Decizia nr. 74/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 61/1991 27 septembrie 1991 (prevederi anume) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii ș…
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, excepție ridicată de Ion Cojocaru în Dosarul nr. 5.269/2001 al Tribunalului Brașov.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca prin
Legea nr. 61/1991 , republicată, se prevăd norme de conduita în scopul ocrotirii unor importante valori sociale, precum conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică. Se considera ca dispozițiile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție sunt aplicabile inclusiv instituțiilor publice, deoarece acestea reprezintă statul în relațiile cu cetățenii, iar alin. (7) al art. 30 prevede că "sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii [...]".
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 5.269/2001, Tribunalul Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată. Excepția a fost ridicată de Ion Cojocaru în recursul declarat de el împotriva unei sentințe civile prin care i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de contravenție întocmit de Poliția Municipiului Brașov.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține ca prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție. Autorul excepției considera ca sintagma "sau a instituțiilor publice" cuprinsă în textul
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991
este în contradictie cu prevederile constituționale ale art. 30 alin. (6), care stabilesc ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanelor și nici dreptul la propria imagine", și ale art. 30 alin. (7), prin care "sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii [...]". Or, arata autorul excepției, onoarea și demnitatea sunt trasaturi specifice persoanei fizice, și nu instituțiilor publice, iar cuprinderea în sfera contravențiilor a faptelor privitoare la lezarea demnității și onoarei instituțiilor publice este în contradictie cu dispozițiile Constituției.
În opinia instanței de judecată excepția este nefondata, prevederile
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată, nefiind în contradictie cu dispozițiile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție. Se arata ca art. 30 face parte din titlul II cap. II din Constituție, care prevede drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, deci ale persoanelor fizice. Constituția nu prevede drepturile persoanelor juridice într-un capitol separat, dar aceasta nu înseamnă ca persoanele juridice nu au drepturi, acestea fiind prevăzute în diverse legi. În speta este de discutat dacă persoanele juridice au demnitate sau onoare, însă acest lucru nu se poate constata prin prevederile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție, care privesc drepturile și libertățile persoanelor fizice. În consecința, sintagma "demnitatea și onoarea instituțiilor publice" nu este contrară prevederilor art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție, care se referă doar la drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Președintele Camerei Deputaților apreciază ca dispozițiile
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată, nu contravin prevederilor constituționale invocate. Cu privire la prevederile art. 30 alin. (6) din Constituție se considera ca, pe de o parte, acestea apara, pe lângă persoanele fizice, și persoanele juridice și, pe de altă parte, textul nu are în vedere toate persoanele juridice, ci numai instituțiile publice, întrucât în societate acestea se bucura de autoritate și prestigiu, valori ce pot fi lezate prin săvârșirea faptelor prevăzute la
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată. Mai mult, art. 30 alin. (6) din Constituție nu reprezintă unicul temei constituțional al dispozițiilor
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată. Legislația română recunoaște persoanelor juridice o serie de drepturi, chiar dacă Constituția nu le dedica un capitol special. Prevederile
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată, trebuie raportate la toate dispozițiile din Constituție care reglementează drepturile și libertățile cetățenilor, precum și instituțiile publice, dar și la restul legislației în care sunt prevăzute și ocrotite drepturile persoanelor juridice.
Guvernul arata ca normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică constituie valori care asigura existenta și funcționarea normală a oricărui stat democratic, fiind firesc ca statul să asigure protecția acestora prin diverse mijloace. Unul dintre aceste mijloace îl constituie sancționarea contravențională a faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, între care și săvârșirea în public a unor fapte de natura sa tulbure ordinea și liniștea publică sau sa provoace indignarea cetățenilor ori sa lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice. Este adevărat ca expresia "demnitatea și onoarea instituțiilor publice" este improprie, însă aceasta nu imprima textului de lege criticat un caracter neconstitutional. Dispozițiile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție nu pot fi interpretate în sensul că ar permite încălcarea ordinii publice și afectarea activității unei instituții publice prin exercitarea abuzivă a dreptului la libera exprimare. Respectarea ordinii și liniștii publice este necesară pentru desfășurarea normală a activității autorităților și instituțiilor publice tocmai pentru ca acestea să poată să asigure respectarea drepturilor persoanei, prevăzute în Constituție. Or, prin săvârșirea împotriva unei instituții a faptei prevăzute la
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată, s-ar aduce atingere funcționarii acestor instituții, prejudiciindu-se în mod indirect drepturile și libertățile constituționale ale celorlalți cetățeni.
