Decizia nr. 587/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, precum și ale art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 119/2014 14 iulie 2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila
- judecător
Bianca Drăghici
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
pentru modificarea și completarea
privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, precum și ale
art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , astfel cum a fost modificat prin
art. III pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , excepție ridicată de Societatea Opti Media - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.584/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.362D/2015 al Curții Constituționale.
2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocat Ioan Adrian Vilău, cu împuternicire avocațială aflată la dosar, iar pentru partea Consiliul Concurenței răspunde consilier juridic Magdalena Brandibur, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.588D/2015, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Societatea Starcom Mediavest Group - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.540/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocat Ioan Adrian Vilău, cu împuternicire avocațială aflată la dosar, iar pentru partea Consiliul Concurenței răspunde consilier juridic Magdalena Brandibur, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentanții părților și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.588D/2015 la Dosarul nr. 1.362D/2015, care a fost primul înregistrat.
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarelor excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, cât privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, arată, în esență, că reglementarea atribuțiilor Consiliului Concurenței are caracter organic, iar prima dintre aceste atribuții prevăzută de legiuitor este aceea de a efectua investigații. De asemenea, susține că legiuitorul a rezervat domeniului
legii organice toate normele conținute în Legea concurenței nr. 21/1996
care reglementează, printre altele, modalitatea de realizare a investigațiilor de către autoritatea administrativ autonomă. Ca atare, consideră că dispozițiile legale criticate au caracter de norme juridice organice, deoarece se referă la exercitarea atribuțiilor Consiliului Concurenței, respectiv la cea de efectuare a investigațiilor într-o anumită etapă și nu puteau fi modificate printr-o ordonanță simplă. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, reprezentantul autoarelor excepției apreciază, în esență, că prin înlăturarea dreptului de a ataca, în mod direct și imediat, ordinul președintelui Consiliului Concurenței la instanța de contencios administrativ se încalcă accesul liber la justiție și este afectat dreptul la apărare al unei întreprinderi. Depune concluzii scrise în acest sens.
7. Reprezentantul Consiliului Concurenței solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât criticile de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză nu sunt diferite față de cele avute în vedere de Curtea Constituțională la pronunțarea
Deciziei nr. 568 din 15 septembrie 2015
și
Deciziei nr. 835 din 8 decembrie 2015 , prin care instanța de control constituțional a reținut că modificările aduse
Legii concurenței nr. 21/1996 , prin
art. III din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , nu încalcă prevederile art. 115 alin. (1) și ale art. 117 alin. (3) din Constituție și nu îngrădesc accesul la justiție al întreprinderilor care se consideră vătămate prin decizia adoptată de Plenul Consiliului Concurenței. Depune concluzii scrise.
8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
9. Prin Încheierile din 29 iunie 2015 și 17 septembrie 2015, pronunțate în dosarele nr. 7.584/2/2014 și nr. 7.540/2/2014, Curtea de Apel București -Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
pentru modificarea și completarea
privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, precum și ale
art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , astfel cum a fost modificat prin
art. III pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 . Excepția a fost ridicată de Societatea Opti Media - S.R.L. din București și Societatea Starcom Mediavest Group - S.R.L. din București, cu prilejul soluționării unor cauze având ca obiect anularea unor acte administrative emise de Consiliul Concurenței.
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale criticate nu respectă cerințele referitoare la modificarea unei legi organice, pe de o parte, și, pe de altă parte, încalcă drepturile fundamentale referitoare la liberul acces la justiție și dreptul la apărare. Chiar dacă, la acest moment, ca urmare a adoptării
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din data de 6 martie 2015, dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu mai sunt în vigoare în forma criticată, prin prisma celor reținute în
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , ele pot fi suspuse analizei Curții.
11. În continuare, autoarele excepției apreciază că o consecință a regimului constituțional al
este aceea că inclusiv articolele din această lege care nu vizează, în mod direct, aspecte referitoare la înființarea autorității administrative, au fost adoptate cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, fiind supuse exigențelor de adoptare a unei legi organice. Însă
Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
este o ordonanță simplă, adoptată în baza unei legi speciale de abilitare, care, prin art. III pct. 5 și 6, modifică alin. (2) și (4) și abrogă alin. (5) ale
art. 43 din Legea nr. 21/1996 , care este o lege organică. Ca atare, susțin că modificarea
Legii nr. 21/1996 , prin
Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , este contrară prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (1) și art. 117 alin. (3).
12. Cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, autoarele excepției consideră că, prin înlăturarea dreptului de a ataca ordinul în mod direct la instanța de contencios administrativ, imediat după momentul emiterii acestuia, este afectat dreptul de acces liber la justiție. Prin urmare, amânarea momentului la care ordinul prin care se refuză accesul la documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul de investigație poate fi contestat la instanță și abrogarea alin. 5 al
art. 43 din Legea nr. 21/1996 , are drept consecință adoptarea deciziei finale de către Consiliul Concurenței, înainte ca o instanță judecătorească să se pronunțe definitiv în privința legalității ordinului, ceea ce reprezintă o gravă afectare a dreptului la apărare al întreprinderii, drept garantat prin art. 24 din Legea fundamentală. Totodată, autoarele excepției susțin că, în vederea respectării dreptului la apărare și al accesului liber la justiție, este esențial ca actul administrativ, respectiv ordinul prin care se refuză accesul la documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul de investigație, să fie supus controlului de legalitate, efectuat de instanța competentă, înainte de formularea apărărilor, desfășurarea audierilor și, respectiv, emiterea deciziei finale de către Plenul Consiliului Concurenței. Ca atare, autoarele excepției arată că doar în acest mod se poate vorbi de asigurarea unui echilibru just între interesul public, promovat prin acțiunile și intervenția autorității de concurență, și interesul privat al întreprinderilor investigate, de a-și formula complet și efectiv apărarea față de faptele ilegale care le sunt imputate, prin raportul de investigație.
13. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât modificările aduse
Legii concurenței nr. 21/1996 , prin
Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , nu se circumscriu domeniului de reglementare al legilor organice. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, arată că dispozițiile legale criticate nu sunt de natură să îngrădească în vreun fel prerogativele recunoscute de lege părților în scopul garantării dreptului la apărare și nu afectează dreptul de acces la justiție în substanța sa, ci reglementează o modalitate de exercitare a acestuia.
14. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
15. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul nr. 1.362D/2015, consideră că "revine instanței de contencios constituțional a aprecia asupra conformității dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 12/2014
cu prevederilor constituționale invocate". De asemenea, în Dosarul nr. 1.588D/2015, apreciază ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.
16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse și susținerile reprezentanților părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile
art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
pentru modificarea și completarea
privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014, precum și ale
art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , astfel cum a fost modificat prin
art. III pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , cu următorul cuprins:
"Art. III
Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, se modifică și se completează după cum urmează: [...]
5. La articolul 43, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
«(2) Președintele Consiliului Concurenței va permite părților în cauză consultarea dosarului și obținerea, în format electronic, de copii și/sau extrase ale actelor procedurii de investigație. [...]
(4) Documentele, datele și informațiile din dosarul cauzei care sunt confidențiale nu sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase decât prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația.»
6. La articolul 43, alineatul (5) se abrogă."
19. Curtea observă că
art. 43 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 , ulterior modificării prin
Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , a fost modificat prin
art. 50 pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 20/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din data de 6 martie 2015, în sensul că: "Documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase doar prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația, prin aceeași cerere de chemare în judecată." Ulterior,
privind aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 12/2014
pentru modificarea și completarea
privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 22 mai 2015, modifică din nou dispozițiile
art. 43 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 , însă cu o formulare similară celei din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , reiterând soluția legislativă.
20. Curtea, având în vedere cele reținute în
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a statuat că "sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare", urmează a se pronunța asupra
art. 43 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 , în redactarea primită prin
Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , întrucât aceste dispoziții continuă să își producă efecte juridice în cauzele deduse judecății.
21. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă și ale art. 117 alin. (3) potrivit cărora autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică.
22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, din perspectiva unor critici asemănătoare, prin
Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 12 noiembrie 2015, și
Decizia nr. 835 din 8 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
23. Astfel, cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, raportate la art. 115 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că
Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
a fost adoptată în baza
art. 1 pct. I.16 din Legea nr. 119/2014
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, lege care a permis Guvernului să adopte ordonanțe pentru modificarea și completarea
privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare, și a altor acte în domeniul protecției concurenței.
