Decizia nr. 141/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Are ca temei 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Gavrilă Trifu în Dosarul nr. 7.771/328/2012* al Tribunalului Cluj - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 604D/2020.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Referitor la criteriul valoric prin care se suprimă calea de atac a apelului arată că, potrivit
art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865 , recursul era devolutiv sub toate aspectele atunci când lipsea calea de atac a apelului, astfel încât hotărârea atacată era supusă controlului judecătoresc sub toate aspectele.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 27 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 7.771/328/2012*, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865 . Excepția a fost invocată de Gavrilă Trifu într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale prin prisma eliminării căii de atac a apelului pentru litigiile a căror valoare nu ar fi mai mare de 100.000 lei și prin a căror aplicare este negat dreptul părților la calea de atac a apelului. Încălcarea principiului egalității în drepturi rezultă din faptul că alegerea criteriului valoric, chiar dacă vizează în mod direct și nemijlocit cererea, și nu o persoană sau un grup de persoane, se răsfrânge asupra situației persoanei. Prin urmare, în condițiile acceptării unui prag valoric pentru exercitarea căii de atac a apelului, cetățenii nu mai sunt egali în dreptul lor de acces la calea de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil.
6.
În plus, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, legiuitorul acceptând tacit că instanța supremă își exercită rolul de unificare a jurisprudenței numai în anumite situații, atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare.
7.
Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile
art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865 . În realitate, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al acesteia dispozițiile
art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 , care au următorul cuprins: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege.“
13.
Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin
art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 , potrivit cărora „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, precum și
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate.
14.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 16
- Egalitatea în drepturi,
art. 21
- Accesul liber la justiție și
art. 126
- Instanțele judecătorești.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, de exemplu, prin
Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012,
Decizia nr. 1.013 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011,
Decizia nr. 52 din 14 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2013, sau
Decizia nr. 226 din 18 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004. Prin aceste decizii, Curtea a constatat, în esență, că
art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865
nu conține nicio dispoziție discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situații care impune soluții legislative diferite în vederea asigurării celerității soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor. Așa fiind, cu privire la încălcarea
art. 16 alin. (1) din Constituție , în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.
16.
Pe de altă parte, Curtea a considerat că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în
art. 21
privind accesul liber la justiție, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de
art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865 , părților interesate le este asigurată posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă.
17.
De altfel, astfel cum au reținut Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în
Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008, prevederile
art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865
exprimă voința legiuitorului de a suprima posibilitatea exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă, în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.
18.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gavrilă Trifu în Dosarul nr. 7.771/328/2012* al Tribunalului Cluj - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru MARIAN ENACHE, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.