Decizia nr. 110/2026

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1.

s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

2.

obiectul pricinii nu se află în ființă;

3.

un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;

4.

un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză;

5.

după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

6.

s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

7.

statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere;

8.

există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

9.

partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa;

10.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;

11.

după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

11.

În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în

art. 16 alin. (1)

referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,

art. 21 alin. (1)-(3)

privind accesul liber la justiție și

art. 148 alin. (2)

referitoare la prioritatea față de dispozițiile contrare din legile interne a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea observă că nemulțumirea autoarei nu se circumscrie, în realitate, unei veritabile critici de neconstituționalitate, întrucât nu vizează o contrarietate între dispozițiile constituționale și normele supuse controlului, ci exprimă dezacordul față de opțiunea legiuitorului în materia motivelor de revizuire. Analiza argumentelor formulate relevă că autoarea își întemeiază excepția de neconstituționalitate pe faptul că motivul special de revizuire prevăzut de

Legea contenciosului administrativ

- respectiv ipoteza pronunțării unor hotărâri definitive cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene - nu este reglementat ca motiv general de revizuire în

Codul de procedură civilă .

13.

Prin urmare, critica formulată nu privește neconformitatea normelor procesuale cu

Legea fundamentală , ci exprimă dorința autoarei de a extinde un motiv special de revizuire, aplicabil exclusiv în contenciosul administrativ, la întreaga materie procesual civilă. Or, controlul de constituționalitate nu poate fi transformat într-un instrument de uniformizare legislativă sau într-un mijloc de a substitui Curtea Constituțională în rolul legiuitorului. Faptul că un motiv de revizuire este specific unei anumite proceduri nu echivalează cu o încălcare a principiilor constituționale, iar imposibilitatea generalizării sale nu poate fundamenta o critică veritabilă de neconstituționalitate.

14.

În acest sens a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 6 octombrie 2015, în Cauza C-69/14 Târșia împotriva statului român, paragraful 42, aceasta stabilind că dreptul Uniunii, în special principiile echivalenței și efectivității, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o instanță națională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în cadrul unei acțiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedește a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menționată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce privește hotărârile judecătorești definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunțate în cadrul unor acțiuni de natură administrativă.

15.

Mai mult decât atât, Curtea observă că motivarea excepției de neconstituționalitate are un caracter preponderent general și, pe alocuri, ambiguu, întrucât autoarea acesteia nu individualizează care sunt chestiunile concrete reglementate de textul de lege pretins contrare dreptului Uniunii Europene. Autoarea recurge la o argumentație abstractă, în care se confundă obligația statelor de a respecta dreptul Uniunii Europene cu obligațiile ce decurg din tratatele internaționale în materie de protecție a drepturilor omului.

16.

Or, pentru ca o excepție de neconstituționalitate întemeiată pe pretinsa încălcare a dreptului Uniunii Europene să fie admisibilă este necesar ca aceasta să cuprindă 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Deoarece excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, din cauza generalității sale, excepția urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). Totodată, prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, Curtea Constituțională a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.

17.

Contrar celor anterior enunțate, autoarea nu a înțeles să indice în mod clar care sunt dispozițiile incidente din dreptul Uniunii Europene, care este conținutul lor normativ și în ce mod textul de lege criticat ar contraveni acestora sau o hotărâre pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene care să îi fie favorabilă într-o eventuală cale de atac, astfel cum cere motivul de revizuire prevăzut de

Legea contenciosului administrativ . În lipsa unei asemenea delimitări, critica rămâne la nivelul unor afirmații generale privind obligația statului de a respecta dreptul Uniunii, fără a demonstra existența unei veritabile neconcordanțe între norma internă și norma europeană. De asemenea, invocarea cumulativă și nediferențiată a dreptului Uniunii Europene și a celui convențional diluează rigoarea juridică a argumentației, întrucât nu permite instanței constituționale să identifice obiectul real al criticii și să exercite controlul de constituționalitate în limitele sale legale, conducând la o confuzie conceptuală, întrucât cele două sisteme normative au naturi juridice distincte, mecanisme proprii de aplicare și condiții diferite de prevalență.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 509 din Codul de procedură civilă , ridicată de Adriana-Mihaela State în Dosarul nr. 1.673/100/2021 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 februarie 2026.