Decizia nr. 58/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. d) și f) și ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f)
și ale
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, excepție ridicată de Dörr Elfriede în Dosarul nr. 13.491/306/2019 al Judecătoriei Sibiu - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.183D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Fundația Centrul de resurse pentru participare publică, Asociația Rădăuțiul Civic, Asociația Active Watch și Asociația Centrul pentru Inovare Publică au depus la dosar un document amicus curiae prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esență, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece obligațiile instituite de textele criticate nu sunt excesive. Restrângerea posibilității de a desfășura adunări publice în orice condiții nu are valența încălcării libertății de exprimare, fiind apanajul legiuitorului să instituie condiții prin care să fie asigurată buna lor desfășurare. Referitor la
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 , se observă că, în realitate, textul nu prevede sancționarea organizatorului, fiind atributul judecătorului cauzei să analizeze incidența acestui text și în privința organizatorului sau doar a participanților la adunarea publică.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 16 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 13.491/306/2019, Judecătoria Sibiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f)
și ale
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dörr Elfriede într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenției prevăzute la
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că obligațiile instituite prin
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f) din Legea nr. 60/1991
și sancționate prin
art. 26 alin. (1) lit. b)
din aceeași lege sunt de natură să suprime libera exercitare a libertății de întrunire, garantată de art. 39 din Constituție, îngrădesc libertatea de exprimare prevăzută de
art. 30 din Constituție
și constituie o restrângere disproporționată a acestor drepturi.
6.
Astfel, obligațiile instituite în sarcina organizatorilor adunărilor publice prin textele de lege criticate sunt excesive și îngrădesc libertatea de exprimare și de întrunire a cetățenilor, descurajând organizarea adunărilor publice. Restrângerea dreptului la organizarea unei adunări publice nu este proporțională cu situația care a determinat-o și are ca efect aplicarea discriminatorie a sancțiunilor contravenționale.
7.
În domeniul drepturilor fundamentale, tratatele internaționale la care Romania este parte au prioritate față de reglementările naționale, conform
art. 20 din Constituție
și
art. 3 din Codul civil . Libertatea de întrunire este un drept fundamental, recunoscut ca atare în
art. 11 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
art. 12 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene și în
art. 39 din Constituția României . Astfel cum sunt formulate obligațiile instituite prin normele criticate, în cazul unei adunări publice, organizatorii sunt obligați să dețină un control de facto absolut asupra participanților, în caz contrar fiind sancționați conform
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 . Or, organizarea unei adunări publice presupune manifestarea colectivă a susținerii ori a dezacordului privind o largă varietate de elemente de natură politică, socială ori economică aflate pe agenda publică și de interes pentru cetățeni. Participanții la adunările publice reflectă, de regulă, varietatea și diversitatea comunității din care provin, având totodată comportamente diferite privitoare la respectarea legii. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru fapta altuia, întrucât atât răspunderea contravențională, cât și cea penală sunt personale, așadar subiect activ al contravenției este doar persoana care a săvârșit contravenția. Fiecăruia dintre participanți îi sunt imputabile propriile fapte, având propria răspundere contravențională sau penală. Normele criticate instituie o obligație imposibil de îndeplinit pentru organizatorii adunărilor publice, aceștia nefiind în niciun raport contractual, de prepușenie ori de altă natură cu participanții la adunările publice care să justifice coerciții în privința comportamentului lor.
8.
Se mai susține că legiuitorul încalcă principiul personalității răspunderii contravenționale prin stabilirea răspunderii organizatorilor pentru comportamentul antisocial al participanților. Totodată, prin instituirea unor obligații imposibil de executat, sancționate cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, legiuitorul descurajează indirect organizatorii să își exercite dreptul la liberă exprimare și întrunire și creează premisele interpretării abuzive și aleatorii a legii de către organele de coerciție ale statului.
9.
