Decizia nr. 174/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999 , cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată prin

Legea nr. 702/2001 , excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială, precum și de Razvan Liviu Temesan.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 aprilie 2002 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 28 mai 2002 și apoi pentru data de 29 mai 2002, pentru data de 30 mai 2002, pentru data de 11 iunie 2002 și, în fine, pentru data de 12 iunie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 1.073/2001, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999 , excepție ridicată, din oficiu, de instanța, precum și de Razvan Liviu Temesan.

În motivarea excepției instanța de judecată considera ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999

sunt neconstituționale, pentru următoarele motive:

- Deși dispozițiile

art. 2 din Legea nr. 140/1999

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe conțin cerința impusa de art. 114 alin. (3) din Constituție ca ordonanța criticata pentru neconstituționalitate să fie supusă aprobării Parlamentului, aceasta nu a fost trimisa spre aprobare până la împlinirea termenului de abilitare și nici nu a fost aprobată sau respinsă de către Parlament până la data de 27 iunie 2001.

Ordonanța încalcă dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituție, deoarece Guvernul a depășit limitele abilitarii legislative, având în vedere ca

art. 1 lit. D pct. 29 din Legea nr. 140/1999

prevede numai luarea unor "măsuri pe linia restructurării unor bănci cu capital de stat", iar nu și reglementarea "în materia încetării personalității juridice a unor societăți bancare". Guvernul nu a reglementat restructurarea unor bănci cu capital de stat, ci a emis norme numai cu privire la o singura societate bancară, și anume Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A., care au condus la încetarea personalității sale juridice. De asemenea, nu a fost abilitat sa emita acte normative cu caracter individual, care constituie atributul puterii executive, ci numai acte normative cu caracter general, ce constituie prerogative ale autorității legiuitoare.

- Depasind limitele abilitarii, Guvernul a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție.

-

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

încalcă dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituție, pentru ca Guvernul nu putea sa reglementeze în materia dreptului procesual civil, nefiind abilitat prin

Legea nr. 140/1999 . Prin ordonanța "se instituie o procedură de judecată derogatorie de la cea ordinară și se atribuie competente extraordinare curților de apel", incalcandu-se astfel dispozițiile art. 125 din Constituție.

- Aceeași ordonanța contravine și prevederilor art. 21 din Constituție, prin "stabilirea obligației reclamantului la consemnarea unei cauțiuni pentru a putea cere suspendarea executării hotărârii privind fuziunea, în condiții greu de realizat (2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii)".

Deosebit de motivele invocate de instanța de judecată, reclamantul Razvan Liviu Temesan a ridicat excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblu, precum și a unor dispoziții ale acesteia, după cum urmează:

- Dispozițiile art. (1) și (2) din ordonanța criticata impun, prin Guvern, voința statului, determinând comportamentul acționarilor Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A., în condițiile în care statul detinea 62% din acțiuni, deși potrivit prevederilor

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale toți actionarii sunt egali în drepturi, incalcandu-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Constituție.

-

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

stabilește o alta procedura privind fuziunea prin absorbție decât cea prevăzută în

Legea nr. 31/1990 , lege organică, procedura care este în detrimentul celorlalți acționari, alții decât Fondul Proprietății de Stat, contravenindu-se astfel dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituție, cu referire la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

- Condiționarea, în temeiul art. 8 din ordonanța, a suspendării executării hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale acționarilor de depunerea unei cauțiuni egale cu 2% din valoarea însumată a capitalului social blocheaza liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. În acest mod au fost incalcate dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

-

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, contravine dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, deoarece "proprietarul, reprezentat de stat și mandatand Fondul Proprietății de Stat, având ca instrument legislativ Guvernul și ordonanța, [...]" a pagubit pe ceilalți acționari, "ale căror acțiuni au fost reduse la zero", procedându-se astfel la o naționalizare mascată. "În mod indirect, ca o consecința a fuziunii prin absorbție [...] statul, prin intermediul Fondului Proprietății de Stat, și-a transferat și conservat drepturi de proprietate ce se regăsesc în patrimoniul S.C. Banca Comercială Română - S.A. și în patrimoniul public unde au fost transferate" cu încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) și art. 1 alin. (3) din Constituție.

