Decizia nr. 326/2025

Articolul 12

alin. (1) lit. b):

(1)

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

(...)

b)

folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

11.

Prevederile constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele cuprinse în

art. 1 alin. (3)

și

(5) , referitoare la principiile statului de drept și al legalității, și în

art. 73 alin. (3) lit. h) , potrivit cărora infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. De asemenea, se invocă prevederile

art. 7

- Nicio pedeapsă fără lege din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000

sunt criticate, în esență, din perspectiva lipsei de claritate și previzibilitate a sintagmei „informații ce nu sunt destinate publicității“. În jurisprudența sa în materie, Curtea a mai examinat acest text de lege prin prisma unor critici similare, excepțiile de neconstituționalitate fiind respinse ca neîntemeiate ( Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017,

Decizia nr. 520 din 6 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017,

Decizia nr. 549 din 13 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 26 ianuarie 2018, și

Decizia nr. 101 din 1 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018).

13.

Prin

Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017 , precitată, paragrafele 33-37, Curtea a reținut că sintagma „informații ce nu sunt destinate publicității“ are în vedere toate acele informații nepublice care pot fi de două categorii, și anume: informații clasificate care intră sub incidența

Legii nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, și informații confidențiale pentru care există obligativitatea păstrării acestui caracter. Astfel, potrivit

art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002 , legiuitorul a stabilit două clase de secretizare, respectiv secrete de stat și secrete de serviciu, acestea din urmă vizând informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. În acord cu

art. 7 din Legea nr. 182/2002 , accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit

art. 15 lit. d)

și

e) , este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, inclusiv pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în concordanță cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la

alin. (1)

-

(3) , respectiv la

art. 28 , în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte.

14.

În ceea ce privește informațiile secrete de serviciu, Curtea a constatat că legiuitorul a atribuit conducătorului persoanei juridice competența de a le stabili, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului, sens în care neglijența în păstrarea lor atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate. Totodată, conducătorii autorităților și instituțiilor publice sunt obligați să stabilească și regulile de protecție a acestora, să coordoneze activitatea și să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competențelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului (a se vedea

Hotărârea Guvernului nr. 585/2002

pentru aprobarea

Standardelor naționale

de protecție a informațiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002,

Hotărârea Guvernului nr. 781/2002

privind protecția informațiilor secrete de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 5 august 2002, și

Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2002

privind colectarea, transportul, distribuirea și protecția, pe teritoriul României, a corespondenței clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 13 decembrie 2002).

15.

Mai mult, potrivit

art. 5 lit. c) din Legea nr. 182/2002 , măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate să garanteze că informațiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptățite, potrivit legii, să le cunoască.

16.

Cât privește informațiile confidențiale, Curtea a constatat, în primul rând, că, potrivit

art. 2 din Legea nr. 78/2000 , persoanele prevăzute la

art. 1

sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Drept urmare, ținând seama de natura și diversitatea informațiilor confidențiale ce pot fi deținute de subiectul activ al infracțiunii prevăzute de

art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 , Curtea a reținut că legiuitorul nu avea cum să prevadă în textul criticat toată paleta de informații, motiv pentru care identificarea ori individualizarea lor se va face în funcție de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenții sau angajamente ale subiectului activ.

17.

Prin urmare, Curtea a statuat că în sfera informațiilor confidențiale intră acele informații care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulație, unor limitări și îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare. Aceasta nu înseamnă că orice diseminare de informații confidențiale intră în sfera de aplicare a textului legal criticat, întrucât cerința esențială instituită de legiuitor pentru existența infracțiunii nu este aceea a nerespectării unei clauze de confidențialitate ori a unor norme legale, regulamentare, statutare etc., ci aceea ca permiterea accesului unor persoane neautorizate la informațiile nedestinate publicității ori folosirea, în orice mod, direct sau indirect de astfel de informații obținute în virtutea funcției, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate să fie realizată în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

18.

Cele statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența anterior indicată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

19.