Este evident că organizatorii adunărilor publice nu îi pot forța, în niciun mod, pe participanți să își îndeplinească obligația de a ocupa spațiile destinate desfășurării adunărilor publice cu puțin timp înainte de ora începerii activităților, după cum nu îi pot obliga să părăsească locul desfășurării imediat după ora limită stabilită. Totodată, organizatorii nu pot să își asume în mod absolut respectarea orelor de desfășurare, a traseelor de deplasare sau a locului și perimetrului destinat adunării publice. Ceea ce pot să își asume organizatorii este o obligație de diligență, și anume să efectueze toate demersurile aflate la dispoziția lor pentru ca cele menționate în notificarea prevăzută de
art. 6 din Legea nr. 60/1991
să fie respectate.
10.
În consecință, autoarea excepției susține că prevederile
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
sancționează în mod neconstituțional organizatorii adunărilor publice pentru faptele participanților la aceste adunări.
11.
Mai mult, din modalitatea de redactare a acestor prevederi criticate reiese că organizatorilor li se pretinde să își asume răspunderea pentru faptele altor participanți la adunarea publică. Formularea acestui articol este lacunară și impune sancționarea contravențională a unor fapte ce nu prezintă un grad de pericol social și care, în lipsa unor alte considerente, sunt justificate în exercitarea legitimă a dreptului de a protesta.
12.
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în lipsa unor acte de violență, statele trebuie să arate un grad ridicat de toleranță cu privire la proteste, chiar și în lipsa respectării unei proceduri de notificare prealabilă, pentru a nu lipsi de efect dreptul de a protesta (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2015, pronunțată în Cauza Kudrevičius și alții împotriva Lituaniei, paragraful 150, Hotărârea din 5 decembrie 2006, pronunțată în Cauza Oya Ataman împotriva Turciei, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 17 iulie 2007, pronunțată în Cauza Bukta și alții împotriva Ungariei, paragraful 34, Hotărârea din 4 decembrie 2014, pronunțată în Cauza Navalnyy și Yashin împotriva Rusiei, paragraful 63). De asemenea, protestatarii pașnici nu pot fi trași la răspundere pentru faptele altora, nici organizatorii nu pot fi trași la răspundere pentru faptele participanților (Hotărârea din 18 iulie 2017, pronunțată în Cauza Mesut Yildiz și alții împotriva Turciei, paragraful 34).
13.
Aceste principii se regăsesc și în Recomandările Comisiei de la Veneția și ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa privind dreptul de a protesta. Conform acestora, organizatorii nu pot fi sancționați pentru faptele participanților, decât dacă îi incită pe aceștia în mod direct în cazul în care organizatorii nu respectă procedura notificării sau limitele acestei notificări, pot fi sancționați doar dacă se face dovada că au acționat cu intenție și când aceste abateri au fost semnificative și nejustificate.
14.
În concluzie, dreptul de a protesta pașnic este un drept individual, exercitat singur ori împreună cu alte persoane. Răspunderea contravențională este, de asemenea, individuală. Sancționarea organizatorilor pentru faptele participanților la adunarea publică limitează dreptul acestora de a protesta pașnic, drept prevăzut de art. 39 din Constituție, îi descurajează din a iniția adunări publice legale și nu reprezintă o limitare proporțională cu scopul vizat al măsurii.
15.
Autoarea excepției mai arată că dispozițiile
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
sunt formulate neclar și sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate. Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, materia contravențională este asimilată unei acuzații în materie penală, în sensul
art. 6 paragraful 2 din Convenție
(a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României). Modul de definire a contravenției, prin sintagma „nerespectarea traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice“, creează confuzie privind conduita care definește acțiunea sancționată. Spre exemplu, este suficient ca un participant să părăsească perimetrul, ori un grup de astfel de persoane, pentru a atrage răspunderea contravențională a organizatorilor?
16.
Prin
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 , legiuitorul sancționează fapta organizatorilor de a ignora vădit prevederile legale prin organizarea adunării publice în condiții total diferite față de cele declarate inițial (altă oră, alt traseu, alt perimetru), în acest fel punând autoritățile publice în imposibilitatea de a veghea asupra siguranței cetățenilor participanți (a se vedea și dispozițiile
art. 4 din Legea nr. 60/1991 ). Or, formularea ambiguă și neclară a textului
art. 26 alin. (1) lit. b) , astfel cum este el interpretat, de altfel, și în prezenta cauză, conduce la incidența acestor dispoziții cu privire la situații ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de comiterea lor, cu consecința directă a sancționării abuzive, pe criterii neobiective, arbitrare. Astfel, din formularea neclară se poate concluziona că legiuitorul sancționează organizatorii, indiferent de vreo culpă a acestora, pentru faptele altor participanți. Astfel, prin imprevizibilitatea și neclaritatea lor, dispozițiile criticate contravin
art. 1 alin. (5)
și
art. 21 alin. (3) din Constituție ,
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și
art. 30
și
39 din Constituția României , ce consacră dreptul la protest pașnic. În acest sens, se invocă deciziile Curții Constituționale
nr. 51 din 16 februarie 2016 , paragrafele 39-42, și
nr. 363 din 7 mai 2015 , paragrafele 24 și 25.