- Prevederile

art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 , care stabilesc retragerea autorizației de funcționare a Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. de către Banca Naționala a României, încalcă prevederile

Legii nr. 33/1991

și pe cele ale

Legii nr. 58/1998 , care prevăd ca autorizațiile se dau și se retrag de către Banca Naționala a României, contrar dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece nu se poate susține ca într-un stat de drept Guvernul, ca organ suprem al administrației publice, emite ordonanțe cu nerespectarea Constituției și a procedurilor legale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 3.321 din 26 septembrie 2001, considera ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999

nu contravin prevederilor constituționale ale art. 114 alin. (2), deoarece efectele acesteia nu au încetat în ziua următoare implinirii termenului de abilitare, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constituție. Ordonanța criticata a fost înaintată spre aprobare Parlamentului și a fost înregistrată la Camera Deputaților cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior implinirii termenului de abilitare. Se apreciază că nu au fost incalcate nici prevederile art. 107 alin. (3) din Constituție, pentru că nu s-au depășit limitele stabilite prin prevederile

art. 1 lit. D din Legea nr. 140/1999 . De asemenea, Guvernul apreciază ca legea de abilitare nu conține interdicția, în ceea ce-l privește, de a emite ordonanțe cu caracter individual.

Guvernul considera totuși ca

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

este neconstitutionala, întrucât, în primul rând, reglementarea unei proceduri derogatorii de la

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale și, respectiv,

Legea bancară nr. 58/1998 , depășește limitele abilitarii. Prin ordonanța criticata s-au adoptat măsuri cu caracter individual, dar și cu caracter general, aplicabile într-o chestiune particulară în care statul este interesat, incalcandu-se astfel prevederile art. 16 din Constituție. Se mai considera ca se încalcă și prevederile art. 114 alin. (1) din Constituție (deoarece ordonanța privește domenii care fac obiectul legilor organice -

Legea nr. 31/1990

și

Legea nr. 58/1998 ), precum și prevederile art. 21 din Constituție, prin stabilirea "cauțiunii de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii o dată cu formularea opoziției la fuziune, constituie o condiție prohibitiva în calea exercitării dreptului la acțiune". În ceea ce privește susținerea potrivit căreia

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, contravine dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Constituție privitoare la exproprierea pentru cauza de utilitate publică, se arata ca aceasta este intemeiata, deoarece art. 21 alin. (2) din ordonanța "dispune în avans asupra soluției pe care BCR - S.A. urma sa o adopte cu privire la patrimoniul preluat prin absorbirea Bancorex și a faptului ca banca absorbanta va fi fost, practic, expropriata de bunurile mobile corporale și imobile preluate de la Bancorex, care vor fi trecut în proprietatea statului, fără acordul băncii vizate și fără respectarea procedurii stabilite de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică - lege organică". Este, de asemenea, intemeiata, în opinia Guvernului, critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 134 din Constituție, în special a alin. (2) lit. a) privitoare la obligația statului de a asigura libertatea comerțului și protecția concurentei loiale, prin aceea ca prevederile art. 2, 4, 5, 15 și 26 permit amestecul nejustificat al statului în activitatea unor societăți comerciale, persoane juridice de drept privat.

În fine, Guvernul apreciază ca fiind inadmisibila excepția de neconstituționalitate a prevederilor ordonanței menționate, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 11 din Constituție, pentru ca acestea nu au legătură cu cauza.

Prin adresa înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 1.338 din 26 martie 2002, Guvernul a înaintat un alt punct de vedere, prin care și l-a reconsiderat pe cel inițial, având, în esenta, următorul conținut:

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999

în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 11 și art. 20 alin. (1) din Constituție este inadmisibila, întrucât aceste articole nu au legătură cu cauza.

Excepția de neconstituționalitate vizând dispoziții ale aceluiași act normativ în raport cu prevederile art. 16 alin. (2), art. 21, art. 107 alin. (3), art. 114 alin. (3) și art. 125 din Constituție este neîntemeiată pentru următoarele motive:

1. Nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție, deoarece dispozițiile criticate nu creează discriminări între cetățeni pe criteriile enunțate în art. 4 alin. (2) din Constituție, cat și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

2. Nu au fost incalcate nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, întrucât ele stabilesc egalitate "de ocrotire între titularii dreptului de proprietate privată, iar nu consacrarea propriu-zisa a ocrotirii proprietății, care este concretizata în cadrul alin. (1) al art. 41 din Constituție".

