Decizia nr. 114/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 263/2010 16 decembrie 2010 (prevederi anume) privind sistemul unitar de pensii publice
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Ioan Ola în Dosarul nr. 2.325/102/2019 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 421D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că stabilirea condițiilor deosebite la locul de muncă se face în baza unor criterii și metodologii stabilite de lege. De asemenea, precizează că reglementarea accesului la justiție împotriva legalității actelor administrative care stabilesc condițiile deosebite de muncă nu constituie obiect al textului de lege criticat și, prin urmare, sub acest aspect, criticile de neconstituționalitate trebuie respinse ca inadmisibile.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.325/102/2019, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Ioan Ola într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost respinsă cererea referitoare la recunoașterea desfășurării activității în condiții deosebite de muncă, într-o anumită perioadă.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate, în interpretarea dată prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituționale, în măsura în care exclud constatarea judiciară directă de către jurisdicția muncii (analog situațiilor din
Decizia nr. 9 din 16 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, și
Decizia nr. 13 din 16 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) a existenței dreptului salariaților la reîncadrarea sau încadrarea în vechimea/stagiul în condiții deosebite de muncă, din cauza neîndeplinirii sau încetării îndeplinirii de către angajator a obligației sale legale continue de normalizare a condițiilor de muncă ale salariaților, cu efecte vătămătoare atât asupra dreptului fundamental la sănătate al salariaților, cât și asupra dreptului fundamental la pensie al acestora. Astfel, este exclusă absolut calea de constatare judiciară a vechimii/stagiului realizat efectiv în condiții deosebite de muncă apărute sau reapărute ulterior încetării avizării, în situația în care munca a fost efectiv prestată în condiții deosebite, situație intervenită din culpa angajatorului care nu șia îndeplinit corespunzător obligația de normalizare a condițiilor de muncă ale salariaților ulterior încetării avizării.
6.
Se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, în măsura în care fac trimitere neclară, imprecisă, neaccesibilă și nepredictibilă la criterii și o metodologie de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care nu au un caracter impus de acest articol de lege ca fiind de aplicabilitate permanentă, pentru a permite reevaluarea anuală a noilor cazuri de condiții deosebite de muncă efective apărute sau reapărute, până la data de 1 septembrie 2021, pentru a putea fi cenzurată legal îndeplinirea reală de către angajator a obligației sale legale continue de normalizare a condițiilor de muncă ale salariaților și pentru a nu mai fi vătămat dreptul fundamental la pensie al salariaților.
7.
De asemenea, se susține caracterul neconstituțional al prevederilor legale criticate, în măsura în care permit încadrarea sau reîncadrarea în condiții deosebite a locurilor de muncă numai în cazurile existente anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 263/2010 , excluzând situațiile de condiții deosebite apărute sau reapărute ulterior acestei date.
8.
Neconstituționalitatea prevederilor legale criticate este susținută și prin prisma ipotezei în care dispozițiile legale criticate permit numai „reînnoirea“ avizului avut până în anul 2007 conform succesiunii de hotărâri ale Guvernului și exclud posibilitatea obținerii unui nou aviz de încadrare pentru condițiile deosebite de muncă nou-apărute sau reapărute după o anumită perioadă de la expirarea avizului anterior sau chiar în lipsa unui aviz preexistent. De asemenea, se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se aplică și salariaților nou-angajați, după data de 1 ianuarie 2011, care nu mai sunt în mod obiectiv și neimputabil în termenul legal de a acționa în contencios administrativ autoritățile publice cu privire la inexistența avizelor de încadrare în condiții deosebite sau la nereînnoirea acestora, pentru care acțiunea în contencios administrativ, împotriva autorităților publice cu privire la inexistența avizelor de încadrare în condiții deosebite sau la nereînnoirea acestora, are caracter iluzoriu, lipsit de efectivitate și orice șansă reală de câștig în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât locurile lor de muncă nu constituie obiectul avizelor emise până în anul 2007 și nu sunt supuse procedurii reînnoirii, iar emiterea de noi avize este interzisă de lege.
9.
În opinia autorului excepției, din perspectiva conformității cu Legea fundamentală, este de neacceptat situația în care instanța din cadrul jurisdicției muncii sesizată cu o acțiune de drept comun al muncii privind constatarea existenței dreptului la vechimea/stagiul în condiții deosebite nu poate cenzura legalitatea actului administrativ referitor la încadrarea în condiții deosebite (aviz, decizie, reînnoire aviz, refuz emitere de aviz sau de reînnoire aviz) pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de
art. 4 alin. (1)
-
(3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
și
art. 124 alin. (1) din Constituție . Astfel, în măsura în care interzic introducerea vreunei categorii de acțiuni judiciare sau le declară ca inadmisibile legal, în lipsa unei prevederi legale exprese și de excepție adoptate de Parlament cu acest conținut, prevederile legale criticate sunt neconstituționale.
