativă de inaintare a dosarului la instanța competența după darea sau confirmarea rechizitoriului.

De asemenea, Curtea Constituțională constata ca este neîntemeiată și cea de-a doua critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă și sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Vlad în Dosarul nr. 10.259/2000 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2001.