Decizia nr. 268/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (4) și ale

art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 4/P/2000 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2002 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17 octombrie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 4/P/2000, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (4) și ale

art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , cu modificările ulterioare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ioan Antonescu într-un litigiu care are ca obiect reinregistrarea Partidului Solidarității Democratice pentru Sanse Egale și o Societate mai Buna.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textele de lege criticate, care prevăd caracterul definitiv al hotărârii judecătorești pronunțate de Curtea de Apel București, referitoare la înregistrarea unui partid politic, respectiv la modificarea statutului unui partid politic, încalcă dispozițiile art. 128, 21, 24, 11 și 20 din Constituție, precum și ale unor tratate internaționale la care România este parte, fără a se preciza însă în ce consta aceasta încălcare.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată este nefondata, deoarece consacrarea prin textele legale criticate a caracterului definitiv al hotărârii Curții de Apel București nu ingradeste accesul liber la justiție, de vreme ce art. 128 din Constituție prevede că "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Se mai arata ca, de altfel,

art. 19 și 23 din Legea nr. 27/1996

prevăd ca hotărârea Curții de Apel București rămâne definitivă, în condițiile în care exista doua grade de jurisdicție pentru soluționarea cererii partidului politic, întrucât împotriva hotărârii Tribunalului București se poate face contestație în cinci zile de la comunicare.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate permit accesul la justiție și parcurgerea a doua grade de jurisdicție, fiind asadar în deplina concordanta cu prevederile art. 21, 24 și ale art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție.

Guvernul apreciază ca textele de lege criticate constituie expresia aplicării dispozițiilor constituționale ale art. 125 alin. (3) și ale art. 128, potrivit cărora competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege și, tot în condițiile legii, părțile interesate pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Astfel, se arata ca, deși

art. 19 și 23 din Legea nr. 27/1996

prevăd ca decizia Curții de Apel București este definitivă, împotriva acesteia se poate promova recurs, potrivit dreptului comun, iar împotriva hotărârii tribunalului se poate formula contestație. În legătură cu încălcarea art. 21 din Constituție, se invoca jurisprudenta Curții Constituționale prin care aceasta a statuat cu privire la principiul liberului acces la justiție. Cu referire la celelalte texte constituționale a căror încălcare este invocată de autorul excepției, se apreciază că nu au legătură cu dispozițiile de lege criticate.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 19 alin. (4) și ale

art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , cu modificările ulterioare, al căror conținut este următorul:

- Art. 19 alin. (4): "Decizia Curții de Apel București este definitivă.";

- Art. 23 alin. (4): "Curtea de Apel București se pronunța în termen de 15 zile de la înregistrarea contestației, iar hotărârea sa este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României."

Textele constituționale considerate ca fiind incalcate sunt, în ordinea invocarii lor, următoarele:

- Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: (1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordanta între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

De asemenea, autorul excepției invoca și încălcarea "principalelor tratate, pacte și convenții internaționale" ratificate de România, enuntand un număr de 33 de astfel de acte internaționale, fără a arata însă în ce consta încălcarea acestui cadru convențional.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea retine ca aceasta vizează dispozițiile art. 19 alin. (4) și ale

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 27/1996 , referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel București în legătură cu cererea de înregistrare a unui partid politic, precum și cele cu privire la încetarea activității partidului și radierea lui din Registrul partidelor politice.

În opinia autorului excepției aceste dispoziții de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 care garantează dreptul la apărare, ale art. 11 ce statuează în legătură cu dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, fără însă, sa formuleze o motivare din care să rezulte în ce consta aceasta încălcare.

Din analiza susținerilor formulate Curtea constata ca, potrivit dispozițiilor

art. 19 din Legea nr. 27/1996 , cuprins în cap. III "Înregistrarea partidelor politice", Tribunalul București se pronunța asupra cererii de înregistrare a partidului politic printr-o decizie, împotriva căreia se poate face contestație la Curtea de Apel București. Conform alin. (4) al textului criticat ca fiind neconstitutional, contestația este soluționată printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București. De asemenea, legea stabilește, tot în competența Tribunalului București, și procedura de înregistrare a modificărilor statutului sau a programului partidului politic. Astfel, art. 23 din lege prevede că Tribunalul București se va pronunța printr-o hotărâre asupra cererii Ministerului Public de încetare a activității partidului și de radiere a acestuia din Registrul partidelor politice, în cazul în care partidul acționează în baza unui statut a cărui modificare a fost respinsă de instanța de judecată. Împotriva acestei hotărâri partea interesată poate face contestație la Curtea de Apel București, care va pronunța, în temeiul alin. (4) al aceluiași articol, o hotărâre definitivă. Rezultă ca, sub aspectul criticat, și anume faptul ca decizia Curții de Apel București are caracter definitiv, dispozițiile

art. 19 și 23 din Legea nr. 27/1996

nu numai că nu încalcă prevederile constituționale ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, în condițiile legii, ci sunt în deplina concordanta cu acestea, în sensul că reglementează contestația împotriva hotărârii Tribunalului București ca o cale de atac. Or, potrivit dispozițiilor constituționale, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești este atributul exclusiv al legiuitorului, ceea ce se intampla în cazul de fața, întrucât reglementarea este cuprinsă în lege.

Curtea nu poate retine nici încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, care presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Accesul liber la justiție nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece, asa cum statuează art. 125 alin. (3) din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situații diferite. În acest sens este și jurisprudenta constanta a Curții Constituționale, din care menționăm, de exemplu, Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, și Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001.

În opinia autorului excepției, art. 19 alin. (4) și

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 27/1996

contravin și art. 24 din Constituție, care garantează dreptul la apărare. Curtea constata ca textele criticate nu conțin dispoziții de natura sa ingradeasca drepturile procesuale ale părților ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, astfel ca, și sub acest aspect, excepția este neîntemeiată.

În sfârșit, Curtea observa ca nici în legătură cu contrarietatea dintre textele de lege criticate și "principalele tratate, pacte și convenții internaționale" ratificate de România nu sunt formulate motive de neconstituționalitate, astfel ca prevederile constituționale ale art. 11 privind "Dreptul internațional și dreptul intern" și cele ale art 20 referitoare la "Tratatele internaționale privind drepturile omului", invocate de asemenea ca fiind incalcate, nu sunt incidente în cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (4) și ale

art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Ioan Antonescu în Dosarul nr. 4/P/2000 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 octombrie 2002.