Decizia nr. 168/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 teza întâi și ale art. 145 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Neculai și Duman Palfi în Dosarul nr. 524/2002 al Curții de Apel Pitesti - Secția penală.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca asupra constituționalității dispozițiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 179/2001 și prin Decizia nr. 180/2001, statuand ca aceste dispoziții sunt constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 21 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 524/2002, Curtea de Apel Ploiesti - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 teza întâi și ale art. 145 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Neculai Gheorghe și Palfi Duman în dosarul acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală este contrar prevederilor constituționale ale art. 20 alin. (2), deoarece nu prevede calea de atac a recursului și împotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei măsuri preventive. Se susține ca dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilesc ca "Orice persoană declarata vinovata de o infracțiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege", articolul fiind intitulat "Dreptul la doua grade de jurisdicție".

Autorul excepției de neconstituționalitate susține, de asemenea, ca dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1) și ale art. 25 alin. (1) din Constituție. Se susține ca art. 145 alin. 2 se referă exclusiv la faza urmăririi penale, de unde rezultă ca atunci când măsura este dispusă de instanța aceasta nu mai este limitată în timp și durează până la soluționarea cauzei. Aceasta conduce la neconstituționalitatea textului de lege criticat, creandu-se soluții diferite, după cum măsura se dispune în cursul urmăririi penale, când durata acesteia nu poate depăși 30 de zile, sau în cursul judecații, când durata nu este limitată. Autorul excepției susține ca este o situație similară celei reglementate prin dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998. Prin urmare, autorul excepției susține ca măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu putea fi dispusă decât pentru cel mult 30 de zile, iar nu sine die, asa cum s-a procedat.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, Curtea de Apel Pitesti - Secția penală arata că nu exista nici o neconcordanta între dispozițiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, cele două categorii de norme vizând materii diferite. Se apreciază ca este mai curând o problemă de modificare a dispozițiilor art. 141, astfel încât acestea să permită atacarea, separat cu recurs, a încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive. Reglementările internaționale au prioritate, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, dar acestea nu se pot substitui dreptului intern, care poate reglementa reguli de procedura penală pentru anumite situații, competența și căile de atac fiind materii în care reglementarea este atributul exclusiv al legiuitorului intern.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală, în special a celor care limitează durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea la 30 de zile, lăsând să se înțeleagă ca în cursul judecații aceasta durata nu este limitată, instanța apreciază ca dispozițiile constituționale prevăzute la art. 16 alin. (1) și la art. 23 alin. (1) nu au legătură cu dispozițiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală. Singura dispoziție care ar putea fi pusă în discuție este cea prevăzută de art. 25 alin. (1) din Constituție, referitoare la dreptul la libera circulație. Textul menționează însă ca numai legea stabilește condițiile exercitării dreptului la libera circulație în țara și străinătate, astfel ca legea poate să ingradeasca și sa limiteze exercitarea acestui drept. Dacă s-ar pune problema ca și în cursul judecații măsura să fie limitată în timp, aceasta ar insemna modificarea legii, ceea ce excede competentei Curții Constituționale. Nu se poate accepta similitudinea invocată între dispozițiile art. 149 alineatul final și cele ale art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, deoarece, pe de o parte, metoda analogica nu are suport în materie procesuala penală, iar pe de altă parte, Constituția se referă la măsura arestării preventive atunci când limitează durata la 30 de zile, nu și la durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. În afară de aceasta, deși nelimitată ca durata pe parcursul judecații, exista oricând posibilitatea revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, din oficiu sau la cerere, în conformitate cu prevederile art. 139 sau 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, atunci când nu mai exista temei pentru menținerea ei sau când măsura obligării de a nu părăsi localitatea este ilegala.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a trimite punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.

