Decizia nr. 57/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al Tribunalului București - Secția I penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 februarie 2002 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 21 februarie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2001 Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține ca dispozițiile legale criticate încalcă flagrant principiul inviolabilitatii vieții intime, familiale și private prevăzut la art. 26 din Constituție, deoarece permit autorităților publice imixtiunea în viața personală a individului în alte condiții decât cele reglementate de lege în concordanta cu Constituția. Aceleași dispoziții legale încalcă, în opinia autorului excepției, și secretul corespondentei reglementat la art. 28 din Constituție, întrucât permit oricărei persoane, fie ea și parte în procesul penal, sa înregistreze convorbiri telefonice sau de alta natura, acestea putând servi ulterior ca mijloace de proba. Se considera ca prevederile criticate sunt contrare insesi logicii reglementărilor din aceeași secțiune a Codului de procedura penală, care se referă la înregistrări audio sau video efectuate numai cu autorizarea procurorului.

De asemenea, se invoca în motivarea excepției și prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cuprinse în art. 6, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, și în art. 8, cu privire la dreptul persoanei la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondentei sale.

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, arata ca dispozițiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 26 și 28 din Constituție. Dispozițiile legale criticate trebuie să fie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile art. 91^1 din Codul de procedură penală, text care limitează expres modalitatea administrării acestor probe și le condiționeaza de existenta unor date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni. Sub acest aspect instanța apreciază ca prevederile Codului de procedura penală instituie un control jurisdicțional real, cu atât mai eficient cu cat dispozițiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală dau posibilitatea procurorului, părților și instanței, din oficiu, sa supună expertizei tehnice mijloacele de proba constând în înregistrări audio sau video. Se mai arata ca principiul liberei aprecieri a probelor, instituit de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, da posibilitatea instanței să își întemeieze convingerea pe analiza probelor administrate, care nu au o valoare prestabilita, nefiind vătămate în acest mod drepturile și libertățile fundamentale garantate de Constituție. În concluzie instanța opineaza în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate.

Conform

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispozițiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale și propune respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate. În acest sens se arata ca, "potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, în exercitarea drepturilor și libertăților sale, orice persoană nu este supusă decât ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenită recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora și ca să fie satisfacute justele cerințe ale moralei, ordinii publice și bunastarii generale într-o societate democratica. Pe cale de consecința, potrivit art. 49 alin. (2) din Constituție, restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate aduce atingere existenței dreptului sau libertății". De asemenea, se subliniaza faptul ca "textele art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală conțin suficiente garanții împotriva ingradirilor abuzive ale exercițiului drepturilor invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, menționându-se ca o posibila nerespectare de către organul de urmărire penală a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate a textelor de lege, ci una de aplicare a lor, fapt ce excede competentei Curții Constituționale".

Se invoca în sprijinul argumentelor de respingere a excepției de neconstituționalitate conținutul art. 8 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din care rezultă ca "o ingerinta în exercitarea libertății de comunicare este admisibilă dacă vizează, printre altele: protejarea securității naționale, a ordinii publice și pentru prevenirea faptelor penale".

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea, ca excepția este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt de natura sa încalce drepturile la viața intima, familială și privată și, respectiv, dreptul la corespondenta, întrucât "aceste drepturi trebuie să fie interpretate și prin prisma art. 49 din Constituție".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, care prevăd ca: "Înregistrările audio și video prevăzute în prezenta secțiune [Secțiunea V (art. 91^1 -art. 91^5) - Înregistrările audio și video], prezentate de părți, pot servi ca mijloace de proba, dacă nu sunt interzise de lege."

În motivarea excepției se arata ca dispozițiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 26: "(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.

(2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

- Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate în motivarea excepției, au următorul cuprins:

- Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.";

- Art. 8: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală, privitoare la folosirea ca mijloace de proba în procesul penal a înregistrărilor audio și video, introduse prin

Legea nr. 141 din 5 noiembrie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, răspund, pe de o parte, necesității de a pune la dispoziție organelor judiciare penale mijloace de proba noi și eficiente, cunoscute în sistemele de drept moderne, și, pe de altă parte, apărării drepturilor fundamentale ale omului. Folosirea acestor mijloace este în concordanta cu prevederile Constituției, cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, precum și cu cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care recunosc legitimitatea unor restrangeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți, dacă acestea se fac prin lege și în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfășurarea instrucției penale sau prevenirea faptelor penale.