10.
În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt evidențiate o serie de aspecte rezultate din interpretarea textului de lege criticat prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016
și care, în opinia autorului, sunt relevante pentru constatarea neconstituționalității textului de lege, spre exemplu: îngrădirea dreptului cetățenilor de a formula o acțiune de drept comun al muncii privind constatarea existenței dreptului la vechime în condiții speciale/deosebite și excepții de nelegalitate a actelor administrative de încadrare în condiții deosebite; adăugarea la conținutul
art. 29 din Legea nr. 263/2010
a unei îngrădiri a dreptului la acțiune cu consecința înlăturării competenței legale a jurisdicției muncii, adăugări nereglementate prin nicio lege de către Parlament și care nu au putut forma obiect al vreunei interpretări date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, decât cu încălcarea
art. 1 alin. (4) ,
art. 126 alin. (3)
și
art. 61 din Constituție ; instituirea pretoriană a unei prezumții irefragabile de existență a condițiilor normale de muncă, nereglementată de lege, ce nu mai poate fi combătută în concret prin administrarea de către instanțe a probei legale, concludente cu expertiza judiciară în materia protecției muncii (pentru verificarea concretă tehnico-științifică și medicală a locurilor de muncă a reclamanților salariați ca fiind efectiv condiții deosebite de muncă, deci pentru verificarea existenței dreptului litigios); învestirea cu calitatea de „instanță“, în sensul
art. 6 paragraful 1 din Convenție , a autorităților administrative cu competență în materia încadrării în condiții deosebite de muncă (inspectoratele teritoriale de muncă), contrar practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, cu punerea în imposibilitate a jurisdicției muncii de a stabili dacă un reclamant salariat are dreptul la vechimea/stagiul în condiții deosebite de muncă, constatată prin cenzurarea deciziei administrative.
11.
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, sens în care invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 686 din 2 noiembrie 2017
și
nr. 806 din 6 decembrie 2018 .
12.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care au următorul cuprins: „Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.“
16.
Curtea observă că
a fost abrogată prin
privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023. Însă, în lumina
Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, urmează să fie reținute ca obiect al excepției dispozițiile legale criticate în redactarea care continuă, și după ieșirea lor din vigoare, să producă efecte juridice în cauza în care excepția de neconstituționalitate a fost ridicată.
17.
De asemenea, din examinarea criticilor de neconstituționalitate formulate în cauză, Curtea observă că, în realitate, acestea vizează dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016. Prin
pct. I
din dispozitivul acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 19 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare,
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la
art. 2 alin. (2) ,
art. 3 ,
4 ,
11 ,
12 ,
15 ,
16
și
18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001
privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv
art. 1 - 4 ,
art. 7 - 9 ,
art. 13 alin. (4)
și
art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007
privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții.“
18.
În consecință, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
19.
În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 1 alin. (3) ,
(4)
și
(5)
privind statul român,
art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (1)
-
(3)
privind accesul liber la justiție,
art. 34 alin. (1)
privind dreptul la ocrotirea sănătății,
art. 41 alin. (1)
și
(2)
privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii,
art. 42 alin. (1)
privind interzicerea muncii forțate,
art. 47 alin. (1)
privind dreptul la un nivel de trai decent,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 61
privind rolul și structura Parlamentului,
art. 126 alin. (2)
și
(3)
privind instanțele judecătorești. De asemenea, prin prisma dispozițiilor
art. 20 din Constituție
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, este invocată încălcarea dispozițiilor din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în
art. 6 paragraful 1
privind dreptul la un proces echitabil și
art. 14
privind interzicerea discriminării, precum și a
Protocolului nr. 12
la
Convenție .
20.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 , în interpretarea dată prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 360 din 27 iunie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1067 din 27 noiembrie 2023, sau
Decizia nr. 667 din 29 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 6 februarie 2020).
21.
Cu acele prilejuri, invocând jurisprudența sa în materie (spre exemplu,
Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 28 martie 2018,
Decizia nr. 850 din 14 decembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018,
Decizia nr. 348 din 22 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 17 august 2018,
Decizia nr. 667 din 29 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 6 februarie 2020, sau
Decizia nr. 673 din 15 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 aprilie 2023) și analizând evoluția legislativă în materie, Curtea a reținut că
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a prevăzut reglementări diferite în ceea ce privește stabilirea și acordarea dreptului la pensie, după cum titularul acestui drept și-a desfășurat munca în condiții normale, deosebite sau speciale. Aceste deosebiri de tratament juridic au fost justificate de împrejurările concrete în care s-a desfășurat activitatea profesională și care au afectat într-o proporție diferită capacitatea de muncă, impunând în cazul persoanelor care au lucrat în condiții deosebite sau speciale stabilirea unor reglementări mai favorabile în ceea ce privește pensionarea.