Președintele Senatului nu a trimis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea contravențională a faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000. Dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale sunt următoarele:
Articolul 1
pct. 1): "Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea și liniștea publică sau sa provoace indignarea cetățenilor ori sa lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;"
Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție, conform cărora: "(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri."
Critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată, în măsura în care acestea se referă la lezarea demnității sau onoarei instituțiilor publice, ca urmare a faptelor calificate drept contravenții. Autorul invoca argumentul conform căruia demnitatea și onoarea sunt atribute exclusive ale persoanei fizice, astfel încât persoanele juridice nu pot beneficia de protecția valorilor la care se referă art. 30 din Constituție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.
Potrivit
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată, constituie contravenție comportamentul huliganic în public, manifestat prin fapte, acte sau gesturi obscene, prin proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, prin amenințări cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, dacă sunt de natura sa tulbure ordinea și liniștea publică sau sa provoace indignarea cetățenilor ori sa lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice. Curtea retine ca faptele prevăzute la art. 2 pct. 1) nu sunt fapte contra persoanelor, ci contra normelor de conviețuire socială, contra ordinii și liniștii publice. Asemenea fapte constituie infracțiuni în sistemele de drept penal în care contravențiile sunt incluse printre infracțiuni. În sistemul nostru faptele menționate în textul criticat constituie contravenții dacă, fiind săvârșite în public, sunt de natura sa producă vreuna dintre consecințele prevăzute de lege. Chiar dacă textul cuprinde unele impreciziuni de redactare, atunci când se referă la posibilitatea ca manifestările reprobabile menționate sa lezeze demnitatea instituțiilor publice, nu se poate susține ca dispoziția legii ar fi neconstitutionala. Astfel, deși alin. (6) al art. 30 din Constituție are în vedere limitele exercitării libertății de exprimare - aceasta neputând sa prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria imagine -, textul constituțional menționat are, coroborat cu alte prevederi constituționale, efectul de a consacra un drept constituțional cu o identitate de sine stătătoare și deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins. Acest text constituțional este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrangeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești". Ordinea și liniștea publică implica atitudinea respectuoasa și decenta față de instituțiile publice, iar argumentele pe care autorul excepției incearca să le impună prin invocarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituție, și anume ca astfel de manifestări antisociale ar putea fi ingaduite față de instituțiile publice, nu pot fi acceptate.
Potrivit dispozițiilor art. 54 din Constituție "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți". Astfel, ordinea și liniștea publică se impune a fi respectate de fiecare persoana în vederea desfășurării normale a activității autorităților și instituțiilor publice tocmai pentru ca acestea să poată asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale consacrate de Constituție. Este evident ca prin săvârșirea faptei prevăzute la
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată, împotriva unei instituții publice se aduce atingere bunei funcționari a acestei instituții, ceea ce este de natura sa afecteze, în mod indirect, drepturile și libertățile constituționale ale celorlalți cetățeni.
Asa cum sentimentul onoarei sau demnității este caracteristic persoanei fizice, în același mod se poate vorbi despre faima și bunul renume al unei instituții sau autorități publice, atribute pe care legea le apara prin sancționarea contravențională a faptelor prevăzute la
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 , republicată. Deși nu sunt menționate printre valorile enumerate la art. 30 din Constituție, aceasta nu înseamnă ca încălcarea lor este ingaduita.
În consecința, sintagma "demnitatea și onoarea instituțiilor publice" nu vine în contradictie cu prevederile constituționale, întrucât se subscrie sferei de aplicabilitate a alin. (6) și (7) ale art. 30 din Constituție, care consacra limitele libertății de exprimare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, excepție ridicată de Ion Cojocaru în Dosarul nr. 5.269/2001 al Tribunalului Brașov.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.