3 și 4. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 107 alin. (3) și ale art. 114 alin. (3) din Constituție, Guvernul își menține punctul de vedere exprimat inițial.

5. Prin stabilirea unei competente speciale în sarcina curților de apel nu au fost incalcate prevederile art. 125 alin. (3) din Constituție, întrucât, potrivit acestui text constituțional, competența instanțelor judecătorești se stabilește prin lege. Legiuitorul constituant ori de câte ori se referă la noțiunea de lege are în vedere legea ordinară, al carei domeniu poate face și obiectul ordonanțelor simple.

Guvernul apreciază totuși ca dispozițiile art. 8 alin. (1) din ordonanța criticata încalcă prevederile art. 21 din Constituție, întrucât "impunerea, prin textul vizat, a consemnarii obligatorii a unei cauțiuni, de către actionarii interesați, în cuantum de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii, pentru a putea solicita suspendarea hotărârii adunării generale a acționarilor o dată cu formularea opoziției la fuziune, constituie o condiție prohibitiva în calea dreptului la acțiune".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției Razvan Liviu Temesan, ale părților prezente, precum și cele ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. și fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin

Legea nr. 702/2001 , în ansamblul sau, precum și dispozițiile art. 1, 2, 6, 7, 8 și 9 din aceeași ordonanța.

Excepția de neconstituționalitate privește două categorii de critici, după cum urmează:

I. Critici de neconstituționalitate cu caracter general, care vizează neconstituționalitatea

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, astfel cum a fost ulterior aprobată și modificată;

II. Critici de neconstituționalitate a unor dispoziții cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului.

I. Curtea, examinând legitimitatea constituțională a

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, retine ca sunt neintemeiate criticile formulate.

1. Astfel, se observa ca prevederile art. 114 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora, "Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței", au fost respectate de Guvern, deoarece, asa cum rezultă din adresa Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaților, înregistrată sub nr. 315 din 24 ianuarie 2002,

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

a fost înaintată spre aprobare Parlamentului și a fost înregistrată la Camera Deputaților cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior implinirii termenului de abilitare prevăzut de

art. 1 din Legea nr. 140/1999 . Autorul excepției de neconstituționalitate confunda cerința constituțională prevăzută de art. 114 alin. (3), ca ordonanțele să fie supuse spre aprobare Parlamentului, cu însăși aprobarea ordonanței de către Parlament. Chiar și în situația în care ordonanța nu ar fi fost supusă aprobării Parlamentului până la împlinirea termenului de abilitare, acest fapt nu ar constitui un motiv de neconstituționalitate, ci, conform textului constituțional citat, ar atrage "încetarea efectelor ordonanței".

2. Este, de asemenea, nefondata și susținerea ca

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

a depășit limitele abilitarii. Prevederea prin care se deleagă dreptul de legiferare în domeniul restructurării băncilor cu capital de stat are o formulare generală, lăsând la aprecierea autorității executive adoptarea măsurilor pe care le socotește necesare în scopul restructurării băncilor cu capital de stat. Aceasta prevedere conferă Guvernului libertatea sa decidă adoptarea de către reprezentanții săi în adunările generale ale acționarilor ca societățile la care se impune să fie restructurate prin acte juridice care implica încetarea personalității lor juridice, cum este și cazul fuziunii prin absorbție, iar dacă se constata încetarea de plati față de creditori, aceiași reprezentanți să poată sesiza instanțele judecătorești pentru declanșarea procedurii prevăzute de

Legea nr. 64/1995 .

3. Cu privire la susținerea ca Guvernul a fost abilitat sa emita acte normative cu caracter general și impersonal, în timp ce ordonanța adoptată are un evident caracter individual, Curtea observa următoarele:

De principiu, legiuitorul constituant nu a limitat posibilitatea Parlamentului de a adopta exclusiv legi cu caracter general, stabilind în "Secțiunea a 3-a - Legiferarea", la art. 72, categoriile de legi, și anume: "Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare", iar la art. 3 alin. (3) din Constituție, ca unele orașe pot fi declarate, prin lege, municipii, legea de declarare a unui oraș drept municipiu neavând în acest caz caracter general. Întrucât, potrivit art. 58 alin. (1), "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a tarii", rezultă ca acesta, în virtutea legitimitatii sale, poate adopta legi cu caracter general sau individual. De altfel, se retine ca ordonanța criticata nu are natura unui act juridic individual. Or, în cazul examinat nu s-au aplicat în concret norme juridice, ci, prin exercitarea dreptului de legiferare delegată, s-au emis norme juridice cu caracter general și impersonal.

