Decizia nr. 222/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Mobex" - S.A. din Targu Mures în Dosarul nr. 5.831/2000 al Judecătoriei Targu Mures.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, iar stabilirea vinovatiei este atributul exclusiv al instanței de judecată, iar nu un aspect al controlului de neconstituționalitate. În acest sens este menționată jurisprudenta Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 5.831/2000, Judecătoria Targu Mures a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Mobex" - S.A. din Targu Mures într-o cauza având ca obiect plângerea formulată de aceasta societate comercială împotriva unui proces-verbal încheiat de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat Mures.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prin aplicarea sancțiunilor prevăzute la

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , sunt incalcate dispozițiile constituționale ale art. 20, art. 41 alin. (2) și (7), art. 49, art. 114 alin. (1), art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b), precum și ale art. 135 alin. (6). Se apreciază ca prin aceste sancțiuni operează o "confiscare mascată" a averii dobândite licit, în baza unor relații comerciale. Astfel intervenția statului în cadrul unor raporturi juridice de natura comercială este neavenită și nu se justifica în condițiile în care nu a fost parte în contract. Se mai arata ca restrangerea libertății comerțului este neconstitutionala, din moment ce nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 49 din Constituție. Totodată autorul excepției considera ca prevederile legale criticate "instituie o răspundere obiectivă, fără culpa", ceea ce contravine dispozițiilor art. 41 din Constituție. De asemenea, considera ca

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

"a fost ratificată în a treia sesiune parlamentară, deci, cu mult peste termenul acordat în conformitate cu art. 114 alin. (3) din Constituție".

Judecătoria Targu Mures, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

este neîntemeiată. Dreptul de proprietate este garantat, iar ordonanța a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art. 134 din Constituție. Se considera totodată că nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 41 alin. (7) din Constituție. Prevederile ordonanței se completează cu cele ale

Legii nr. 32/1968 , conform cărora fapta săvârșită fără vinovăție nu constituie contravenție.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca prevederile

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , nu contravin dispozițiilor constituționale invocate în susținerea excepției. Astfel se arata că nu sunt incalcate prevederile art. 135 alin. (6) din Constituție, întrucât inviolabilitatea, în condițiile legii, a proprietății private nu poate fi opusă cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară. Textul de lege atacat urmărește doar ca sumele de bani în valută obținute de agenții economici să fie eventual investite în economia românească și sa nu se eludeze legislația fiscală privind impozitul pe profit. În ceea ce privește susținerea ca prevederile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , contravin dispozițiilor art. 114 din Constituție, în punctul de vedere al Camerei Deputaților se retine ca ordonanța a fost adoptată în limitele legii speciale de abilitare și în condițiile prevăzute de aceasta.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arata ca

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , reglementează, în esenta, repatrierea de către agenții economici a valutei ce rezultă din activitatea de comerț internațional pe care aceștia o desfășoară. Ca atare, se apreciază ca "susținerile petentei nu pot fi reținute, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții prin care se încalcă norme ce urmăresc consolidarea regimului valutar și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare". Se mai arata ca Guvernul a îndeplinit cerința prevăzută la art. 114 alin. (3) din Constituție, iar ordonanța continua să își producă efectele independent de data la care Parlamentul s-a pronunțat în condițiile art. 114 alin. (5) din Constituție. De asemenea, este menționată jurisprudenta Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea prevederilor

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 .

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , dispoziții al căror conținut este următorul:

- Art. IV pct. 3: "În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice.";

- Art. IV pct. 7: "În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.

În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50%."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca aceste texte contravin prevederilor constituționale ale art. 20 alin. (1), ale art. 41 alin. (2) teza întâi și alin. (7), ale art. 49, ale art. 134 alin. (2) lit. a) și b) și ale art. 135 alin. (6), texte care prevăd:

- Art. 41 alin. (2) teza întâi și alin. (7): "(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.";

- Art. 134 alin. (2) lit. a) și b): "(2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;";

- Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Dispozițiile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională statuand prin mai multe decizii ca aceste texte legale nu contravin Constituției.

Astfel, cu privire la susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate încalcă art. 134 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, respingând excepția ridicată, Curtea Constituțională a reținut, în esenta, ca inviolabilitatea, în condițiile legii, a proprietății private nu poate fi opusă cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piața. Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcționarea însăși a sistemului economic, astfel ca autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligații.

Prin aceeași decizie s-a mai reținut ca

Legea nr. 76/1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul ultim al pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , a fost abrogată în întregime prin

art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997

cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997, aprobată și modificată prin

Legea nr. 151/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997. Dispozițiile acestui act normativ referitoare la sancțiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depășirii termenului prevăzut la

art. IV pct. 7 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , nu se vor mai putea aplica sancțiunile reglementate de

Legea nr. 76/1992

cu o majorare de 50%, aceasta fiind abrogată.

De asemenea, în legătură cu invocarea încălcării art. 41 alin. (1), alin. (2) teza întâi și alin. (7) din Constituție, Curtea a reținut prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000) ca dispozițiile criticate nu instituie "o confiscare mascată", ci acestea constituie în realitate măsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenților economici care desfășoară activități de importexport, cu obligația pentru aceștia de a repatria valuta, precum și sancționarea nerespectării acestei obligații. Curtea a mai constatat ca limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege (și anume

Legea nr. 12/1995 , prin care a fost aprobată cu modificări

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 ), iar amenzile contravenționale prevăzute la pct. 7 al art. IV din ordonanța criticata sunt, de asemenea, stabilite prin lege, astfel încât nu se poate retine încălcarea art. 41 din Constituție.

În ceea ce privește susținerea referitoare la contrarietatea dintre textele legale criticate și art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, prin Decizia nr. 90 din 9 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000, Curtea Constituțională a statuat ca obligația de repatriere a valutei nu este contrară acestor prevederi din Constituție. Aceasta deoarece garantarea constituțională a proprietății, precum și caracterul inviolabil al proprietății private nu justifica, într-o interpretare sistematica a normelor constituționale, utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, prin încălcarea reglementărilor legale privind protecția unui interes național, cum este cel al asigurării disponibilităților valutare necesare în vederea achitării obligațiilor externe de plată ale economiei.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate anterior prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de fața.

Referitor la critica în sensul că, "Potrivit Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 20 din Constituție, nimeni nu poate fi sancționat pentru datorii", Curtea constata că nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 20 din Constituție. Sancțiunea contravențională prevăzută la pct. 7 al

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995 , nu are semnificatia unei confiscari și cu atât mai mult a unei pedepse penale aplicate pentru datorii, ipoteza avută în vedere de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În sfârșit, Curtea Constituțională nu poate retine nici susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 114 alin. (3) din Constituție. Aceste dispoziții constituționale prevăd ca "Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței".