Decizia nr. 37/2002
privind constituționalitatea votului exprimat la adoptarea Hotărârii nr. 33 din 12 decembrie 2001 a Parlamentului României pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune pentru anul 2000
prezumat în vigoare
Prin Adresa nr. 51/1.083 din 17 decembrie 2001 - înregistrată la data de 18 decembrie 2001 - secretarul general al Camerei Deputaților a trimis Curții Constituționale sesizarea grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, Partidului Național Liberal și Partidului Democrat din Camera Deputaților cu privire la neconstituționalitatea votului exprimat în ședința celor două Camere ale Parlamentului României din 12 decembrie 2001, prin care s-a hotărât încetarea mandatului Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune și demiterea președintelui acestui consiliu.
La sesizare s-au anexat o lista cu semnăturile unui număr de 49 de deputați din Grupul parlamentar al Partidului România Mare, o lista semnată de 29 de deputați din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal și o alta lista semnată de 29 de deputați ai Grupului parlamentar al Partidului Democrat.
Prin Adresa nr. XXXII/98 din 17 decembrie 2001 - înregistrată la aceeași dată, 18 decembrie 2001 -, semnată de președintele Grupului parlamentar din Senat al Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, s-a trimis direct Curții Constituționale o sesizare cu conținut identic. La sesizare s-au anexat o lista de sustinere cu semnăturile unui număr de 36 de senatori din Grupul parlamentar al Partidului România Mare și o lista de sustinere semnată de 13 senatori din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.
În motivarea sesizarilor, formulate în temeiul art. 144 lit. a) și al art. 145 din Constituție, se arata ca votul exprimat în ședința comuna a Camerei Deputaților și a Senatului din 12 decembrie 2001 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune este contrar dispozițiilor art. 64 din Constituție, "deoarece nu a fost întrunit cvorumul de ședința". Se arata în acest sens ca față de 243 de deputați și senatori, cat ar fi reprezentat majoritatea parlamentarilor din cele două Camere, în timpul votului au fost prezenți la ședința doar 241 de deputați și senatori.
În concluzie, autorii sesizarilor solicita să se constate neconstituționalitatea Hotărârii plenului celor două Camere ale Parlamentului din 12 decembrie 2001.
În conformitate cu dispozițiile
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, pentru a putea transmite până la data dezbaterii punctele de vedere ale birourilor permanente.
În punctul de vedere transmis de președintele Senatului se apreciază ca sesizarea "cu privire la neconstituționalitatea votului exprimat în ședința celor două Camere ale Parlamentului României din data de 12 decembrie 2001, prin care s-a hotărât încetarea mandatului Consiliului de administrație al Societății Române de Radio și demiterea președintelui acestui consiliu, este total neîntemeiată și excede competentei legale a Curții Constituționale". De altfel, se arata în continuare, "președintele care a condus ședința celor două Camere ale Parlamentului României, din data de 12 decembrie 2001, a respectat dispozițiile Regulamentului ședințelor comune în litera și spiritul lor cu privire la întrunirea cvorumului legal de ședința, în stricta conformitate cu prevederile art. 64 din Constituție". Se mai arata ca hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 39 alin. (4) și ale
art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată.
CURTEA,
examinând sesizările de neconstituționalitate, punctul de vedere transmis de președintele Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, stenograma ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului din 12 decembrie 2001,
Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 12 decembrie 2001
pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune pentru anul 2000, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:
Obiectul sesizarilor îl constituie constituționalitatea votului exprimat în ședința comuna a Camerei Deputaților și a Senatului din 12 decembrie 2001, pe baza căruia s-a adoptat Hotărârea nr. 33 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune pentru anul 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 17 decembrie 2001, care prevede:
"Art. 1. - Se respinge Raportul anual al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune pentru anul 2000.
Articolul 2
Potrivit dispozițiilor
art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune este demis de drept."
Examinând temeiul juridic al sesizarilor, Curtea retine ca, deși autorii acestora și-au fondat sesizările pe dispozițiile art. 144 lit. a) din Constituție, potrivit cărora Curtea Constituțională decide "asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Curții Supreme de Justiție, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;", aceasta s-ar putea întemeia numai pe dispozițiile art. 144 lit. b) din Legea fundamentală, care prevăd ca ea "se pronunța asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori".