17.
Se mai susține că nu se poate considera drept „lege“ decât o normă enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, acesta trebuind să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În acest sens, se invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 , paragraful 43. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35,
Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).
18.
În final, se arată că tehnica de reglementare ce se regăsește în cazul prevederilor legale criticate nu corespunde regulilor instituite prin
art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea. Normele prin care sunt stabilite contravenții trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu ușurință, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței contravenției. Norma trebuie redactată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, astfel încât să fie apt să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care ar putea rezulta din săvârșirea unei anumite fapte. Altfel spus, legea trebuie să definească în mod clar contravențiile și sancțiunile aplicabile, fiind necesar ca destinatarul normei să cunoască din însuși textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa contravențională.
19.
Judecătoria Sibiu - Secția civilă apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.
20.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
21.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
22.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
23.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 12 alin. (1) lit. d)
și f) și ale
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014, cu modificările ulterioare, având următorul conținut:
–
Articolul 12
alin. (1) lit. d)
și
f):
Organizatorii adunărilor publice sunt obligați: (…)
d)
să delimiteze spațiul de desfășurare a adunărilor publice prin semne distinctive și vizibile, iar când acestea se desfășoară în deplasare, să ia măsuri pentru limitarea spațiului de circulație ocupat;
(…)
f)
să stabilească traseele de afluire și defluire a participanților și să ia măsuri ca ocuparea spațiilor destinate desfășurării adunărilor publice să aibă loc cu puțin timp înainte de ora începerii activităților, iar părăsirea lor să se facă imediat după ora-limită stabilită;
–
Articolul 26
alin. (1) lit. b):
„Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni: (…) b) nerespectarea orelor de desfășurare, traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice;“.
24.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f) din Legea nr. 60/1991
contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 30
privind libertatea de exprimare,
art. 39
privind libertatea întrunirilor și în
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, iar dispozițiile
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art . 1 alin. (5)
privind obligativitatea respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor, art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil,
art. 23 alin. (12)
privind legalitatea pedepsei și în
art. 24
privind dreptul la apărare. De asemenea, se invocă încălcarea
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
25.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f)
fac parte din secțiunea I: Obligațiile organizatorilor și participanților la adunările publice a capitolului III: Obligații privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice din
și stabilesc obligația organizatorilor adunărilor publice de a delimita spațiul de desfășurare a adunărilor publice prin semne distinctive și vizibile, iar când acestea se desfășoară în deplasare, de a lua măsuri pentru limitarea spațiului de circulație ocupat, precum și obligația de a stabili traseele de afluire și defluire a participanților și de a lua măsuri ca ocuparea spațiilor destinate desfășurării adunărilor publice să aibă loc cu puțin timp înainte de ora începerii activităților, iar părăsirea lor să se facă imediat după ora-limită stabilită. La rândul lor, dispozițiile
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
stabilesc răspunderea contravențională pentru faptele prin care sunt încălcate dispozițiile privind nerespectarea traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice.
26.
Referitor la susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate - potrivit căreia obligațiile instituite în sarcina organizatorilor adunărilor publice prin dispozițiile
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f) din Legea nr. 60/1991
sunt excesive și îngrădesc libertatea de exprimare și de întrunire a cetățenilor, ceea ce ar contraveni dispozițiilor
art. 30 ,
39
și
53 din Constituție
-, Curtea reține că reglementarea-cadru pentru organizarea și desfășurarea adunărilor publice este stabilită prin
Legea nr. 60/1991 , care detaliază condițiile pentru exercitarea libertății întrunirilor, în scopul garantării libertății cetățenilor de a-și exprima opiniile, de a organiza întruniri și de a participa la acestea.