22.
În acest sens,
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
a definit locurile de muncă în condiții deosebite ca fiind acelea care, „în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc“. Din chiar conținutul acestei definiții se întrevede necesitatea unei evaluări efective, concrete a diverselor locuri de muncă pentru a se aprecia dacă acestea întrunesc condițiile stabilite prin
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 , iar pentru aceasta legiuitorul a prevăzut, la
alin. (2)
și
(3)
ale aceluiași articol de lege, că criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, sens în care a fost adoptată
Hotărârea Guvernului nr. 261/2001
privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001. Ulterior,
Hotărârea Guvernului nr. 261/2001
a fost abrogată prin dispozițiile
art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007
privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007. Prin acest din urmă act normativ s-a prevăzut o procedură de reînnoire a avizelor de încadrare a unor locuri de muncă în condiții deosebite, acordate în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 , procedură care a fost prelungită prin acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2015. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare
Legea nr. 263/2010 , care a abrogat
Articolul 29
alin. (1) din Legea nr. 263/2010
a prevăzut că sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora, iar în
alin. (1^1)
- care a fost introdus în
prin
articolul unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2015
pentru completarea
art. 29 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015 și aprobată prin
Legea nr. 108/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 30 mai 2016 - s-a stabilit că locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligația să normalizeze condițiile de muncă. Termenul prevăzut de acest text de lege a fost prorogat succesiv, până la data de 1 septembrie 2023, potrivit modificărilor aduse prin
articolul unic pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2021
pentru modificarea
privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 31 august 2021.
23.
Examinând acest parcurs legislativ, Curtea a reținut că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiții deosebite s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin
și
Legea nr. 263/2010 . Dispozițiile
art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000
au definit locurile de muncă în condiții deosebite. De asemenea,
art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010
a definit locurile de muncă în condiții deosebite, iar
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
a prevăzut că sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora. Complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condițiile mai sus amintite și care vizau nu doar tipul activității, ci și elemente concrete, precum prezența la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securității și sănătății în muncă și altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operațiuni tehnice și administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile și metodologia acestei proceduri (a se vedea
Decizia nr. 850 din 14 decembrie 2017 , precitată, paragrafele 17 și 18).
24.
Curtea a precizat că detalierea prin hotărâri ale Guvernului a unor aspecte ce țin de concretizarea dispozițiilor unor texte de lege nu poate fi privită ca o opțiune de reglementare contrară prevederilor constituționale. Din contră, prevederile
art. 108 alin. (2) din Legea fundamentală
consacră în mod expres posibilitatea Guvernului de a emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, iar în acest sens Curtea Constituțională a precizat că Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a țării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispozițiilor
art. 108 din Constituție . Abilitarea Guvernului de a emite hotărâri în organizarea executării legilor nu poate fi privită ca un impediment pentru exercitarea dreptului de acces la justiție, de vreme ce hotărârea Guvernului poate fi supusă controlului instanței de contencios administrativ, care se poate pronunța cu privire la legalitatea actului normativ (a se vedea
Decizia nr. 686 din 2 noiembrie 2017 , precitată, paragraful 46).
25.
Referitor la susținerile vizând lipsirea salariaților de dreptul de a ataca în justiție, în mod individual, deciziile ori hotărârile organelor administrative prin care s-a refuzat încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale, Curtea a observat că reglementarea accesului la justiție împotriva actelor administrative mai sus arătate nu constituie obiect al textelor de lege criticate, ci, așa cum s-a reținut mai sus, al hotărârilor Guvernului date în aplicarea acestor texte. Prin urmare, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată , instanța de contencios constituțional nu poate analiza acest aspect.
26.
În ceea ce privește criticile aduse celor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , Curtea Constituțională a precizat că, prin paragrafele 81-83 și 90 din decizia mai sus amintită, instanța supremă a subliniat că instanța de judecată nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competența acestora, pentru a recunoaște apartenența unor locuri de muncă la categoria celor aflate în condiții deosebite sau speciale. Prin urmare, instanța supremă a reținut că încadrarea locurilor de muncă în condiții superioare de muncă era de competența autorităților administrative, competență ce se exercita prin emiterea și, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicție din partea instanțelor de contencios administrativ, prin care se putea sancționa pasivitatea ori neglijența angajatorului și/sau a reprezentanților angajaților de a iniția și de a derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaților în condiții deosebite.