24. De asemenea, examinând formula de atestare a legalității adoptării actului normativ, astfel cum aceasta apare cu ocazia primei publicări a
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, Curtea a constatat faptul că aceasta a fost adoptată ca o lege organică. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, și norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât altfel s-ar extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice (a se vedea în acest sens, spre exemplu,
Decizia nr. 548 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, și
Decizia nr. 786 din 13 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009). De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecință, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (a se vedea și
Decizia nr. 53 din 18 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994,
Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, și
Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015).
25. Curtea a reținut că reglementarea statutului Consiliului Concurenței se realizează prin norme de natura legii organice, dar procedurile din fața sa, vizate de obiectul excepției de neconstituționalitate, sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare, fapt ce a permis Guvernului ca în baza unei legi de abilitare ( Legea nr. 119/2014 ) să le modifice prin intermediul prevederilor legale criticate din
Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 . Ca atare, Curtea nu a putut reține critica referitoare la încălcarea art. 108 alin. (3), art. 115 alin. (1) și art. 117 alin. (3) din Constituție.
26. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, în ceea ce privește opțiunea legiuitorului de a reglementa atacarea odată cu fondul a unui act emis de președintele Consiliului Concurenței, prin
Decizia nr. 1.488 din 15 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2012, Curtea a reținut că dispozițiile
art. 471 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, potrivit cărora "Ordinul privind declanșarea unei investigații, prevăzută de lege, se poate ataca numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația", prevedeau în mod evident tocmai dreptul întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi - persoane fizice sau juridice - și a autorităților și instituțiilor administrației publice, în măsura în care acestea se încadrau în
art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996 , de a se adresa instanței de judecată. Totodată, Curtea a constatat că în toate cazurile, decizia adoptată de Consiliul Concurenței, prin care se finalizează investigația, putea fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă. Cu același prilej, potrivit dispozițiilor de lege criticate, persoana interesată putea ataca și ordinul privind declanșarea investigației. Faptul că persoana interesată nu putea ataca separat acest ordin nu era de natură a aduce atingere prevederilor constituționale invocate, ci, în soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ era competentă, potrivit
art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , să se pronunțe și asupra legalității ordinului care a stat la baza emiterii actului supus judecății. Cele reținute de instanța de contencios constituțional prin decizia menționată se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză, reglementarea atacării odată cu fondul sau separat de fond fiind la latitudinea legiuitorului, acesta putând alege aplicarea uneia sau a alteia din cele două soluții legislative care sunt, deopotrivă, constituționale în ipoteza dată. Prin urmare, Curtea nu a reținut încălcarea art. 16, 21, 24 și 52 din Constituție.
27. De asemenea, Curtea a observat că, prin Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în cauza C-411/04 P Salzgitter Mannesmann GmbH, paragraful 43, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra accesului la informații confidențiale, în materia concurenței, statuând că administrarea probelor în cauzele de drept unional al concurenței este caracterizată prin faptul că înscrisurile examinate conțin adesea secrete de afaceri sau alte informații care nu pot fi divulgate sau nu pot fi divulgate decât cu condiția respectării unor restricții importante. Aceeași instanță a mai statuat că, ținând seama de natura intereselor protejate în cadrul controlului unei operațiuni de concentrare, publicarea informațiilor sensibile referitoare la activitățile economice ale întreprinderilor implicate poate aduce atingere intereselor lor comerciale, independent de existența unei proceduri de control în curs. În plus, perspectiva unei astfel de publicări după închiderea procedurii de control ar risca să dăuneze disponibilității întreprinderilor de a colabora atunci când o astfel de procedură este pendinte (Hotărârea din 28 iunie 2012, pronunțată în cauza C-404/10 P, Editions Odile Jacob SAS, paragraful 124). Ca atare, Curtea a reținut că rațiuni de aceeași natură au stat la baza modificărilor aduse de legiuitor, prin dispozițiile legale criticate, care a ținut cont de materia specifică a dreptului concurenței.
28. Neexistând elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi, în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, și cu majoritate de voturi, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , astfel cum a fost modificat prin
art. III pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Opti Media - S.R.L. din București, în Dosarul nr. 7.584/2/2014, și de Societatea Starcom Mediavest Group - S.R.L. din București, în Dosarul nr. 7.540/2/2014 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
pentru modificarea și completarea
privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, precum și ale
art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , astfel cum a fost modificat prin
art. III pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 13 septembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.