Guvernul considera excepția ca fiind neîntemeiată. În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, Guvernul precizează ca referirea la prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este fundamentată, întrucât acestea se referă la dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se constata vinovăția unei persoane, pe când art. 141 alin. 1 se referă la încheiere, deci la o hotărâre prin care nu se soluționează fondul cauzei, ci privește o măsura procesuala provizorie.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală, considerate ca fiind contrare prevederilor art. 16, 23 și 25 din Constituție, Guvernul arata ca măsura obligării de a nu părăsi localitatea este o constrângere în stricta conformitate cu prevederile art. 49 din Constituție, referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și cu dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivita cărora competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege. Mai mult, art. 25 alin. (1) teza a doua din Constituție prevede că legea stabilește condițiile exercitării dreptului la libera circulație, putând institui limitări ale exercițiului acestui drept, fără a contraveni prevederilor constituționale.

Președinții Camerei Deputaților și Senatului nu au trimis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 141 alin. 1 teza întâi și ale art. 145 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 141 alin. 1 teza întâi: "Încheierea data în prima instanța prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.";

- Art. 145: "Măsura obligării de a nu părăsi localitatea consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului, de procuror ori de instanța de judecată, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură. Procurorul poate lua această măsură prin ordonanța și numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1.

În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alineatul precedent nu poate depăși 30 de zile.

În caz de încălcare a măsurii aplicate se poate lua împotriva învinuitului sau inculpatului una din celelalte măsuri preventive, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acelor măsuri."

Dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției ca fiind incalcate sunt următoarele:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 23 alin. (1): "Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.";

- Art. 25 alin. (1): "Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca prevederile art. 141 alin. 1 teza întâi și ale art. 145 din Codul de procedură penală sunt constituționale, iar excepția, sub acest aspect, este neîntemeiată.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției referitoare la îngrădirea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a dreptului de exercitare a căilor de atac, întrucât acesta nu prevede calea de atac a recursului și împotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a unei măsuri preventive, Curtea retine ca art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală este în deplina concordanta cu art. 128 din Constituție, care reglementează folosirea căilor de atac. Acest drept fundamental se realizează în condițiile legii și, prin urmare, este în competența exclusiva a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac și în ce condiții pot fi exercitate. Faptul ca încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs se explica, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin faptul ca respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecații, întrucât acestea se referă la dreptul persoanei la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești prin care se soluționează un proces, în timp ce art. 141 alin. 1 se referă la încheierea prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive, deci nu privește o hotărâre prin care se soluționează fondul cauzei.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca acestea nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece nu instituie nici un fel de privilegii sau discriminări. Faptul ca legiuitorul a instituit numai pentru faza urmăririi penale o durată maxima de 30 de zile în care invinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi localitatea nu poate conduce la concluzia ca în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecații, împotriva cărora instanța poate dispune luarea măsurii preventive pe întreaga durata a desfășurării procesului. Aceasta împrejurare este justificată de necesitatea soluționării cu celeritate a procesului penal și pentru evitarea obstructionarii cercetării judecătorești. Este evident ca situațiile în care se afla aceste persoane nu sunt similare, astfel încât tratamentul juridic nu poate fi decât diferențiat. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 139 sau 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, exista oricând posibilitatea revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai exista temei pentru menținerea măsurii preventive.

Curtea constata, de asemenea, ca dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală sau ale art. 25 alin. (1) referitoare la libera circulație, deoarece măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă o restrangere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți în deplina concordanta cu prevederile art. 49 din Constituție. Aceasta măsura preventivă se impune pentru desfășurarea în bune condiții a instrucției penale, iar legea reglementează cazurile și condițiile în care ea este aplicabilă.

În ceea ce privește referirea la dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea constata că nu se poate stabili nici o legătură între dispozițiile art. 145 și cele ale art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, astfel încât soluția adoptată în decizia menționată mai sus, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază nu sunt valabile și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 teza întâi și ale art. 145 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Neculai și Duman Palfi în Dosarul nr. 524/2002 al Curții de Apel Pitesti - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2002.