27.
Curtea Constituțională a apreciat că cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016
nu instituie o interdicție pentru salariați de a-și susține interesele în ceea ce privește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ci explică și circumscriu condițiile legale în care salariații își pot apăra drepturile, având în vedere legislația aplicabilă în materie. Această interpretare nu este contrară prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, de vreme ce, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, acest drept fundamental nu este un drept absolut, iar stabilirea unor termene și condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a acestui drept fundamental. În acest sens sunt, spre exemplu,
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994,
Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, și
Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006. În mod asemănător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, din care poate fi amintită, cu titlu de exemplu,
Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, a statuat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.
28.
De altfel, și Curtea Constituțională, prin
Decizia nr. 806 din 6 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 14 martie 2019, paragrafele 26-28, a reținut că, având în vedere complexitatea și specificitatea expertizei necesare încadrării unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale, legiuitorul a optat pentru o procedură în care inițiativa aparținea partenerilor sociali, respectiv angajatorilor împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, iar evaluările se realizau de către autoritățile administrative cu atribuții specifice în domeniu. Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenței de a evalua îndeplinirea condițiilor speciale ale unor locuri de muncă instanțelor de judecată, ci unor autorități administrative, specializate, dar a apreciat că această opțiune legislativă nu poate avea, per se, semnificația încălcării dreptului de acces la justiție, de vreme ce legiuitorul este liber să stabilească modalitatea cea mai adecvată în care evaluarea acestor condiții corespunde obiectivelor avute în vedere și organele cele mai competente să realizeze această evaluare.
29.
Curtea Constituțională a mai reținut că dispozițiile de lege criticate, precum și
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu se referă la posibilitatea lucrătorilor de a solicita angajatorului respectarea legislației în vigoare referitoare la normalizarea condițiilor de muncă, astfel că este lipsită de temei susținerea potrivit căreia, prin textele de lege supuse analizei de constituționalitate, angajatorilor li s-ar asigura degrevarea de obligațiile ce le revin de a îmbunătăți continuu condițiile de la locul de muncă în raport cu noile standarde ce definesc normele de securitate și sănătate în muncă.
30.
Analizând aspecte invocate referitoare la situația în care condițiile deosebite reapar sau apar ulterior datei încetării avizării încadrării anterioare în aceste condiții sau la situația persoanelor angajate după data de 1 ianuarie 2011, care nu mai sunt în termenul legal pentru a acționa în contencios administrativ autoritățile publice cu privire la inexistența avizelor de încadrare în condiții deosebite sau la refuzul de reînnoire, Curtea a constatat că, în realitate, problemele evidențiate nu sunt determinate de conținutul reglementării supuse controlului de constituționalitate, ci de modul în care angajatorii au înțeles să respecte obligațiile legale referitoare la normalizarea condițiilor de muncă. Curtea a subliniat că obiectivul urmărit de legiuitor este acela de a elimina treptat locurile de muncă încadrate în condiții deosebite. Întrucât obiectivul este de a proteja sănătatea lucrătorilor, această eliminare nu poate avea loc însă doar la nivel scriptic, ci trebuie însoțită de măsuri concrete de normalizare a condițiilor de muncă. În caz contrar, s-ar aduce atingere prevederilor
art. 41 alin. (2) din Constituție , care consacră dreptul salariaților la măsuri de protecție socială.
31.
Dispozițiile hotărârilor Guvernului prin care s-au prevăzut încadrarea, respectiv reîncadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite au făcut în mod constant referire la obligația angajatorilor de a face demersuri în vederea normalizării condițiilor de muncă. În acest sens sunt, spre exemplu, dispozițiile
art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001
sau ale
art. 2 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007
ori înseși dispozițiile
art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 263/2010 , care prevăd, în mod expres, obligația angajatorilor de a normaliza condițiile de muncă.
32.
Întrucât, potrivit dispozițiilor legale, încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite nu mai este posibilă, angajatorul este ținut să asigure existența unor condiții de lucru normale și, în situația în care totuși ar apărea condiții care ar putea fi considerate ca fiind deosebite, să facă demersuri în vederea normalizării acestora. Este avută în vedere respectarea obligațiilor legale ce decurg din dispozițiile
art. 175 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, și din
Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006.
33.
În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu încalcă dispozițiile din Constituție invocate.
34.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional antereferită își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.
35.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Ola în Dosarul nr. 2.325/102/2019 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă și constată că dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată prin
Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 februarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.