Decizia nr. 283/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. 5875/2002, într-un litigiu având ca obiect cererea formulată de executorul judecătoresc pentru încuviințarea executării silite.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca textul

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

stabilește condițiile în care Trezoreria statului poate efectua plati din conturile instituțiilor statului deschise la aceasta. Prevederile respective pot întârzia sau împiedica executarea silită, fiind astfel în contradictie cu dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție. Prin Decizia nr. 50 din 21 martie 2000 Curtea Constituțională a statuat ca "o prevedere legală, prin care s-ar interzice - fie și numai temporar - executarea unei hotărâri judecătorești ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției, fiind contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat". Solicita admiterea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 16 iulie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 5.875/2002, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 , excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată.

Judecătoria Satu Mare apreciază ca textul

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

condiționeaza posibilitatea executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, și exclude de facto executarea silită, incalcand astfel patru norme constituționale, și anume: 1. art. 16 alin. (1), întrucât instituie un privilegiu în favoarea instituțiilor publice și dezavantajeaza în mod discriminatoriu celelalte subiecte de drept, contrazicandu-se astfel și regulile cu aplicabilitate generală din dreptul civil referitoare la egalitatea între subiectii de drept, persoane fizice sau juridice participante la un raport de drept civil, substanțial sau procedural; 2. art. 16 alin. (2), întrucât "instituțiile publice sunt puse mai presus de legea procesual civilă, în raport cu celelalte subiecte de drept"; 3. art. 41 alin. (1), referitor la garantarea creanțelor asupra statului, garanție care este golita de substanța atunci când dispoziția legală criticata instituie posibilitatea "ca o creanta împotriva statului sa nu poată fi integral satisfacuta"; și, în fine, 4. art. 21, având în vedere faptul ca liberul acces la justiție vizează și executarea hotărârii judecătorești "ca o faza a procesului", iar "în lipsa executării" accesul la justiție ar fi iluzoriu, fără finalitate. Instanța invoca și Raportul Comisiei Europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18 1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția ridicată nu este intemeiata, deoarece

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

reglementează în acord cu dispozițiile

art. 51 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , urmărind "instituirea unei discipline financiare pentru a preveni blocarea activității instituțiilor publice prin poprirea conturilor bugetare ale acestora" și, prin urmare, nu se poate susține ca s-a creat o situație privilegiată acestor instituții. Derogarea de la dreptul comun, prevăzută de ordonanța, privește doar executarea prin poprire și nu prevede "interdicția executării asupra bunurilor din inventarul instituțiilor publice aparținând domeniului privat, care rămân supuse în continuare dispozițiilor de drept comun privind executarea silită". Normele de procedura de drept comun a executării silite, inclusiv cele referitoare la căile de atac, rămânând aplicabile, nu se poate retine încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție. Guvernul mai precizează ca "atât creditele bugetare, cat și capitolele de cheltuieli sunt prevăzute cu destinație precisa în legea anuală a bugetului de stat, care este lege organică, iar instituirea unei discipline financiare nu poate fi socotită o încălcare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție, având în vedere și teza a doua a acestui alineat, referitoare la stabilirea prin lege a conținutului și limitelor drepturilor prevăzute de norma constituțională citata".

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

sunt neconstituționale sub doua aspecte: 1. din titlul ordonanței și din textul art. 3 rezultă ca acestea exced prevederii din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, care "la art. 1 pct. III.3, domeniul puterii judecătorești, prevede <<reglementări privind executarea prin poprire a conturilor instituțiilor publice deschise la Trezoreria statului>>, situație în care trebuie considerat ca ordonanța examinata s-a emis fără abilitare"; 2. prin lăsarea la latitudinea ordonatorului de credite a executării silite a plăților la care sunt obligate instituțiile publice în baza unor titluri executorii "se încalcă principiul constituțional al ocrotirii proprietății private, stabilit prin art. 41 din Legea fundamentală". Avocatul Poporului concluzioneaza în sensul că "o dispoziție legală prin care se întârzie sau se împiedica punerea în executare a unui titlu executoriu (inclusiv a unei hotărâri judecătorești definitive) este contrară principiilor și prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate. În acest sens invoca și Decizia Curții Constituționale nr. 50 din 21 martie 2000.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dispoziții care au următorul conținut: "În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plati dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii."

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prevederile legale criticate sunt contrare dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 și ale art. 41 alin. (1) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 41 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

Prin Decizia nr. 202 din 4 iulie 2002, nepublicata la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a respins, cu majoritate de voturi și cu opinia separată a unui judecător, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor întregii

Ordonanțe a Guvernului nr. 22/2002 , deci și ale art. 3 din aceasta. Cu acel prilej Curtea a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Constituția României, "Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege".

În concordanta cu aceasta norma constituțională, prin

Legea nr. 72/1996

privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, s-au stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituțiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcționarea acestora.

Prin

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

s-au reglementat condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituție și în legea finanțelor publice.

Atâta vreme cat prin

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

s-a dispus ca "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii", susținerea autorului excepției ca dispozițiile criticate ar împiedica executarea silită a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice este lipsită de temei.

Instituirea prin

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

a unor limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget în acest scop, nu este contrară Legii fundamentale, ci, asa cum s-a arătat, este concordanta cu principiile consacrate de aceasta, neaducand nici o restrangere accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabil.

Faptul ca prin

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

s-a dispus interzicerea executării silite asupra altor fonduri bănești decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, asa cum se susține în motivarea excepției, ci o norma de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Asemenea măsura de protecție a debitorului nu este singulara în legislația executionala, fiind de amintit în acest sens prevederile

art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , prin care se prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor bunuri ale debitorului și ale familiei acestuia.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele din Decizia nr. 202 din 4 iulie 2002 rămân valabile și în prezenta cauza. Astfel, Curtea constata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează sa o respingă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. 5.875/2002.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2002.