Decizia nr. 266/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea "Plus Confort" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.309/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.015D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că valorificarea unui drept poate fi condiționată de exercitarea acestuia într-un anumit termen, fără ca în acest fel să fie încălcat accesul liber la justiție, textul de lege criticat fiind conform și prevederilor constituționale care consacră principiul egalității.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 2.966 din 25 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 7.309/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea "Plus Confort" - S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de completare a dispozitivului unei hotărâri civile pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat încalcă dreptul de acces liber la justiție prin instituirea unui termen care curge de la pronunțarea deciziei, iar nu de la comunicarea acesteia. De asemenea, se creează o situație discriminatorie pentru părțile din dosarele în care s-au pronunțat hotărâri în căile extraordinare de atac și cele din dosarele în care s-au pronunțat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri.

6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor din Constituție invocate în motivarea excepției, precizând în acest sens că termenele stabilite de acesta au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, iar absența lor ar fi de natură a genera o stare de incertitudine în privința raporturilor juridice stabilite prin hotărârea judecătorească a cărei completare se solicită, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 16 - Egalitatea în drepturi și art. 21 - Accesul liber la justiție. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă permit completarea hotărârilor judecătorești în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Dacă este vorba despre completarea unei hotărâri date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, cererea de completare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii în discuție. Autorul excepției este nemulțumit de faptul că termenul de 15 zile începe să curgă de la pronunțare, iar nu de la comunicarea hotărârii, pretinzând că ar fi încălcat dreptul de acces liber la justiție. De asemenea, susține că se creează o diferențiere nejustificată între persoanele care sunt părți în dosarele în care s-au pronunțat hotărâri în căile extraordinare de atac, care sunt ținute să introducă cererea de completare în 15 zile de la momentul pronunțării, și persoanele care sunt părți în dosarele în care s-au pronunțat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri, adică în 30 de zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel.

14. În ce privește prima critică, referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile, Curtea constată că nu o poate reține, întrucât dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut, exercitarea acestuia fiind susceptibilă de a fi supusă anumitor cerințe constând în necesitatea respectării unor reguli procedurale specifice, de natură să organizeze și să confere eficiență actului de justiție. Cu privire la acest aspect Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că principiul constituțional al accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procedurii în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituție. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menționat, are deplina legitimare constituțională de a stabili procedura de judecată (a se vedea în acest sens, de exemplu,

Decizia nr. 283 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau

Decizia nr. 582 din 4 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010).

15. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, ci necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, care are o anumită marjă de apreciere în stabilirea unor limitări ale acestuia, atât timp cât nu aduce atingere înseși esenței acestui drept (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, sau Hotărârea din 1 aprilie 2010, pronunțată în Cauza Buijen împotriva Germaniei, paragraful 59).

16. Față de criticile formulate în cauza de față, Curtea constată că stabilirea unui termen care curge de la data pronunțării hotărârii pentru introducerea cererii de completare a acesteia nu contravine dreptului de acces liber la justiție. Niciuna dintre părți nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, de vreme ce hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfășurat în condițiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situația în care, deși legal citate, părțile nu au fost prezente, se prezumă că au cunoștință de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunțării hotărârii. Întrucât minuta hotărârii se pronunță în ședință publică și este totodată accesibilă părților, soluția fiindu-le pusă la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței, este evident că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale poate fi cu ușurință sesizată prin simpla lecturare a dispozitivului hotărârii, cuprins în minuta acesteia. Depinde doar de diligența părților să se intereseze cu privire la soluția pronunțată și să acționeze în consecință.

17. Așadar, faptul că termenul pentru introducerea cererii de completare a hotărârii începe să curgă de la momentul pronunțării acesteia nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție. Esențial este că părțile au posibilitatea reală și efectivă de a lua cunoștință de soluția pronunțată, astfel că nu se poate pretinde că este încălcat dreptul de acces liber la justiție. Alta a fost situația însă atunci când, prin

Decizia nr. 11 din 9 februarie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Codul de procedură civilă din 1865 care stabileau că, în cazul conflictului de competență, instanța va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părților, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Curtea a constatat că necitarea părților pentru judecarea conflictului de competență le privează de posibilitatea de a cunoaște soluția și data pronunțării ei, astfel încât reglementarea folosirii dreptului de recurs într-un termen ce curge de la pronunțarea hotărârii determina, cel mai adesea, imposibilitatea exercitării dreptului. Or, așa cum s-a arătat mai sus, norma legală criticată în cauza de față instituie o procedură diferită, care nu conduce, din această perspectivă, la nesocotirea dreptului de acces liber la justiție.

18. Nu poate fi reținută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalității ca urmare a faptului că, potrivit prevederilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile din dosarele în care s-au pronunțat hotărâri în căile extraordinare de atac pot să introducă cererea de completare în 15 zile de la momentul pronunțării, spre deosebire de părțile din dosarele în care s-au pronunțat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri, adică în 30 de zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel. Așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, egalitatea nu semnifică și uniformitate, astfel că la situații diferite tratamentul juridic instituit poate fi diferit, în funcție de împrejurările specifice. În cazul de față, distincția dintre cele două ipoteze este dată de caracterul definitiv sau nu al hotărârii pronunțate, ceea ce determină posibilitatea promovării unor căi de atac sau completarea hotărârii ca unică modalitate de remediere a acesteia.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea "Plus Confort" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.309/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 mai 2016.