Procedură · Agenția Națională de Administrare Fiscală

Procedura din 10 octombrie 2016

privind declararea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor și stabilirea impozitului datorat de către contribuabilii care califică aceste venituri în categoria veniturilor din activități independente

prezumat în vigoare

Data actului
10 octombrie 2016
Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 807 din 13 octombrie 2016
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 6.229 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Aprobată prin
Ordinul nr. 2.902 din 10 octombrie 2016 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 13 octombrie 2016.
──────────
1. (1) Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere/subînchiriere la sfârșitul unui an fiscal, începând cu anul fiscal următor, califică aceste venituri în categoria veniturilor din activități independente.
(2) La stabilirea numărului de contracte se au în vedere contractele de închiriere/subînchiriere aflate în derulare la data de 31 decembrie a anului precedent celui de impunere, cu excepția contractelor de arendare a bunurilor agricole.
2. Veniturile și cheltuielile luate în calcul pentru stabilirea venitului net anual sunt cele realizate la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere aflate în derulare în anul de raportare, indiferent de numărul acestora.
3. Obligația contribuabililor de înregistrare a contractelor de închiriere/ subînchiriere la organul fiscal se menține și după îndeplinirea condiției de la pct. 1.
4. Persoanele fizice care îndeplinesc condiția de la pct. 1 determină venitul net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit regulilor prevăzute pentru veniturile din activități independente, și au următoarele obligații:
4.1. conducerea evidenței contabile, în conformitate cu prevederile
Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 170/2015
pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă;
4.2. completarea Registrului de evidență fiscală;
4.3. (1) completarea și depunerea formularului 220 "Declarație privind venitul estimat/norma de venit" până la data de 31 ianuarie a anului următor.
(2) În formular se bifează căsuța "Cedarea folosinței bunurilor" și căsuța "peste 5 contracte" de la pct.1 "Categoria de venit", secțiunea II "Date privind activitatea desfășurată". De asemenea, se vor completa și rubricile privind veniturile și cheltuielile de la secțiunea III "Date privind venitul estimat".
(3) Declarația privind venitul estimat/norma de venit se depune în anul următor celui în care a fost împlinită condiția prevăzută la pct. 1 pentru aplicarea regimului fiscal prevăzut pentru categoria veniturilor din activități independente sau, dacă este cazul, și în situația prevăzută la
art. 120 alin. (3) din Legea nr. 227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
4.4. (1) completarea și depunerea formularului 200 "Declarație privind veniturile realizate din România" până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
(2) În formular se bifează căsuța "Cedarea folosinței bunurilor calificată în categoria venituri din activități independente" de la pct. 1 "Categoria de venit", lit. A "Date privind activitatea desfășurată", secțiunea a II-a "Date privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit". De asemenea se vor completa și rubricile privind veniturile și cheltuielile de la lit. B "Date privind venitul/câștigul net anual", secțiunea a II-a "Date privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit".
5. (1) Stabilirea plăților anticipate și a impozitului anual datorat se efectuează de organul fiscal central competent, potrivit regulilor prevăzute pentru veniturile din activități independente, pentru care venitul net anual se stabilește în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
(2) Pe baza documentelor depuse de contribuabil, organul fiscal va emite un singur formular 260 "Decizie de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate/contribuții de asigurări sociale", la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere.
6. Organul fiscal va verifica anual îndeplinirea condiției de la pct. 1.
7. (1) În cazul în care persoanele fizice care îndeplinesc condiția de la pct.1 nu au depus formularul 220 "Declarație privind venitul estimat/norma de venit", organul fiscal va proceda la notificarea acestora, utilizând formularul prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
(2) Notificarea se comunică contribuabilului în termen de 15 zile de la împlinirea termenului prevăzut pentru depunerea declarației privind venitul estimat/norma de venit, aplicând prevederile legale prevăzute în cazul neîndeplinirii obligațiilor declarative.
(3) În cazul în care contribuabilul nu se prezintă în termen de 15 zile de la primirea notificării, organul fiscal stabilește plățile anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent, potrivit dispozițiilor
art. 121 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare, având în vedere contractele de închiriere/subînchiriere aflate în derulare la 31 decembrie a anului precedent celui de impunere, indiferent de numărul acestora.
În cazul contractelor încheiate între părți în care venitul din cedarea folosinței bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.
8. (1) În cazul în care, la sfârșitul unui an fiscal, nu mai este îndeplinită condiția de la pct. 1, începând cu anul următor persoanele fizice determină și declară venitul net estimat/realizat potrivit regulilor aplicabile pentru categoria venituri din cedarea folosinței bunurilor.
(2) Stabilirea plăților anticipate și a impozitului anual datorat se efectuează de organul fiscal central competent, potrivit legii, conform regulilor prevăzute pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor.
──────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.