4. Cu privire la susținerea ca prin ordonanța supusă controlului de neconstituționalitate au fost depășite limitele abilitarii, contravenind astfel dispozițiilor art. 16 alin. (2) și ale art. 107 alin. (3) din Constituție, Curtea observa, de asemenea, ca și aceasta este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 107 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta", au fost respectate de Guvern cu prilejul emiterii

Ordonanței nr. 39/1999 , deoarece temeiul acesteia l-a constituit

Legea nr. 140 din 22 iulie 1999

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999), și anume art. 1 lit. D pct. 29 din lege, prin care Guvernul este abilitat sa ia "măsuri pe linia restructurării unor bănci cu capital de stat". Or, astfel cum rezultă din însuși titlul acestei ordonanțe, scopul emiterii ei a fost "finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. și fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A.", iar măsurile dispuse de Guvern se încadrează în acelea prevăzute în legea de abilitare menționată. Atât timp cat ordonanța a fost emisă în limitele abilitarii conferite prin delegarea legislativă, nu se poate susține ca ar fi infrante dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție, care prevăd ca "Nimeni nu este mai presus de lege".

5. Curtea constata că nu este intemeiata nici susținerea potrivit căreia actul normativ criticat stabilește o alta procedura privind fuziunea prin absorbție decât cea prevăzută de

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, procedura care este în detrimentul celorlalți acționari decât Fondul Proprietății de Stat, deoarece

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

are caracterul unei reglementări speciale, prin raportare la

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale. Legea menționată nu conține norme juridice cu privire la procesul de restructurare a societăților comerciale bancare și, prin urmare,

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 , prin caracterul sau special, legitimat de abilitarea legislativă, nu contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În legătură cu aspectul concordanței dintre unele dispoziții din legile în vigoare, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudenta sa ca în situația în care totuși exista anumite conflicte de reglementare, aceasta problema este de competența exclusiva a Consiliului Legislativ, a Guvernului și a Parlamentului, care pot acționa, în limita atribuțiilor, în vederea inlaturarii contradictiilor și realizării corelării normative.

6. Este nefondata și critica de neconstituționalitate potrivit căreia

Ordonanța Guvernului nr. 39/1999 , în ansamblul sau, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și ale art. 41 alin. (2) din Constituție.

Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999 , statuand prin Decizia nr. 89 din 9 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000, ca aceasta ordonanța "nu dispune cu privire la drepturile de creanta ale acționarilor minoritari ai băncii absorbite, [...] dar, în schimb, prevede anularea sau trecerea la datoria publică a unor însemnate datorii ale Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A., precum și acoperirea prin titluri de stat a pierderilor. În consecința, satisfacerea creanțelor acționarilor societății bancare absorbite, în măsura în care aceasta aduce în societatea absorbanta un activ patrimonial, se poate realiza conform dispozițiilor

art. 235 din Legea nr. 31/1990 , republicată, care prevăd: «Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societății care își încetează existenta și transmiterea universala a patrimoniului sau către societatea sau societățile beneficiare, în starea în care se găsește la data fuziunii sau divizării, în schimbul atribuirii de acțiuni sau de părți sociale ale acestora către asociații societății care încetează și, eventual, a unei sume în bani, care nu poate depăși 10% din valoarea nominală a acțiunilor sau a părților sociale atribuite»".

În consecința, s-a constatat ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 39/1999 , cu modificările ulterioare, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituție, iar considerentele acelei decizii își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

Deoarece ordonanța examinata este concordanta cu dispozițiile art. 41 alin. (3) din Constituție, rezultă ca ea este emisă cu respectarea principiului statului de drept, consacrat prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție, astfel încât și sub acest aspect urmează ca excepția să fie respinsă ca neîntemeiată.

II. Critici de neconstituționalitate a unor dispoziții cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului:

1. Cu privire la susținerea ca prevederile

art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 39/1999

sunt contrare dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (2) din Constituție:

Prevederile criticate pentru neconstituționalitate au următorul cuprins:

"Art. 1. - Prezenta ordonanță stabilește cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. în scopul creșterii gradului de solvabilitate a sistemului bancar, precum și a credibilitatii interne și externe a acestuia.