Decizia nr. 474/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 132 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Maria Camelia Ulmet în Dosarul nr. 1.486/62/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.199D/2016.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În privința dispozițiilor
art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă , care reglementează hotărârea de declinare a competenței instanței de judecată, se arată că instanța constituțională s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 410 din 16 iunie 2016
și
Decizia nr. 578 din 29 septembrie 2015
și a constatat constituționalitatea acestora. Prin urmare, solicită menținerea jurisprudenței și respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
4.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă , prin care se reglementează hotărârea, pronunțată în materie de necompetență funcțională a instanței, de respingere ca inadmisibilă atunci când se constată că cererea este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională, se apreciază că nu sunt încălcate prevederile
art. 21 din Constituție , întrucât este asigurată calea de atac a recursului.
5.
De asemenea, referitor la critica adusă sintagmei „organ fără activitate jurisdicțională“, se arată că, potrivit
art. 126 alin. (2) din Constituție , competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. Prin urmare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6.
Prin Încheierea din 9 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.486/62/2015, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 132 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Maria Camelia Ulmet într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva sentinței civile a Tribunalului Brașov prin care s-a admis excepția lipsei de competență generală a instanței, invocată din oficiu, și, în consecință, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată, instanța reținând că nu există nicio dispoziție legală care să atribuie Comisiei Medicale de Contestații un caracter jurisdicțional.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate îngrădesc accesul liber la justiție, întrucât, prin faptul că instanțele resping ca inadmisibile cererile greșit îndreptate, de competența unui organ fără activitate jurisdicțională, partea pierde termenul de contestare la organul competent și, implicit, dreptul de a se adresa justiției cu contestația în cauză. Legiuitorul a permis trimiterea acestor cereri numai organelor cu activitate jurisdicțională.
8.
Prin sintagma „de competența unui organ fără activitate jurisdicțională“ din
alin. (4) al art. 132 din Codul de procedură civilă , legiuitorul califică cererea ca fiind una supusă procedurii administrative prealabile, însă atâta vreme cât
art. 21 alin. (4) din Constituție
prevede că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative, instanțele sunt ținute să soluționeze contestația.
9.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale criticate, instanța este obligată într-un mod neconstituțional să respingă ca inadmisibilă contestația petentului, care este de competența organului fără activitate jurisdicțională.
10.
În susținerea excepției se invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 303 din 3 martie 2009
și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 925 din 19 februarie 2013.
11.
Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, contrar dispozițiilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate.
12.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
13.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
14.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile
art. 132 alin. (3)
și
(4) din Codul de procedură civilă . În realitate, din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că autoarea acesteia invocă dispozițiile
art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă
în susținerea neconstituționalității dispozițiilor
art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă . Prin urmare, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate numai dispozițiile
art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă , care au următorul conținut: „(4) Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară.“
18.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale
art. 21
privind accesul liber la justiție.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în materia excepției de necompetență, legiuitorul a reglementat două soluții pe care instanța de judecată le poate pronunța în situația în care se declară necompetentă, respectiv aceasta se dezînvestește și învestește, prin trimiterea dosarului, instanța judecătorească competentă sau un alt organ cu activitate jurisdicțională competent sau respinge cererea ca inadmisibilă atunci când aceasta este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională.
20.
În prezenta cauză, autoarea excepției de neconstituționalitate critică dispozițiile
art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă
prin faptul că, în situația în care competența revine unui organ fără activitate jurisdicțională, instanța respinge cererea ca inadmisibilă, fără să o mai înainteze acestuia, astfel cum se întâmplă în ipoteza
art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă , respectiv atunci când competența revine unei alte instanțe sau organ cu activitate jurisdicțională, fiind astfel încălcat accesul liber la justiție.
21.
Având în vedere ansamblul reglementării
art. 132 din Codul de procedură civilă , Curtea reține că trimiterea cererii către un alt organ, în urma declarării lipsei de competență generală a instanței, este posibilă numai în situația în care organul către care se solicită trimiterea are activitate jurisdicțională. Activitatea jurisdicțională a unui organ care nu funcționează în cadrul sistemului judecătoresc nu se prezumă, ci trebuie prevăzută de lege. Or, exercitarea unui drept de către titularul său poate avea loc doar cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, trimiterea cauzei în favoarea unei alte instanțe, a unui organ cu activitate jurisdicțională realizându-se urmare a declinării competenței, iar în situația necompetenței generale a instanțelor judecătorești, dacă cererea este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională, soluția prevăzută de textul de lege este cea a respingerii cererii ca inadmisibilă.
22.
Așadar, Curtea reține că respingerea acțiunii ca inadmisibilă corespunde principiilor procesului civil prin care se evită tergiversarea soluționării cauzei, se asigură celeritatea procesului și dreptul la un proces echitabil. Or, atingerea acestor deziderate presupune soluționarea neîntârziată a oricărui litigiu de către instanța judecătorească competentă. Atunci când nu se poate soluționa litigiul în fond pentru că lipsește o condiție esențială a desfășurării procedurii, instanța de judecată urmează să respingă cererea. Soluția legislativă criticată se bazează pe ideea că necompetența instanței de judecată nu poate conduce la declinarea competenței în favoarea unui organ fără activitate jurisdicțională, întrucât legiuitorul, în structurarea normei procesual civile analizate, a ținut cont de faptul că acesta nu judecă cereri privind drepturi subiective. În lipsa competenței generale a acestuia de a judeca, respectiv de a tranșa un conflict născut între diferite drepturi subiective pretinse, instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a transmite cauza spre judecare acestor entități. Prin urmare, criteriul de diferențiere între cele două entități, instanța de judecată și organul fără activitate jurisdicțională, îl reprezintă natura jurisdicțională a procedurii, respectiv o procedură caracterizată de confruntarea, pe calea judecății, a unor drepturi subiective și litigioase, menită să conducă la pronunțarea unei hotărâri cu caracter jurisdicțional.
23.
În continuare, Curtea observă că în situația analizată, respectiv competența unui organ fără activitate jurisdicțională, legiuitorul a prevăzut, spre deosebire de situația reglementată de
art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă , posibilitatea atacării hotărârii de respingerea a acțiunii ca inadmisibile cu recurs. Prin urmare, Curtea reține că dispoziția legală criticată nu contravine prevederilor constituționale invocate, ci dă expresie principiului accesului liber la justiție, legiuitorul oferind justițiabililor posibilitatea stabilirii corecte a cadrului procesual.
24.
Distinct de cele arătate, în ceea ce privește jurisprudența invocată în susținerea excepției de neconstituționalitate,
Decizia Curții Constituționale nr. 303 din 3 martie 2009
și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 925 din 19 februarie 2013, Curtea observă că aceasta are în vedere competența unei instanțe judecătorești, respectiv competența unui organ cu activitate jurisdicțională. Curtea Constituțională a reținut în numeroase rânduri ( Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008
și ulterior
Decizia nr. 444 din 31 martie 2009
și
Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009 ) că, potrivit
art. 16-25 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional și respectă prevederile constituționale cuprinse în
art. 124
privind înfăptuirea justiției și
art. 126 alin. (5) , care interzice înființarea de instanțe extraordinare.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Camelia Ulmet în Dosarul nr. 1.486/62/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 132 alin. (4) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.