Decizia nr. 151/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 și ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Cicileanu în Dosarul nr. 4/MF/2001 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, invocand art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită [...]", precum și art. 6 alin. 2 din același cod, care prevede că, "În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și sa administreze probele necesare în apărare". Se apreciază ca art. 24 din Constituție nu este încălcat, întrucât inculpatul a avut posibilitatea audierii martorilor în timpul urmăririi penale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2001, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 și ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Cicileanu în Dosarul nr. 4/MF/2001 al acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia considera ca dispozițiile art. 69 din Codul de procedură penală sunt în contradictie cu prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, și cu cele ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. Se arata ca în privinta declarației învinuitului sau inculpatului, atribuindu-se valoare probatorie acesteia numai în măsura în care se coroboreaza cu alte probe existente la dosarul cauzei, se încalcă prezumția de nevinovatie, deoarece se presupune ca inculpatul nu spune adevărul, fiind interesat în ascunderea acestuia. Totodată se atribuie sarcina probei inculpatului, care este astfel obligat sa propună administrarea unor probe care să se coroboreze cu declarațiile sale pentru a-și dovedi astfel nevinovatia. În sprijinul acestei critici se invoca exemplul unor legislații în care inculpatul este ascultat ca martor, sub prestare de jurământ.

Autorul excepției considera, de asemenea, ca este încălcat și art. 24 alin. (1) din Constituție, deoarece legea condiționeaza valabilitatea apărării lui de coroborarea declarațiilor sale cu alte probe existente în cauza. Or, standardul diferit de apreciere stabilit prin art. 69 din Codul de procedură penală nu se justifica în nici un fel. Este adevărat ca inculpatul este cel mai interesat în modul cum decurge procesul penal, dar acesta nu este un argument suficient de puternic pentru a considera ca acesta va ascunde adevărul și ca va influența în mod negativ desfășurarea procesului penal.

Cu privire la dispozițiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală autorul excepției arata ca acestea sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, prin aceea ca admite folosirea ca probe în cursul judecații a declarațiilor date de martori în afară judecații, în cadrul unei proceduri nepublice, fără ca inculpatul să aibă posibilitatea de a pune întrebări acestor martori. Se invoca în susținerea afirmatiei prevederile art. 6 pct. 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil și la solicitarea audierii martorilor acuzarii și confruntarea cu aceștia. În situațiile în care martorii nu pot fi audiati, dreptul la apărare al inculpatului trebuie să primeze.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, Judecătoria Galați arata ca, în ceea ce privește art. 69 din Codul de procedură penală, excepția este nefondata. Declarațiile învinuitului sau ale inculpaților, precum și declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, făcute în cursul procesului penal conform art. 75 din Codul de procedură penală, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza. Legiuitorul nu a dat valoare diferita declarațiilor inculpatului, în raport cu celelalte mijloace de proba. Conform art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea probelor se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate. Legiuitorul român manifesta rezerve justificate în ceea în privește forta probanta a declarațiilor învinuitului sau inculpatului, care, voluntar sau involuntar, denatureaza realitatea. Pe aceeași poziție subiectiva, dar la polul opus, se situeaza declarațiile părții vătămate.

Totodată, considera instanța, nu poate fi acceptată nici afirmatia autorului excepției ca sarcina probei revine inculpatului. Art. 6 din Codul de procedură penală prevede că sarcina probei revine organului de urmărire penală și instanței de judecată, iar art. 66 din același cod prevede că invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, iar când exista probe de vinovăție, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa dovedească lipsa de temeinicie a acestora. Instanța apreciază, de asemenea, ca dispozițiile art. 69 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție.

În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, instanța arata ca dreptul la apărare al inculpatului care se afla în imposibilitatea de a pune întrebări martorului nu este încălcat, deoarece inculpatul a avut posibilitatea de a face aceste operațiuni pe parcursul urmăririi penale, când martorul a fost audiat cu respectarea dispozițiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală. În plus, legea permite inculpatului sa ia cunoștința de materialul de urmărire penală prezentat acestuia în condițiile art. 257 din Codul de procedură penală, ocazie cu care poate cere sa pună personal întrebări martorilor audiati sau sa procedeze la o confruntare. Pe de altă parte, ar fi nejustificată neluarea în considerare, în faza judecații, a declarațiilor martorilor luate în faza urmăririi penale cu respectarea normelor de procedura, atunci când martorii, din motive obiective, nu mai pot fi audiati direct de către instanța de judecată.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.