27.
Astfel, în cuprinsul
este reglementată procedura pentru declararea prealabilă a adunărilor publice, sunt indicate organele administrației publice locale competente să avizeze cererile de organizare a adunărilor publice, criteriile care trebuie avute în vedere în soluționarea acestor cereri, precum și căile de atac ce pot fi exercitate împotriva deciziilor de interzicere a unor adunări publice. Potrivit
art. 6 din Legea nr. 60/1991 , pentru organizarea adunărilor publice solicitanții se vor adresa, în scris, primarului unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfășoare adunarea, iar, potrivit
art. 7
din același act normativ, organizatorii adunărilor publice vor depune declarația scrisă la primăriile municipale, orășenești sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfășoare, cu cel puțin 3 zile înainte de data desfășurării acestora, declarație în care trebuie să menționeze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii și durata acțiunii, traseele de afluire și defluire, numărul aproximativ al participanților, persoanele împuternicite să asigure și să răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliției locale și a jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în
anexa la Legea nr. 60/1991 . Așadar, încă de la declararea prealabilă a adunărilor publice, organizatorii au obligația de a menționa, alături de alte elemente, durata adunării publice, precum și traseele de afluire și defluire a participanților.
28.
În jurisprudența sa, respectiv
Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituțională a constatat, referitor la obligația declarării prealabile a adunărilor publice, că aceasta nu contravine libertății de exprimare sau libertății de întrunire. Cu aceeași ocazie, făcând referire la jurisprudența sa, și anume
Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, sau
Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, Curtea a reținut că dispozițiile
Legii nr. 60/1991 , potrivit cărora desfășurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiția declarării lor prealabile, nu contravin libertății de întrunire, reglementată de Constituția României și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Hotărârea din 21 iunie 1988, pronunțată în Cauza Plattform „Ärzte für das Leben“ împotriva Austriei și Decizia din 10 octombrie 1979, pronunțată în Cauza Rassemblement jurassien împotriva Elveției, prin care instanța europeană a reținut că
art. 11 din Convenție
presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile și adecvate pentru a asigura desfășurarea pașnică a manifestațiilor licite ale cetățenilor săi și că pentru întrunirile care au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligației de a se obține o autorizație prealabilă, întrucât autoritățile au posibilitatea, în aceste condiții, să vegheze asupra respectării ordinii publice și să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestațiilor să fie pe deplin asigurată. În același sens este și
Decizia Curții Constituționale nr. 385 din 4 iulie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 20 octombrie 2023.
29.
Aplicând aceste considerente mutatis mutandis la prevederile
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f) din Legea nr. 60/1991 , Curtea reține că obligațiile instituite în sarcina organizatorilor adunărilor publice și criticate de autoarea excepției de neconstituționalitate - și anume obligația de a delimita spațiul de desfășurare a adunărilor publice prin semne distinctive și vizibile, iar, când acestea se desfășoară în deplasare, de a lua măsuri pentru limitarea spațiului de circulație ocupat, precum și obligația de a stabili traseele de afluire și defluire a participanților și de a lua măsuri ca ocuparea spațiilor destinate desfășurării adunărilor publice să aibă loc cu puțin timp înainte de ora începerii activităților, iar părăsirea lor să se facă imediat după ora-limită stabilită - nu îngrădesc excesiv libertatea de exprimare și de întrunire a cetățenilor, având o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind impuse de legiuitor pentru a asigura protecția drepturilor celorlalți și pentru prevenirea dezordinii în trafic.
30.
De asemenea, aceste obligații au fost asumate de organizatorii adunărilor publice încă din momentul depunerii la primării a cererilor/declarațiilor de organizare, scrise, prealabile, în care trebuia să fie menționate obligatoriu durata adunării publice, precum și traseele de afluire și defluire a participanților. Totodată, potrivit
art. 4 din Legea nr. 60/1991 , organizatorii adunărilor publice au obligația să întreprindă acțiunile ce se impun pentru ca acestea să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile
art. 2 , care prevăd că adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepția celor autorizate, funcționarea instituțiilor publice sau private, a celor de învățământ, cultură și sănătate, a unităților economice ori să degenereze în acțiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea și liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, viața sau bunurile acestora ori ale domeniului public, și nu pot fi continuate după ora 23:00, caz în care intră sub incidența dispozițiilor
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020.
