Decizia nr. 138/2026

Articolul 62

alin. (3):

„Consultarea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidențialității vizitei, sub supraveghere vizuală.“;

–

Articolul 63

alin. (2):

„În sensul prezentei legi, termenul petiție include orice cerere sau sesizare adresată autorităților publice, instituțiilor publice, organelor judiciare, instanțelor naționale și internaționale.“.

11.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind calitatea legii, ale

art. 24 alin. (2)

privitoare la dreptul părților de a fi asistate în procesul penal de un avocat, ale

art. 26

privind viața intimă, familială și privată și ale

art. 28

referitoare la secretul corespondenței, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 8

referitoare la dreptul la respectarea vieții private și de familie din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și ale

art. 51 alin. (1)

privind dreptul de petiționare.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea reține că, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a stabilit că excepția de neconstituționalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat.

13.

Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 62 alin. (3)

și ale

art. 63 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 , Curtea constată că autorul excepției a invocat prevederile

art. 1 alin. (5) , ale

art. 26 , ale

art. 28

și ale

art. 51 alin. (1) din Constituție , fără însă a arăta relația de contrarietate existentă între textele de lege criticate și prevederile pretins încălcate din

Legea fundamentală . Excepția ridicată în prezenta cauză cuprinde simpla enumerare a dispozițiilor legale criticate, a articolelor din

Constituție

și din

Convenție , precum și expunerea situației de fapt în cauza pendinte. În consecință, Curtea reține că dacă ar proceda la examinarea criticilor astfel formulate, care nu relevă în niciun mod contrarietatea dintre norma criticată și dispozițiile constituționale invocate, instanța constituțională s-ar substitui autorului în formularea unei excepții de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“ (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, sau

Decizia nr. 339 din 20 mai 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021).

14.

Distinct, cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor

art. 24 alin. (2) din Constituție , Curtea constată că, în realitate, în susținerea excepției se solicită modificarea prevederilor

Legii nr. 254/2013 , în sensul reglementării unor drepturi pentru persoanele aflate în executarea unor măsuri privative de libertate. Or, modificarea și completarea legii constituie operațiuni legislative care sunt de competența exclusivă a Parlamentului, acestea excedând competenței instanței de contencios constituțional, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Referitor la omisiunile legislative, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, că excepția de neconstituționalitate ridicată este admisibilă doar în situația în care omisiunea are relevanță constituțională, astfel încât Curtea să poată fi învestită cu soluționarea acesteia (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, sau

Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010). Or, Curtea constată că, contrar susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile

art. 62 alin. (3)

și ale

art. 63 alin. (2) din Legea nr. 254/2013

configurează un cadru de garanții minimale privind exercitarea dreptului la apărare și a dreptului de petiționare în mediul de detenție, iar faptul că acestea sunt apreciate ca insuficiente nu echivalează cu o omisiune legislativă aptă să genereze încălcarea unui drept fundamental, astfel încât să dobândească relevanță constituțională. În aceste condiții, criticile formulate vizează aspecte de opțiune legislativă privitoare la întinderea drepturilor recunoscute persoanelor private de libertate și oportunitatea extinderii acestora, aspecte care țin de opțiunea legiuitorului, iar nu de constituționalitatea dispozițiilor supuse controlului Curții Constituționale.

15.

În consecință, Curtea, având în vedere

art. 2 alin. (3) , precum și

art. 10 alin. (2)

raportat la

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

16.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 62 alin. (3)

și ale

art. 63 alin. (2) din Legea nr. 254/2013

privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 1.449/175/2021/a1 al Judecătoriei Aiud.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Aiud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 februarie 2026.