Guvernul considera ca dispozițiile art. 69 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare consacrat în art. 24 din Constituție și nici prezumției de nevinovatie prevăzute la art. 23 alin. (8) din Constituție, care se reflecta în art. 66 din Codul de procedură penală, potrivit căruia invinuitul sau inculpatul nu este obligat să își probeze nevinovatia, iar dacă exista probe de vinovăție, are dreptul sa arate netemeinicia lor.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, Guvernul arata ca acestea nu contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, referitoare la dreptul la apărare. În punctul de vedere al Guvernului se arata, de asemenea, ca legea oferă învinuitului sau inculpatului posibilitatea de a asista, direct sau indirect, prin apărător, la audierea martorilor în cursul urmăririi penale (art. 172 din Codul de procedură penală), iar cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală inculpatul ia cunoștința de declarațiile martorilor și poate cere confruntarea cu aceștia. Asa cum rezultă din jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de autorul excepției, este permisă folosirea declarațiilor martorilor date în faza anterioară judecații, chiar dacă inculpatul nu a asistat la aceste audieri, cu condiția sa fi fost respectate drepturile apărării.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 69 și ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 69: "Declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.";

- Art. 327 alin. 3: "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei."

Autorul excepției susține ca dispozițiile art. 69 și ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) și ale art. 24 alin. (1) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata următoarele:

I. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Codul de procedură penală, în sensul că acestea ar institui un standard diferit în evaluarea declarațiilor învinuitului sau inculpatului ca mijloc de proba, aceasta nu este intemeiata, deoarece conform art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea probelor se face de către organele judiciare potrivit convingerii lor, formată în urma examinării probelor administrate în cauza. Rezerva manifestată de legiuitor în ceea ce privește forta probanta a declarațiilor învinuitului sau inculpatului este justificată din punct de vedere psihologic prin poziția procesuala a acestuia în proces, după cum este justificată în cazul declarațiilor părții civile, ale părții vătămate și ale părții responsabile civilmente, față de care se manifesta aceeași rezerva (art. 75 din Codul de procedură penală).

Curtea constata că nu este justificată nici invocarea încălcării prezumției de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituție, având în vedere dispozițiile art. 6 din Codul de procedură penală, care prevăd ca sarcina probei revine organelor judiciare, precum și dispozițiile art. 66 din același cod, care prevăd ca invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, iar în cazul în care exista probe de vinovăție, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa de temeinicie a acestora.

De altfel, prin dispozițiile criticate legiuitorul a asigurat aflarea adevărului, conferind dreptul instanței de a cantari și corobora ansamblul materialului probator din cauza.

II. Referitor la dispozițiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, autorul excepției arata ca acestea sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, prin aceea ca admit folosirea ca probe în cursul judecații a declarațiilor date de martori în afară judecații, în cadrul unei proceduri nepublice, fără ca inculpatul să aibă posibilitatea de a pune întrebări acestor martori.

Sub acest aspect Curtea constata ca textul de lege criticat a fost reglementat în considerarea unor situații obiective, excepționale, în care martorul audiat în faza urmăririi penale nu se mai poate prezenta în fața instanței judecătorești pentru o noua audiere. În aceste cazuri speciale Curtea considera ca dreptul la apărare al inculpatului nu este încălcat, întrucât acesta a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorii în cursul urmăririi penale, atunci când aceștia au fost audiati cu respectarea dispozițiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, este în interesul aflarii adevărului să se țină seama de declarațiile martorului legal audiat, aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta în fața judecătorului pentru a da o noua declarație.

În ceea ce privește presupusul conflict de interese între interesul general al societății și interesul personal al inculpatului, conflict care, în opinia autorului excepției, ar trebui soluționat întotdeauna în favoarea inculpatului, Curtea retine ca primordială în realizarea actului de justiție este aflarea adevărului, cu respectarea principiilor constituționale și procesual penale privind dreptul la apărare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 și ale art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ion Cicileanu în Dosarul nr. 4/MF/2001 al Judecătoriei Galați.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 mai 2002.