În legătură cu

Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, invocată de autorul excepției, Curtea reține că aceasta a fost pronunțată în cadrul controlului anterior de constituționalitate efectuat asupra Legii pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , precum și a

Legii nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Prin această decizie a fost constatată, printre altele, neconstituționalitatea art. I pct. 32 din legea examinată, text prin care se preconiza introducerea art. 187^1 în Codul penal. Curtea a constatat, la paragrafele 497-506 ale deciziei indicate, că definiția oferită noțiunii de „informații nedestinate publicității“, cuprinsă în art. I pct. 32 („Prin informații nedestinate publicității se înțelege acea categorie de informații clasificate, potrivit legii, ca secrete de stat sau de serviciu și care sunt cuprinse într-un document având inscripționare în acest sens, dacă nu au fost declasificate în mod legal.“), contravine

art. 1 alin. (5) din Constituție

în componenta sa de calitate a legii, întrucât norma propusă era neclară și în contradicție cu dispozițiile

Legii nr. 182/2002 , dar și cu cele ale

art. 303

și

304 din Codul penal , care realizează o distincție importantă între informațiile secrete de stat, informațiile secrete de serviciu și informațiile care nu sunt destinate publicității. Curtea a observat, așadar, că definirea noțiunii, astfel cum era propusă de legiuitor, era inexactă în raport cu legislația aplicabilă domeniului în discuție și că această imprecizie putea avea consecințe deosebite asupra sferei subiecților activi ai infracțiunilor prevăzute de

art. 303

- Divulgarea informațiilor secrete de stat și de

art. 304

- Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice din

Codul penal .

20.

Or, norma propusă de legiuitor prin legea supusă controlului a priori de constituționalitate, concretizat prin

Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 , nu a mai fost adoptată și, prin urmare, nu face parte din fondul activ al legislației, iar neconstituționalitatea sa a fost constatată exclusiv prin raportare la

art. 1 alin. (5) din Constituție , nu și prin raportare la

art. 73 alin. (3) lit. h)

din aceasta, așa cum susține autorul excepției. În

Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 , dar și în deciziile anterioare prin care a constatat constituționalitatea dispozițiilor

art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 , Curtea a determinat înțelesul sintagmei „informații ce nu sunt destinate publicității“ prin raportare la aceleași acte normative incidente materiei care sunt și în prezent în vigoare, utilizând definiții legale cuprinse în

Legea nr. 182/2002 , precum și norme de drept penal, iar soluția de neconstituționalitate pronunțată prin

Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018

vizează exclusiv definiția reglementată prin legea adoptată, dar nepromulgată și supusă examenului de constituționalitate, care nu este identică cu cea criticată în prezenta cauză. Prin urmare, autorul excepției de față nu poate pretinde asimilarea și aplicarea aceluiași raționament ce a fundamentat soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. I pct. 32 din Legea pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , precum și a

Legii nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

21.

Cât privește invocarea

art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție , potrivit căruia infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, Curtea reține că în cauză nu pot fi aplicate mutatis mutandis considerentele statuate prin

Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 , în sensul că norma constituțională menționată interzice ca latura obiectivă a normei de incriminare să fie reglementată pro parte printr-o lege organică și pro parte printr-o lege ordinară. Aceasta întrucât în respectiva cauză dispozițiile

art. 367 alin. (6) din Codul penal

(lege organică), astfel cum erau preconizate prin art. I pct. 62 din legea supusă controlului a priori de constituționalitate, defineau noțiunea de infracțiune gravă prin utilizarea expresă a unei norme de trimitere din

Codul de procedură penală

(lege ordinară). Or, în prezenta speță, dispozițiile de lege criticate definesc în mod unitar și deplin infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a se complini cu vreo normă de trimitere. Faptul că o serie de legi diferite, inclusiv sub aspectul rangului lor în ierarhia actelor normative, definesc în concret variate categorii de informații care, reunite, alcătuiesc categoria generică a informațiilor ce nu sunt destinate publicității nu este de natură să influențeze caracterul organic al normei cuprinse în

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 , astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată, și prin raportare la aceste critici.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Dragomir în Dosarul nr. 2.283/3/2015 al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.