Decizia nr. 135/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 29/1990 7 noiembrie 1990 (prevederi anume) LEGEA contenciosului administrativ
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepție ridicată de Pavel Traian Danca în Dosarul nr. 3.143/CA/2001 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și contencios administrativ.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se arata ca prevederile legale criticate au un temei constituțional. Astfel, potrivit art. 48 alin. (2) din Constituție, condițiile și limitele exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege. Totodată actele administrative sunt supuse controlului judecătoresc.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 22 noiembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.143/CA/2001, Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepție ridicată de Pavel Traian Danca într-o cauza având ca obiect anularea unei hotărâri a Consiliului Local Bacau.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile
art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 , care exceptează actele de gestiune săvârșite de stat în calitate de persoana juridică pentru administrarea patrimoniului sau de la posibilitatea atacarii în justiție, încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, precum și dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție privind egalitatea în fața legii și principiul ocrotirii egale a proprietății private, indiferent de proprietar, prevăzut la art. 41 alin. (2) din Constituție. Se arata ca "proprietatea publică pe care statul o exercită nu poate fi mai presus decât proprietatea privată și, deci, nu poate fi exceptată de la controlul contenciosului administrativ".
Curtea de Apel Oradea - Secția comercială și contencios administrativ apreciază ca prevederile
art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990
nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (2), art. 21 și art. 41 alin. (2) din Constituție, deoarece "exceptarea de sub incidența procedurii speciale a contenciosului administrativ prevăzut de
nu este o exceptare de sub incidența și competența generală a instanțelor judecătorești; actele de gestiune exceptate de sub incidența legii speciale a contenciosului administrativ rămân supuse cenzurii instanței după procedura și competența dreptului comun".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este nefondata. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca "prin reglementarea în Legea fundamentală a accesului liber la justiție au fost avute în vedere instanțele de drept comun. Atunci când a dorit sa prevadă ca unele litigii trebuie soluționate de anumite instanțe, în speta de cele de contencios administrativ, constituantul a consacrat acestui drept un text distinct, respectiv, art. 48". Potrivit opiniei președintelui Camerei Deputaților, dispoziția cuprinsă la
art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990
reprezintă o limitare a dreptului persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ, care este conformă cu dispozițiile art. 48 alin. (2) din Constituție. Se invoca în susținerea punctului de vedere exprimat jurisprudenta Curții Constituționale (Decizia nr. 153 din 19 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 14 noiembrie 2000).
Guvernul arata ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990
este neîntemeiată, întrucât exista o delimitare a autorității judecătorești de contencios administrativ față de autoritatea judecătorească de drept comun. În consecința, "unele acte ale autorității administrative vor fi de competența instanțelor de contencios administrativ, iar altele vor rămâne de competența instanțelor de drept comun". Ratiunea acestei departajari o reprezintă "distincția dintre actele de autoritate și cele de gestiune ale autorității administrative". Aceasta distincție, care este tradiționala în dreptul administrativ românesc, nu trebuie asimilată cu "intenția legiuitorului de a scoate aceste acte din sfera oricărui control judecătoresc". În concluzie, Guvernul apreciază ca "prevederile care fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate nu vin deloc în contradictie cu art. 21 din Constituție care prevede accesul liber la justiție, pentru ca articolul contestat nu interzice accesul la justiție, ci doar păstrează competența de drept comun, și nu contravine nici dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție". În legătură cu invocarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție privind ocrotirea egala a proprietății private, indiferent de titular, Guvernul considera ca acest text nu este incident în cauza.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, text care are următorul cuprins:
Articolul 2
: "Nu pot fi atacate în justiție: [...]
d) actele de gestiune săvârșite de stat în calitate de persoana juridică și pentru administrarea patrimoniului sau [...]".
Autorul excepției considera, în esenta, ca exceptarea actelor administrative de gestiune de la aplicarea prevederilor
Legii nr. 29/1990 , deci de la controlul judecătoresc realizat în cadrul contenciosului administrativ, contravine dispozițiilor constituționale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și ocrotirea egala a dreptului de proprietate privată. Textele constituționale invocate în motivarea excepției au următorul conținut:
- Art. 16. alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 41 alin. (2) teza întâi: "(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
stabilește, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (2) din Constituție, condițiile și limitele exercitării dreptului persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ. Art. 48 constituie temeiul constituțional al răspunderii autorităților publice pentru vătămările produse persoanelor prin încălcarea sau nesocotirea drepturilor și libertăților acestora, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri. Exceptarea prevăzută de textul de lege criticat pentru neconstituționalitate a actelor administrative de gestiune de la controlul judecătoresc, pe calea contenciosului administrativ, nu, are semnificatia sustragerii acestei categorii de acte administrative de la controlul judecătoresc. Pe calea dreptului comun, prevăzut la nivel constituțional, de art. 21, iar la nivelul legii, de Codul de procedură civilă, și aceste acte intra sub cenzura instanțelor judecătorești. Actele administrative emise de autoritățile publice sunt diverse, putând fi acte de autoritate, de drept public, supuse controlului jurisdicțional de contencios administrativ, sau acte de drept privat, încheiate de autoritățile publice în calitatea lor de persoane juridice civile, care includ și actele administrative de gestiune, care sunt supuse controlului judecătoresc de drept comun. Deosebirea de tratament juridic existenta are la baza deci diferența de natura a celor două categorii de acte administrative.
În ceea ce privește sfera autorităților publice ale căror acte administrative de gestiune sunt exceptate de la dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate, aceasta nu se limitează la actele autorităților publice centrale, cum prevedea inițial
Legea nr. 29/1990 , adoptată anterior Constituției, ci include și autoritățile publice locale. În acest sens prevederile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ au fost modificate implicit prin
Legea nr. 215/2001 , precum și prin Constituția adoptată în anul 1991.
În consecința, nici susținerea potrivit căreia exceptarea actelor administrative de gestiune de la aplicarea prevederilor
ar contraveni dispozițiilor art. 16 alin. (2) și ale art. 41 alin. (2) din Constituție nu este intemeiata, întrucât legea însăși prevede sistemul diferențiat de control judecătoresc asupra celor două categorii de acte administrative, fără a se diminua prin aceasta protecția egala a proprietății private.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , excepție ridicată de Pavel Traian Danca în Dosarul nr. 3.143/CA/2001 al Curții de Apel Oradea - Secția comercială și contencios administrativ.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof.univ.dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.