31.
Așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronunțată în Cauza Éva Molnár împotriva Ungariei, paragraful 34,
art. 11 paragraful 2 din Convenție
îndreptățește statele să impună restricții legale exercițiului libertății de întrunire. Toate aceste restricții ale libertății adunărilor pașnice desfășurate în locuri publice sunt menite să asigure protecția drepturilor celorlalți, în special în ceea ce privește prevenirea dezordinii și menținerea unei ordini în trafic. Totodată, prin Hotărârea din 29 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza Balçik și alții împotriva Turciei, paragraful 49, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe de o parte, că orice demonstrație în spațiul public poate cauza o anumită afectare a normalității cotidiene, iar, pe de altă parte, că este important ca autoritățile să ia măsurile de securitate preventive necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfășurării demonstrației, de orice natură ar fi aceasta. De aceea, este esențial ca organizatorii și participanții la orice adunări publice - ca actori ai procesului democratic - să se conformeze regulilor democrației, prin respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu.
32.
Prin urmare, Curtea constată că obligațiile impuse organizatorilor adunărilor publice prin dispozițiile
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f) din Legea nr. 60/1991
au ca scop protecția drepturilor celorlalți și a ordinii publice, sunt necesare într-o societate democratică și, astfel, nu încalcă dispozițiile
art. 30
privind libertatea de exprimare, ale
art. 39
privind libertatea întrunirilor și ale
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din
Constituție .
33.
Referitor la dispozițiile
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 , Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că acestea contravin prevederilor
art. 1 alin. (4)
și
(5) , ale
art. 21 alin. (3) , ale
art. 23 alin. (12)
și ale
art. 24 din Constituție
și celor ale
art. 6 din Convenție , deoarece creează confuzie privind conduita care definește acțiunea sancționată.
34.
Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile
art. 1 alin. (5) din Constituție , Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale referitoare la
art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală , una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că actul trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010,
Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau
Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
35.
Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea constată că dispozițiile
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
instituie contravenția corespunzătoare pentru nerespectarea orelor de desfășurare a adunării publice, pentru nerespectarea traseelor de deplasare și pentru nerespectarea locului și perimetrului destinat adunării publice, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții sunt reglementate suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicate.
36.
Cât privește susținerea referitoare la confuzia privind conduita care definește acțiunea sancționată, confuzie generată, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, de sintagma „nerespectarea traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice“, ceea ce ar conduce la încălcarea dispozițiilor
art. 21 alin. (3) , ale
art. 23 alin. (12) , ale
art. 24 din Constituție
și ale
art. 6 din Convenție , ce vizează dreptul la un proces echitabil, principiul legalității pedepsei și dreptul la apărare, Curtea constată că și aceste critici sunt neîntemeiate. Astfel, împotriva eventualelor abuzuri săvârșite de organul constatator al contravenției cu privire la depășirea perimetrului pentru care a fost autorizată adunarea publică, autoarea excepției - persoană sancționată contravențional - are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente, atacând procesul-verbal de constatare și sancționare întemeiat pe dispozițiile
Legii nr. 60/1991 , litigiu în cadrul căruia beneficiază de toate componentele dreptului de apărare și ale dreptului la un proces echitabil.
37.
Însă stabilirea în concret a circumstanțelor săvârșirii faptei contravenționale și a caracteristicilor locului de desfășurare a adunării publice, precum și aplicarea regulilor de desfășurare a adunărilor publice constituie aspecte ale aplicării legii, care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu aspecte de neconstituționalitate care să intre în competența de soluționare a Curții Constituționale.
38.
În final, Curtea reține că dispozițiile
art. 1 alin. (4) din Constituție , invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, consacră principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, nefiind incidente în cauza de față.
39.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dörr Elfriede în Dosarul nr. 13.491/306/2019 al Judecătoriei Sibiu - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 12 alin. (1) lit. d)
și
f)
și ale
art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991
privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sibiu - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.