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual penal este principiul aflarii adevărului, statuat la art. 3 din Codul de procedură penală, care prevede că: "În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului." În aplicarea acestui principiu dispozițiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu dispozițiile art. 91^1 din același cod, care limitează și condiționeaza folosirea mijloacelor de proba, înregistrări audio și video, de existenta unor date sau indicii temeinice privind pregătirea și săvârșirea unei infracțiuni. De altfel, chiar dispozițiile alin. 2 al art. 91^5 prevăd ca înregistrările prezentate de părți pot servi ca mijloace de proba "dacă nu sunt interzise de lege".

În ceea ce privește verificarea acestor mijloace de proba, dispozițiile alin. 1 al art. 91^5 reglementează posibilitatea ca înregistrările audio și video să poată fi supuse unor expertize tehnice la cererea procurorului, a părților ori a instanței, din oficiu.

Curtea mai retine ca legiuitorul, în cuprinsul art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, consacra doua principii de drept procesual penal, și anume: principiul potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită și principiul aprecierii probelor. Potrivit acestor principii, aprecierea fiecărei probe se face de către judecător, în urma unei analize atente asupra tuturor probelor administrate. Astfel, instanța de judecată are obligația sa examineze legalitatea și temeinicia efectuării înregistrărilor ori de câte ori i se prezintă, ca mijloace de proba, înregistrări de convorbiri sau înregistrări de imagini, de către părțile implicate în proces. Sub acest aspect Curtea constata ca problema supusă controlului de constituționalitate nu intră în sfera competentei sale, ci este o chestiune de aplicare a legii, de apreciere a probatoriului existent în cauza dedusă judecații, care revine în exclusivitate instanțelor judecătorești.

Pe de altă parte, în ceea ce privește raportarea textelor legale criticate la prevederile documentelor internaționale, Curtea Constituțională constata ca Declarația Universala a Drepturilor Omului, adoptată și promulgată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluția nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948, la art. 29 pct. 2 statuează: "În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare persoana este supusă numai ingradirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunastarii generale, într-o societate democratica." În lumina acestor dispoziții, precum și a prevederilor art. 6 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul "Klass și alții împotriva Germaniei", 1978, ca "puterea de a supraveghea în secret cetățenii este o caracteristica a statului polițist și nu este tolerată de către convenție decât în măsura strict necesară apărării instituțiilor democratice". De asemenea, a reținut ca "existenta unor dispoziții legislative care acorda puteri de supraveghere secreta a corespondentei, a trimiterilor poștale și a telecomunicatiilor este necesară într-o societate democratica, pentru securitatea naționala ori apărarea ordinii și pentru prevenirea infracțiunilor". Sub aceste aspecte, din analiza jurisprudenței Curții Constituționale rezultă ca dispozițiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanta cu principiile internaționale invocate de autorul excepției.

Curtea Constituțională constata, de asemenea, ca asupra constituționalității dispozițiilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000. În motivarea acelei excepții a fost invocată, ca și în cauza de fața, contrarietatea dispozițiilor respective în raport cu prevederile art. 26 și 28 din Constituție. În acea decizie Curtea Constituțională a examinat excepția și în raport cu prevederile din convențiile internaționale privitoare la drepturile omului, retinand ca "interceptarea și înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini, fără acordul persoanei vizate, constituie o restrangere a exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private, precum și a exercițiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor și al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin. (1) și art. 28 din Constituție". Totodată Curtea a constatat ca însăși Constituția prevede la art. 49 posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în cazuri și în condiții limitativ și precis determinate. Sub acest aspect respectarea condițiilor stabilite de Constituție pentru restrangerea exercițiului drepturilor consacrate prin art. 26 alin. (1) și art. 28, precum și asigurarea garanțiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exercițiului drepturilor respective rezultă din analiza redactarii textelor de lege criticate.

Soluția adoptată în acea decizie, precum și considerentele pe care se întemeiază sunt valabile și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2002.