Decizia nr. 65/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 3 prima parte și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriela Bunda și Serghei Vlasov în Dosarul nr. 4.615/2002 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

La apelul nominal răspunde Gabriela Bunda, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, sustinand oral motivele de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar. În esenta, se solicita Curții să constate ca dispozițiile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedură penală sunt "constituționale numai în măsura în care prin hotărâri de desesizare supuse controlului de legalitate a recursului se înțelege atât sentințe de desesizare, cat și încheieri prin care instanța respinge desesizarea". De asemenea, autorul excepției arata ca înțelege să își extindă motivele de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedură penală prin raportare la dispozițiile art. 49 din Constituție, privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitoare la dreptul la un proces echitabil.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituției. Se arata ca prin instituirea posibilității atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzării o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 și 128 din Constituție. Se invoca în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierea din 7 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 4.615/2002, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 3 prima parte și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriela Bunda și Serghei Vlasov prin apărător, autorii excepției având calitatea de inculpați în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile art. 332 alin. 3 prima parte din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece prevăd posibilitatea recursului numai împotriva hotărârii (sentinței) prin care instanța se desesizeaza, nu și împotriva încheierii prin care instanța respinge cererea de desesizare, care nu poate fi atacată cu recurs decât o dată cu hotărârea asupra fondului cauzei. În mod corespunzător, autorii critica și dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când legea prevede că pot fi atacate separat cu recurs. Aceste dispoziții contravin, în opinia autorilor excepției, prevederilor constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiție, precum și ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Curtea Suprema de Justiție - Secția penală apreciază ca dispozițiile art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 16, 21, 125 și 128 din Constituție. Dimpotriva, din conținutul textelor art. 125 și 128 din Constituție rezultă ca reglementarea căilor de atac, a procedurii de exercitare și de judecată în acest caz este data în competența exclusiva a legiuitorului, ca unica autoritate competentă în materie. Determinarea cazurilor în care încheierile de ședința pot fi atacate separat și nu o dată cu sentinta sau decizia aparține, de asemenea, legiuitorului. Aceste cazuri sunt excepții de la regula conform căreia încheierile de ședința în procesul penal pot fi atacate numai o dată cu fondul. Aceasta regula este recunoscută și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar scopul ei este acela de a asigura desfășurarea cu celeritate a procesului, pentru ca fiecare persoana sa beneficieze de dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil (art. 6 pct. 1 din convenție), în sfârșit, se apreciază ca nici dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 16, 21 și 128 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca dispozițiile art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanta cu prevederile constituționale privitoare la accesul liber la justiție și la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești. De asemenea, se considera ca dispozițiile art. 385^1 alin. 2 nu încalcă prevederile art. 16 din Constituție, deoarece principiul egalității nu exclude, ci chiar presupune soluții diferite pentru situații diferite. Textul nu infrange nici dispozițiile art. 21 din Constituție, deoarece accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Se mai arata ca, în cauza, nu sunt relevante prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci cele ale art. 2 al Protocolului nr. 7 adițional la convenție, prevederi care impun cerința existenței unei cai de atac, dar lasă la latitudinea legislatiilor naționale reglementarea modului de exercitare a acestei cai de atac. În consecința, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, fără sa motiveze aceasta concluzie, și ca dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctul lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 332 alin. 3 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, texte cu următorul conținut:

- Art. 332 alin. 3: "Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de inculpatul arestat în cauza".

Autorii excepției susțin ca este neconstitutionala prima parte a acestei dispoziții, și anume cuvintele "împotriva hotărârii de desesizare....", deoarece prevede numai posibilitatea atacarii cu recurs a hotărârii de desesizare. În legătură cu aceasta, autorii excepției arata ca sunt neconstituționale și dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, care sunt următoarele:

- Art. 385^1 alin. 2: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs".

Dispozițiile legale criticate sunt considerate contrare prevederilor constituționale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 49, privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, și ale art. 128, privind folosirea căilor de atac, precum și celor ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca deși autorii excepției se referă la dispoziția din partea întâi a prevederilor art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepția privește în esenta dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din același cod, care prevăd ca, de regula, încheierile de ședința nu pot fi atacate separat cu recurs, dar pot fi atacate o dată cu sentinta sau decizia recurată. În fond, dispoziția din art. 332 alin. 3 din Codul de procedură penală este criticata pentru că nu prevede și posibilitatea atacarii cu recurs a încheierii prin care instanța respinge cererea părții de a se dispune desesizarea și restituirea cauzei la procuror.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 182 din 20 iunie 2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 9 octombrie 2002) și Decizia nr. 236 din 12 septembrie 2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 29 octombrie 2002), respingând excepțiile și statuand ca dispozițiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, 125 și 128 din Constituție. Curtea a reținut ca, potrivit art. 125 și 128 din Constituție, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac. Acest mod de reglementare a exercitării căilor de atac împotriva încheierilor se justifica prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale".

De asemenea, Curtea a reținut că nu sunt incalcate nici prevederile art. 16 din Constituție, deoarece textul criticat nu prevede nici o discriminare, el aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeași situație. Totodată, nu sunt incalcate prevederile art. 21 din Constituție, deoarece legea asigura accesul persoanelor interesate la justiție, prin reglementarea posibilității exercitării recursului împotriva încheierilor pronunțate de instanța, o dată cu exercitarea recursului împotriva sentinței sau a deciziei atacate.

Soluția adoptată, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu sunt elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie.

În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției, a încălcării dispozițiilor art. 49 din Legea fundamentală, Curtea constata ca aceasta nu poate fi reținută, deoarece textele de lege supuse controlului de constituționalitate nu restrang exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.

Criticile de neconstituționalitate fiind neintemeiate, excepția urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 3 prima parte și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gabriela Bunda și Serghei Vlasov în Dosarul nr. 4.615/2002 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2003.