Decizia nr. 71/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Maria Vulcu în Dosarul nr. 1.551/2002, precum și de Georgeta Craciuneanu în Dosarul nr. 1.550/2002, ambele dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 381C/2002 la Dosarul nr. 380C/2002, având în vedere ca obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în cele doua dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexarii. În consecința, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai buna administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că nu sunt incalcate dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție referitoare la principiul neretroactivitatii, întrucât textele de lege criticate consacra protecția dobânditorului de buna-credința, justificată din ratiuni de echitate socială. În ceea ce privește prevederile art. 46 alin. (4), întrucât acestea nu au legătură cu cauza, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin încheierile din 12 septembrie 2002, pronunțate în dosarele nr. 1.551/2002 și nr. 1.550/2002, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Maria Vulcu și, respectiv, de Georgeta Craciuneanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile

art. 46 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001

contravin principiului constituțional consacrat de art. 15 alin. (2), întrucât sancționează cu nulitatea absolută actele juridice încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Judecătoria Sibiu, exprimandu-și punctul de vedere, considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată și apreciază ca

Legea nr. 10/2001

are un caracter reparator, nu dispune pentru trecut, ci asigura reinstaurarea legalității și normalitatii în spiritul principiilor constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca dispozițiile legale criticate, care prevăd condițiile în care actele de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul legii își mențin valabilitatea, nu contravin principiului constituțional al neretroactivitatii legii. Se invoca în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 191/2002.

Guvernul arata ca

art. 46 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001

consacra principiul constituțional al neretroactivitatii, încheierea actelor juridice și regimul juridic al nulității acestora fiind reglementate de legea în vigoare la acel moment. Astfel, regimul juridic al proprietății - conținutul juridic, limitele și mijloacele de apărare - este același pentru toți proprietarii, aceștia fiind egal ocrotiți de legea civilă în vigoare la acel moment. Referitor la art. 46 alin. (2), se apreciază ca protejarea dobânditorului de buna-credința este justificată de consideratiuni de echitate și utilitate socială și constituie una dintre excepțiile de la principiul "resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis". Însă, în cazul în care dobanditorul este de rea-credința, având cunoștința de faptul ca vânzătorul nu este proprietarul bunului, contractul încheindu-se în frauda adevăratului proprietar cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute, în virtutea principiului "fraus omnia corrumpit". În concluzie, excepția de neconstituționalitate este considerată ca fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2), excepția fiind neîntemeiată, întrucât, în jurisprudenta sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că nu intră în competența sa controlul aplicării dispozițiilor unei legi sub raportul acțiunii lor în timp.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 46 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, text de lege care are următorul conținut:

- Art. 46 alin. (1), (2) și (4): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credința. [...]

(4) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării."

Autoarele excepției de neconstituționalitate susțin ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), conform cărora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile."

I. Examinând conținutul încheierilor Judecătoriei Sibiu și susținerile autoarelor excepției, cu raportare la dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea constata că nu poate proceda la examinarea pe fond a excepției privind dispozițiile art. 46 alin. (4), pentru ca soluționarea cauzei, aflată pe rolul instanței de judecată, nu depinde de dispoziția legală criticata. Într-adevăr, textul legal menționat sancționează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare care au ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, iar litigiile în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate au ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil preluat de stat fără titlu valabil. Prin urmare, critica de neconstituționalitate referitoare la alin. (4) al art. 46 urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibila, în temeiul

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

II. În ceea ce privește alin. (1) al art. 46, Curtea apreciază ca acesta nu face decât sa recunoască validitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la acea data, prin aplicarea principiului "tempus regit actum", și deci nu contravine prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), ci, dimpotriva, da expresie principiului neretroactivitatii legii.

Curtea constata ca, în realitate, excepția de neconstituționalitate vizează în exclusivitate teza întâi a alin. (2) al art. 46, potrivit căreia "Actele juridice de înstrăinare, [...] având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută"; or, considera autoarele excepției, o atare prevedere, prin care sunt invalidate post factum acte juridice încheiate anterior, în condiții de deplina validitate, are caracter retroactiv și, prin urmare, contravine art. 15 alin. (2) din Constituție.

Potrivit textului de lege criticat, sancțiunea nulității absolute loveste actele juridice de înstrăinare în cazul în care sunt îndeplinite doua condiții: obiectul actului de înstrăinare îl constituie un imobil preluat de stat fără titlu valabil, respectiv actul de înstrăinare a fost încheiat cu rea-credința.

Întrucât este de principiu ca nimeni nu poate transmite altuia mai mult decât are el însuși, respectiv "nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet", un act de înstrăinare consimțit de un neproprietar este esentialmente viciat, fiind lipsit de eficienta juridică, se poate susține ca prevederea in terminis a unei sancțiuni cu o asemenea finalitate nu are caracter retroactiv. Mai mult, examinând teza întâi a art. 46 alin. (2) prin raportare la teza a doua a aceluiași text, Curtea constata ca, fără a prevedea in terminis, aceasta are în vedere actele de înstrăinare încheiate cu rea-credința, care erau sancționate cu nulitatea absolută, în lumina principiilor dreptului civil, și anterior actualei reglementări, ceea ce impune concluzia ca textul de lege criticat nu are caracter novator și, prin urmare, nu retroactiveaza.

În considerarea acestor argumente, nu instituirea nulității absolute, ca sancțiune pentru actele de înstrăinare, este relevanta pentru determinarea retroactivitatii textului dedus controlului, ci, asa cum considera autoarele excepției, doar o eventuala modificare post factum a calificării obiectului lor, considerat ca fiind imobil preluat fără titlu valabil, în condițiile în care la data preluării un atare titlu existase.

Însă Curtea retine ca art. 46 alin. (2) teza întâi nu operează nici o modificare sub acest aspect, calificarea imobilului fiind menționată exclusiv ca o condiție a incidentei sancțiunii pe care o prevede. Obiectul actului de înstrăinare, imobil preluat cu titlu sau fără titlu valabil, constituie, din perspectiva textului dedus controlului, un "dat", rezultat al aplicării altor prevederi legale, cu a căror neconstituționalitate Curtea nu a fost însă sesizată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Maria Vulcu în Dosarul nr. 1.551/2002, precum și de Georgeta Craciuneanu în Dosarul nr. 1.550/2002, ambele dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.

II. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de aceleași autoare în aceleași dosare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 februarie 2003.