Decizia nr. 82/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepție ridicată de Maria Ciordas în Dosarul nr. 9.264/2002 al Judecătoriei Timișoara.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine dreptului la viața intima, familială și privată sau prevederilor constituționale privind protecția copiilor și a tinerilor, întrucât dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul sau nu reprezintă decât un mijloc prin intermediul căruia părintele își poate îndeplini obligațiile care îi incumba față de minor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 9.264/2002, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepție ridicată de Maria Ciordas.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține ca sunt incalcate prevederile constituționale invocate, întrucât pe calea unei acțiuni de stabilire a programului de vizitare a minorului se poate dispune, potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, încuviințarea vizitarii acestuia și chiar luarea la domiciliul părintelui divorțat căruia nu i-a fost încredințat copilul, fără a se tine seama de dreptul minorului de a refuza orice contact cu acest părinte.

Judecătoria Timișoara, exprimandu-și punctul de vedere, considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca, potrivit dispozițiilor Codului familiei, ambii părinți au drepturi și obligații față de copiii lor minori, în exercițiul cărora bărbatul și femeia au drepturi egale. De asemenea, părinții sunt datori sa îngrijească de copil, fiind obligați sa crească copilul, să se preocupe de sănătatea și dezvoltarea lui fizica, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia. Aceste îndatoriri trebuie să se exercite de către ambii părinți în mod continuu și nemijlocit, în conformitate cu interesul superior al minorului.

Chiar și în ipoteza în care minorul refuza păstrarea legăturilor personale cu părintele, în măsura în care din cercetările efectuate în cauza nu rezultă ca astfel de legături ar pune în primejdie dezvoltarea fizica, morala sau intelectuală a copilului, instanța poate admite cererea părintelui divorțat căruia nu i-a fost încredințat copilul, având în vedere ca dezvoltarea psihică și fizica a minorului nu este încă suficienta pentru a îi permite acestuia sa discearna între ceea ce este și ceea ce nu este în interesul sau.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arata ca părinții divortati păstrează drepturile și îndatoririle părintești, însă exercițiul acestora de către părintele divorțat căruia nu i-a fost încredințat copilul suferă "anumite limitări și particularități". Însă acest părinte continua a avea dreptul și a fi ținut de îndatorirea de a crește copilul, dreptul la păstrarea legăturilor personale dintre părinte și copil fiind expresia principiului constituțional al respectării dreptului la viața de familie, precum și a principiului protecției speciale a drepturilor copiilor. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei prevede mijlocul legal pus la dispoziția părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul pentru a-și putea îndeplini obligațiile sale față de copilul sau minor. "Aceasta măsura are caracter accesoriu în raport cu cea a încredințării copiilor, permitand exercitarea în mod direct a supravegherii, ajutorarii și îndrumării minorilor, chiar și în ipoteza în care minorul refuza păstrarea legăturilor personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat". Se mai arata ca textul de lege criticat se subscrie prevederilor Declarației drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1959, precum și Convenției internaționale cu privire la drepturile copilului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 43 alin. 3 din Codul familiei, text de lege care are următorul conținut:

- Art. 43 alin. 3: "Părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- Art. 26: "(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.

(2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

- Art. 45: "(1) Copiii și ținerii se bucura de un regim special de protecție și de asistența în realizarea drepturilor lor.

(2) Statul acorda alocații de stat pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege.

(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise.

(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salariați.

(5) Autoritățile publice au obligația să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politica, socială, economică, culturală și sportiva a tarii."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului utilizează termenul de drepturi ale părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, dar care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională în opoziție cu tertele persoane și, în special, cu celălalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul și care este debitorul obligațiilor corelative, fiind ținut să-i asigure fostului sau soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege. O atare conduita cooperanta este impusa de împrejurarea ca drepturile menționate constituie, în realitate, mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul sau și care subzistă atâta timp cat părintele nu este decăzut din drepturile părintești. Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept da expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.

Împrejurarea invocată de autoarea excepției, și anume aceea ca minorul este ostil menținerii relațiilor personale cu celălalt părinte, este departe de a constitui un argument în susținerea excepției de neconstituționalitate.

În imensa majoritate a cazurilor părinții au față de copiii lor profunde sentimente de afectiune, generozitate și altruism, chiar dacă, uneori, exprimarea acestora poate induce într-un psihic infantil și în prezenta lipsei sau insuficienței discernamantului impresia contrară. Astfel, severitatea sau exigenta unui părinte, motivate și impuse de ratiuni benefice, pot genera ostilitatea copilului, în condițiile în care părinții sunt despărțiți, iar celălalt părinte este, prin comparatie, deosebit de concesiv. Mai mult, se poate intampla, în asemenea situații, ca părintele căruia i-a fost încredințat copilul să se defuleze, transmitandu-i acestuia ostilitatea pe care o resimte față de fostul soț, care, deși, poate intemeiata din punctul sau de vedere, nu este de natura sa îl descalifice pe acesta din urma ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului. Prin urmare, instabilitatea afectiva și emotionala a minorului, pe fondul unei imaturitati psihice și a lipsei experienței de viața, îl priveaza pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul sau interes și, adesea, de a discerne între bine și rau. Aceasta este ratiunea în considerarea căreia legiuitorul, pentru a-l proteja pe minor, a instituit prezumția lipsei de discernământ până la vârsta de 14 ani, iar între vârsta de 14 și 18 ani, l-a prezumat cu discernamantul diminuat, conferindu-i capacitate de exercițiu restrânsă.

Sub acest aspect, a recunoaște copilului un drept de veto la valorificarea drepturilor atribuite de lege părintelui sau echivaleaza cu nesocotirea, pe de o parte, a logicii și finalitatii textului de lege dedus controlului și, pe de altă parte, a întregii reglementări în materie, cu care acesta se coroboreaza.

Curtea constata ca susținerea potrivit căreia art. 43 alin. 3 din Codul familiei contravine prevederilor constituționale consacrate de art. 26 alin. (1) și de art. 45 alin. (1) nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cat reglementarea criticata instituie o modalitate prin care autoritățile publice își îndeplinesc obligațiile de a respecta și ocroti viața intima, familială și privată, constituind totodată o componenta a regimului special de protecție și asistența a copiilor și tinerilor în realizarea drepturilor lor. În ceea ce privește încălcarea art. 26 alin. (2) din Constituție, este evident ca prin persoana fizica indreptatita sa dispună de ea însăși legiuitorul constituant a avut în vedere individul matur, dotat cu discernământ și suficienta experienta de viața, care are posibilitatea de a-și valorifica acest drept în deplina cunoștința de cauza, ceea ce nu se regaseste în persoana unui minor, lipsit de capacitate de exercițiu.

Referitor la criticile de neconstituționalitate formulate de autoarea excepției prin raportare la art. 45 alin. (2)-(5) din Constituție, Curtea constata ca acestea nu au relevanta față de dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepție ridicată de Maria Ciordas în Dosarul nr. 9.264/2002 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2003.