Decizia nr. 256/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 10/1972 25 noiembrie 1972 (prevederi anume) CODUL MUNCII
Are ca temei 1
- Legea nr. 10/1972 25 noiembrie 1972 (prevederi anume) CODUL MUNCII
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepție ridicată de Alexandru Iosif Ghitea în Dosarul nr. 1.918/CA/2002 al Curții de Apel Oradea într-un litigiu având ca obiect contestația la desfacerea contractului individual de muncă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca nefondata. Arata ca dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii constituie pentru angajator o clauza facultativă pentru desfacerea contractului individual de muncă. Prezumția de nevinovatie acționează în dreptul penal, nu și în dreptul muncii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 3 iunie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.918/CA/2002, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. j ) din Codul muncii, excepție ridicată de Alexandru Iosif Ghitea.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii încalcă prezumția de nevinovatie, consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituție, întrucât permit desfacerea contractului de muncă din inițiativa celui care angajează pe simplul motiv ca angajatul este arestat mai mult de 60 de zile, fără ca vinovăția sa sa fi fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și fără sa existe vreo incompatibilitate între fapta ce i se imputa și funcția deținută. Considera ca, atâta vreme cat "sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut de către unitatea angajatoare pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu serviciul", măsura desfacerii contractului individual de muncă este abuzivă, deoarece, potrivit dispozițiilor
art. 109 din Ordonanța Guvernului nr. 16/1998
și ale
art. 79 din Legea nr. 188/1999 , unitatea trebuia sa dispună suspendarea contractului de muncă, iar nu desfacerea acestuia.
Curtea de Apel Oradea apreciază ca excepția ridicată este intemeiata, întrucât dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii "acorda efecte juridice sanctionatoare de prezumție de vinovăție în cazul unei arestari prelungite și, astfel, această măsură de desfacere a contractului de muncă contravine dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție care instituie prezumția de nevinovatie".
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, potrivit dispozițiilor
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată nu este intemeiata, întrucât dispoziția legală criticata nu este contrară prevederilor constituționale invocate. În acest sens, arata ca art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii prevede o clauza de desfacere a contractului de muncă, facultativă pentru angajator, măsura care "este independenta de stabilirea vinovatiei penale sau contravenționale a angajatului și este determinata exclusiv de lipsa sa de la locul de muncă datorată stării de deținere". Întrucât în speta nu se pune în discuție stabilirea vinovatiei sau nevinovăției celui încadrat în munca, nu se poate considera ca se încalcă prezumția de nevinovatie consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituție.
Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând ca prin acestea "s-a urmărit asigurarea unei duble garanții: pe de o parte, a angajatului, al cărui contract de muncă nu poate fi desfăcut, prin voința angajatorului, decât dacă a lipsit de la locul de muncă, fiind arestat mai mult de 60 de zile, iar pe de altă parte, a angajatorului, care nu este obligat sa țină un loc de muncă neocupat și, deci, să se lipsească de muncă angajatului sau o perioadă nedeterminată, cu prejudicii serioase pentru activitatea sa". Retine, de asemenea, ca, "întrucât desfacerea contractului de muncă în baza art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu are legătură cu vinovăția sau nevinovatia angajatului în săvârșirea faptei pentru care este arestat, apare ca lipsită de suport afirmatia facuta atât de contestator, cat și de instanța ca acest text contravine dispoziției din art. 23 alin. (8) din Constituție, privitoare la prezumția de nevinovatie".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, potrivit cărora "Contractul de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității, în cazul când: [...]
j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile."
Autorul excepției considera ca dispozițiile legale criticate încalcă prezumția de nevinovatie consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituție, conform căruia, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:
Prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție au aplicabilitate în cadrul raporturilor de drept penal și procesual penal. Prin ele s-a statuat ca, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana căreia i se imputa săvârșirea unei fapte penale este considerată nevinovată. Aceasta nu poate avea nici o influența asupra constatării vinovatiei sale în cazul săvârșirii abaterilor ce au alt caracter. Prin urmare, nu influențează nici derularea, nici încetarea raporturilor de muncă.
Dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu au ca ipoteza vinovăția angajatului pentru săvârșirea unei infracțiuni. Aceste dispoziții permit angajatorului sa dispună, din proprie inițiativă, desfacerea contractului de muncă al celui care este arestat mai mult de 60 de zile. Arestarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile constituie o condiție suficienta pentru a se putea lua măsura desfacerii contractului de muncă, dar este, în același timp, și necesară pentru legalitatea măsurii dispuse.
Indiferent de existenta sau inexistenta vinovatiei angajatului, dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii au menirea de a proteja interesele legitime ale angajatorului, acesta nefiind obligat sa păstreze neocupat un post pe o perioadă îndelungată și incerta.
În cazul în care nu va interveni o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, ci se va stabili ca arestarea persoanei a fost nelegală ori nejustificată, pentru eventualele erori judiciare nu va fi angajata răspunderea angajatorului, ci a statului, în temeiul art. 48 alin. (3) din Constituție, care prevede că "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale", și în condițiile prevăzute de art. 504 și următoarele din Codul de procedură penală.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor
art. 109 din Ordonanța Guvernului nr. 16/1998
privind Statutul personalului vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 30 ianuarie 1998, "În cazul săvârșirii unor fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcția deținută, directorul general al Direcției Generale a Vamilor dispune prin decizie suspendarea din funcție". Reglementări identice, aplicabile tuturor categoriilor de salariați, conține și
art. 16 din Legea nr. 1/1970
privind organizarea și disciplina muncii în unități. Aceste reglementări însă au în vedere cazurile în care însuși angajatorul face sesizarea și cere declanșarea urmăririi penale împotriva salariatului care a săvârșit o infracțiune ce este incompatibilă cu funcția deținută. Art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii are în vedere, în schimb, arestarea pe timp de peste 60 de zile, indiferent cine a sesizat organul de urmărire penală sau instanța judecătorească și indiferent de natura faptei.
Susținerea autorului excepției ca, în cazul sau, angajatorul a sesizat organul de urmărire penală nu ridica probleme de constituționalitate, ci probleme de fapt a căror stabilire intră în competența exclusiva a instanței judecătorești, ca, de altfel, și a legii aplicabile în cauza [dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii ori cele ale
art. 109 din Ordonanța Guvernului nr. 16/1998 ].
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepție ridicată de Alexandru Iosif Ghitea în Dosarul nr. 1.918/CA/2002 al Curții de Apel Oradea.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu ──────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.