Decizia nr. 225/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Adrian Gheorghita în Dosarul nr. 4.496/2000 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca textul criticat, fiind preconstitutional, trebuie raportat la prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție, referitoare la conflictul temporal de legi. Pe fond solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, întrucât apreciază ca art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravine prevederilor art. 21 și 24 din Constituție, privind accesul liber la justiție și dreptul la apărare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 24 august 2000, pronunțată în Dosarul nr. 4.496/2000, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Adrian Gheorghita într-o cauza având ca obiect stabilirea dreptului acestuia de a avea legături personale cu fiica sa.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textul criticat, care "împiedica părțile sa participe la dezbaterile asupra recuzării, încalcă vadit dreptul la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituția României și ingradeste accesul liber la justiție, contrar art. 21 alin. (2) din Constituție."

Tribunalul București - Secția a III-a civilă, exprimandu-și opinia, apreciază ca "dispozițiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă este în vigoare, nefiind abrogată implicit sau explicit de nici un act normativ" și, în consecința, produce efecte și după intrarea în vigoare a Constituției. Se mai arata ca "referitor la excepția invocată, Tribunalul apreciază ca aceasta este fondată, motivat de dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României care prevăd accesul liber la justiție al cetățenilor, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale, nefiind afectate de judecarea în camera de consiliu, a cererii de recuzare a judecătorului, fără citarea părților."

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, în esenta, ca "dispozițiile criticate nu afectează drepturile constituționale menționate în motivarea excepției".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, asa cum rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea formulată de autorul acesteia, îl constituie dispozițiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părților și ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găsește de cuviință".

Se susține ca aceste dispoziții de lege încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și ale art. 24 alin. (2), care prevăd:

- Art. 21 alin. (1): "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.";

- Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Totodată, în esenta, prin notele scrise depuse la dosar autorul excepției de neconstituționalitate solicita Curții Constituționale sa dispună "completarea actului de sesizare, a raportului și a obiectului Dosarului nr. 93C/2001, astfel încât să se refere explicit la obiecția de neconstituționalitate materială; calificarea neconstitutionalitatii formale ca lipsită de interes în condiții de neconstituționalitate materială; cercetarea prealabilă a competentei Curții în raport cu cauza de neconstituționalitate materială, care consta în aceea ca statul român nu este fondat în fapt pe Constituția României, ci pe doctrina stalinista de lichidare a opozantilor prin inscenari judiciare (de drept comun); declinarea competentei Curții în raport cu obiecția de neconstituționalitate materială în favoarea autorităților cu competența politica și executivă: Parlamentul, Președintele și Guvernul României".

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.

I. În legătură cu incidența dispozițiilor constituționale ale art. 150 alin. (1), potrivit cărora "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții", Curtea Constituțională constata ca ulterior intrării în vigoare a Constituției Codul de procedură civilă a fost modificat expres prin mai multe acte normative, de exemplu, prin legile nr. 104/1992, nr. 65/1993, nr. 7/1996 și nr. 99/1999, precum și prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 . Rezultă ca în caz de contradictie cu o dispoziție constituțională nu se pune problema aplicării art. 150 alin. (1) din Constituție, ci a controlului legitimitatii constituționale a prevederilor acestui act normativ.

În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 90 din 4 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, și nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea acestei jurisprudente.

II. Analizând criticile formulate de autorul excepției, Curtea constata ca art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care stabilește ca instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părților, nu încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 alin. (1) din Constituție. Aceasta deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, ci instanța pronunța în ședința publică o încheiere asupra recuzării. Prin aceasta reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri.

Curtea nu poate retine nici susținerea referitoare la încălcarea art. 21 alin. (2) din Constituție, care interzice îngrădirea prin lege a exercitării accesului la justiție, întrucât, potrivit art. 34 alin. (2) din Codul de procedură civilă, "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul", cu refacerea tuturor actelor și dovezilor administrate la prima instanța, atunci când, asa cum prevede alin. 3 al aceluiași articol din același cod, "instanța superioară de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsă".

Asa fiind, Curtea urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 21 alin. (2) și la art. 24 alin. (1) din Constituție.

III. Prin notele scrise depuse la dosar autorul excepției, pe de o parte, formulează unele consideratii personale de natura politica, iar pe de altă parte, solicita Curții Constituționale să își "decline competența în raport cu obiecția de neconstituționalitate materială, în favoarea autorităților cu competența politica și executivă: Parlamentul, Președintele și Guvernul României".

Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca potrivit art. 144 din Constituție, prin care se stabilesc atribuțiile Curții Constituționale, precum și potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, aceasta [...] este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România" și, în temeiul alin. (2) al art. 3 din aceeași lege, "este singura în drept sa hotărască asupra competentei sale". Rezultă ca solicitarea privind declinarea competentei Curții în favoarea autorităților menționate de autorul excepției urmează să fie înlăturată.

Celelalte sustineri ale autorului excepției urmează, de asemenea, să fie inlaturate, întrucât acestea reprezintă de fapt consideratii personale de natura politica, care, prin natura lor, exced competentei de soluționare a Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Adrian Gheorghita în Dosarul nr. 4.496/2000 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 iulie 2001.