Autorii sesizarilor de neconstituționalitate considera ca prin votul exprimat pentru adoptarea menționatei hotărâri au fost incalcate dispozițiile art. 64 din Constituție, potrivit cărora "Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezenta majorității membrilor". Aceste dispoziții sunt preluate și în Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, care, la art. 39 alin. 1, prevede: "În toate cazurile în care Camera Deputaților și Senatul, în ședințe comune, adopta legi, hotărâri sau moțiuni, trebuie să fie prezenți cel puțin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului."
Se constata, asadar, ca prevederile menționate ale Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului sunt în deplina concordanta cu dispozițiile constituționale.
Curtea observa ca din categoria "regulamentelor Parlamentului", la care se referă art. 144 lit. b) din Constituție, face parte și Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, care, prin conținutul sau și prin procedura de adoptare, ca act juridic, se încadrează în categoria "hotărârilor" Camerelor Parlamentului, în sensul art. 64 din Constituție, potrivit căruia "Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni [...]". Acest regulament este un act juridic normativ conținând reguli juridice cu caracter de generalitate referitoare la organizarea interna și la funcționarea ședințelor comune ale Camerelor reunite ale Parlamentului.
Este de reținut însă ca sesizările examinate vizează constituționalitatea votului exprimat la adoptarea
Hotărârii nr. 33 din 12 decembrie 2001 , care se referă exclusiv la respingerea Raportului anual al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune pentru anul 2000 și la demiterea de drept a acestuia. De aceea, aceasta hotărâre nu este un act juridic normativ, ci constituie un act juridic individual de aplicare a dispozițiilor art. 1 pct. 21 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, potrivit cărora aceste Camere se întrunesc în ședințe comune pentru "efectuarea altor numiri în funcții, care, potrivit legii, intră în competența Parlamentului" și în consecința nu intră în conținutul ipotezei avute în vedere de prevederile art. 144 lit. b) din Constituție.
Mai mult, potrivit art. 2 alin. (3) și
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, dispoziții legale care se întemeiază pe prevederile art. 144 lit. b) din Constituție, Curtea Constituțională nu are competența sa exercite controlul de constituționalitate asupra modului de interpretare sau asupra modului de aplicare a regulamentelor Parlamentului. Acesta, prin Camerele sale reunite, este unica autoritate publică ce deține competența ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevăzut în art. 62 alin. (1) din Constituție, conform căruia "[...] În ședințele comune, lucrările se desfășoară potrivit unui regulament adoptat cu votul majorității deputaților și senatorilor", sa interpreteze el însuși conținutul normativ al regulamentului propriu și sa decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituționale aplicabile.
Curtea Constituțională, în jurisprudenta sa, a statuat în mod constant în acest sens, precizând ca nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata pe cai exclusiv parlamentare, cu toate consecințele ce pot surveni în cazul unor încălcări ale dispozițiilor regulamentare (spre exemplu: Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993; Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, și Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000). De asemenea, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995 privind constituționalitatea refuzului Biroului permanent al Camerei Deputaților de a aproba înființarea unui grup parlamentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea a reținut ca "Pentru rezolvarea contestațiilor senatorilor, deputaților sau ale grupurilor parlamentare în legătură cu măsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmează să se recurgă la folosirea căilor și procedurilor exclusiv parlamentare".
În consecința, soluționarea sesizării ce face obiectul prezentei decizii nu este de competența Curții Constituționale.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 62 alin. (1), art. 64 și ale art. 144 lit. b) din Constituție, precum și prevederile art. 2 alin. (3), art. 13 alin. (1) lit. A.b) și ale
art. 21 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca soluționarea sesizării grupurilor parlamentare din Senat ale Partidului România Mare și Partidului Național Liberal, precum și a grupurilor parlamentare din Camera Deputaților ale Partidului România Mare, Partidului Național Liberal și Partidului Democrat, privind constituționalitatea votului exprimat la adoptarea
Hotărârii nr. 33 din 12 decembrie 2001
a Parlamentului României pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune pentru anul 2000, nu este de competența Curții Constituționale.
Prezenta decizie se comunică grupurilor parlamentare din Senat ale Partidului România Mare și Partidului Național Liberal, grupurilor parlamentare din Camera Deputaților ale Partidului România Mare, Partidului Național Liberal și Partidului Democrat, precum și Camerei Deputaților și Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată astăzi, 6 februarie 2002.
Dezbaterea a avut loc la data de 6 februarie 2002 și la ea au participat: Nicolae Popa, președinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Șerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu și Ioan Vida, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.