Decizia nr. 201/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. 2 și ale art. 299 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. 2 și ale art. 299 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Compania Naționala "Posta Română" - S.A. în Dosarul nr. 4.593/2001 al Tribunalului București - Secția civilă.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin consilier juridic, precum și Oficiul Concurentei - Inspectoratul de Concurenta București, prin consilier juridic.
Reprezentantul autorului excepției solicita admiterea excepției și constatarea ca dispozițiile art. 282 alin. 2 și ale art. 299 din Codul de procedură civilă sunt parțial neconstituționale.
În motivarea excepției se susține ca aceste dispoziții contravin art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 și 128 din Constituție, întrucât, potrivit dispozițiilor legale atacate, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecații, or, arata autorul excepției, încheierea de sesizare a Curții Constituționale are un regim special, determinat de caracterul special al contenciosului constituțional, care deroga de la dreptul comun.
De asemenea, arata ca aceste dispoziții contravin și prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuand în jurisprudenta sa ca trebuie să se recunoască un drept de recurs față de orice hotărâre judecătorească. Sunt menționate în acest sens cazul H. versus Belgia și cazul Ruiz-Mateos versus Spania. În continuare arata ca în fața instanței de recurs a ridicat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 36/2001 , pe care instanța a respins-o fără a-și motiva aceasta soluție. În aceasta situație, neavând posibilitatea atacarii acestei hotărâri, instanța a pronunțat o hotărâre "nefundamentata" din punct de vedere juridic. În sustinere depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispozițiile criticate nu încalcă prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, la dreptul la apărare și la exercitarea căilor de atac. De asemenea, se susține ca dispozițiile criticate de autorul excepției sunt în concordanta cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la "proces echitabil", precum și cu jurisprudenta în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 18 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 4.593/2001, Tribunalul București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. 2 și ale art. 299 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Compania Naționala "Posta Română" - S.A. într-o cauza având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare și sancționare contravențională.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esenta, ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 20, 21, 24 și 128 din Constituție, precum și celor ale art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece a invocat în fața instanței de recurs doua excepții de neconstituționalitate, iar prin încheierile pe care instanța le-a pronunțat excepțiile au fost respinse, fără ca împotriva acestor încheieri sa existe vreo cale de atac. În acest fel autorul considera ca i se ingradeste accesul liber la justiție și la căile de atac prevăzute de lege și ca i se încalcă dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate apreciază ca aceasta este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, cu următoarea motivare: "Soluția prevăzută de legiuitor cu privire la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor premergătoare se bazează pe regimul juridic al acestor încheieri, regim dat de conținutul și de efectele acestora. Încheierile premergătoare preced și pregătesc hotărârea judecătorească și sunt clasificate, în doctrina și în practica, în încheieri preparatorii și încheieri interlocutorii. Dacă încheierile preparatorii sunt acelea prin care instanța adopta unele măsuri în vederea soluționării cauzei, fără ca prin aceasta sa anticipeze asupra soluției finale, pregatind doar aceasta decizie, încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le conferă și calitatea de a anticipa decizia finala. Privitor la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestor încheieri, legiuitorul, având în vedere regimul prezentat mai sus, s-a oprit, în mod firesc, la soluția atacarii încheierilor premergătoare cu apel, respectiv cu recurs, o dată cu hotărârea pe care o pregătesc sau pe care o anticipeaza."
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 282 alin. 2 și ale art. 299 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 59/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001.
Ca urmare a acestor modificări, dispozițiile criticate de autor ca fiind neconstituționale au următorul conținut:
Articolul 282
alin. 2: "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecații.";
Articolul 299
: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător."
În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:
Articolul 20
:
"(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";
Articolul 21
:
"(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
Articolul 24
:
"(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
Articolul 128
:
"Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
De asemenea, se invoca încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:
"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile criticate nu încalcă dreptul la apărare, accesul liber la justiție sau la căile de atac și nici dreptul la un proces echitabil, în cauzele deduse judecații.
În activitatea sa jurisdicțională anterioară Curtea Constituțională a examinat dacă liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situații deosebite sau dacă el implica existenta unor proceduri unice chiar și pentru situații deosebite, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac.
Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
În considerentele aceleiași decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.
Cu privire la exercitarea căilor de atac și la concordanta legii procesuale românești cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca, în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicție, a unor cai de atac al hotărârilor judecătorești, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de către toate părțile din proces".
Curtea constata de asemenea ca stabilirea regulii conform căreia încheierile premergătoare - cu excepția celor prin care s-a întrerupt cursul judecații - nu pot fi atacate cu apel, decât o dată cu fondul, împiedica prelungirea excesiva a duratei procesului și contribuie, prin aceasta, la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
În ceea ce privește susținerea autorului excepției privind împiedicarea accesului la justiția constituțională, prin refuzul instanței de judecată de a sesiza instanța de contencios constituțional, Curtea retine următoarele:
Dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție prevăd în mod expres și limitativ competența Curții Constituționale în materia controlului concret de constituționalitate, în sensul că aceasta "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".
Articolul 23
alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, reluand aceasta dispoziție constituțională, precizează competența Curții de a "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". De asemenea, din examinarea dispozițiilor alin. (6) al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, rezultă ca excepțiile de neconstituționalitate contrare prevederilor alin. (1), (2) și (3) ale aceluiași articol sunt inadmisibile, astfel încât instanța judecătorească le respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.
În aceste condiții este firesc ca instanța judecătorească să poată aprecia dacă este cazul sa sesizeze Curtea Constituțională, fără ca soluția pronunțată de ea, în sensul admiterii sau al respingerii cererii formulate de partea care a ridicat excepția, să poată fi atacată separat de hotărârea prin care se soluționează fondul procesului.
Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. 2 și ale art. 299 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Compania Naționala "Posta Română" - S.A. în Dosarul nr. 4.593/2001 al Tribunalului București - Secția civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 iulie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.