Decizia nr. 317/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și (3), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (1) și (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) și

art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , toate sub aspectul termenului "contravenient". Excepția a fost ridicată de Compania Apa R.A. din Brașov în Dosarul nr. 291/2003 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, întrucât în legătură cu constituționalitatea acestor prevederi legale Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 291/2003, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și (3), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (1) și (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) și

art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 . Excepția a fost ridicată de Compania Apa R.A. din Brașov într-o cauza civilă privind soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, încheiat de către inspectorii de concurenta din cadrul Oficiului Concurentei - Inspectoratul de Concurenta Brașov.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate contravin art. 23 alin. (8) din Constituție, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, în lumina art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În esenta, în motivare se arata ca prin folosirea termenului de contravenient înainte ca instanța de judecată sa pronunțe o soluție definitivă în acest sens, prevederile criticate încalcă "dreptul la respectarea prezumției de nevinovatie". Autorul susține ca jurisprudenta europeană consacra respectarea prezumției de nevinovatie nu numai de către instanțele judecătorești, dar și de către autoritățile publice. De asemenea, autorul considera ca deoarece, în conformitate cu dispozițiile

art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , prevederile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedura civilă și cu cele ale art. 1169 din Codul civil, astfel ca sarcina probei în cazul plângerii formulate de contravenient împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de stabilire a sancțiunii revine acestuia, ca urmare a poziției sale de contestator, iar nu organului care a aplicat sancțiunea. Aceasta înseamnă ca însuși contravenientul trebuie să își probeze în fața instanței nevinovatia, deși constituțional este ca agentul constatator sa dovedească vinovăția lui.

Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, atâta vreme cat legiuitorul nu face altceva decât sa pedepseasca consecințele antisociale ale unui act voluntar.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece din prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție rezultă ca prezumția de nevinovatie se aplică în materie penală, făcând referire exclusiv la vinovăția penală, iar nu la forme de vinovăție specifice altor ramuri de drept. Totuși, în interpretarea data art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "sub anumite aspecte, contravenția poate fi asimilată infracțiunii, iar distincția infracțiuni-contravenții existenta în dreptul intern al mai multor state părți este irelevanta din punctul de vedere al respectării garanțiilor stabilite prin art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil ambelor forme de ilicit, atâta vreme cat natura dispoziției sanctionatorii o cere (cazul Lauko contra Slovaciei)". În plus, atingerea adusă prezumției de nevinovatie poate avea loc nu numai în cadrul procedurilor judiciare, ci poate să emane și de la alte autorități publice (cazul Ellenet de Ribemont contra Frantei). Mai arata ca denumirea de "contravenient" folosită în

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu încalcă art. 23 alin. (8) din Constituție, iar legea trebuie să folosească o notiune pentru a desemna persoana care a săvârșit o contravenție.

Avocatul Poporului apreciază ca dispoziția legală criticata este constituțională. Asa cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 317 din 20 noiembrie 1997, prezumția de nevinovatie este proprie doar procesului penal, neavând nici o legătură cu cauzele de natura civilă, comercială sau de contencios administrativ, ci privește libertatea individuală a persoanei și soluționarea procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. De asemenea, în cazul judecării plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, probele se administrează în vederea verificării legalității și temeiniciei acestuia, nefiind necesară demonstrarea nevinovăției penale a unei persoane. Prin urmare, prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție nu își găsesc aplicarea în cazul stabilirii calității de contravenient. Cu privire la denumirea de "contravenient", Avocatul Poporului opineaza ca este folosită pentru caracterizarea unei persoane care ar fi săvârșit o contravenție, adică o faptă ilegala cu un pericol social mai redus decât al unei infracțiuni, dar nu în același mod în care legislația penală utilizează cuvintele "invinuit" sau "inculpat".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1), (5), (6) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și (3), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (1) și (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) și

art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , prevederi al căror conținut este următorul:

- Art. 16 alin. (1), (5), (6) și (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea. [...]

(5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele, prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai acestuia.

(6) În situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica <<Alte mențiuni>>, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.";

- Art. 17: "Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.";

- Art. 18: "Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac mențiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofițeri și subofiteri de poliție, jandarmi sau gardieni publici.";

- Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de fața, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnatura acestuia.";

- Art. 21 alin. (3): "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";

- Art. 24 alin. (2) și (3): "(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.

(3) Agentul constatator are obligația sa stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibila.";

- Art. 25 alin. (1) și (3): "(1) Procesul-verbal se va inmana sau, după caz, se va comunică, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. [...]

(3) În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunică și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.";

- Art. 26 alin. (1) și (3): "(1) Dacă agentul constatator aplica și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. [...]

(3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuza să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii.";

- Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.";

- Art. 28: "(1) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravențiilor aceasta posibilitate trebuie menționată în mod expres.

(2) Plata amenzii se face la Casa de Economii și Consemnațiuni sau la trezoreria finanțelor publice, iar o copie de pe chitanța se preda de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin. (1).

(3) În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârșită orice urmărire încetează.";

- Art. 29: "Dispozițiile art. 28 se aplică și în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravențiile constatate, fără ca prin totalizare să se depășească maximul prevăzut pentru contravenția cea mai grava.";

- Art. 31 alin. (2): "Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.";

- Art. 33 alin. (1): "Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei.";

- Art. 44 alin. (2): "Dacă prin contravenția săvârșită de un militar în termen s-a produs o paguba sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de tarif și va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică contravenientului, părții vătămate și celui căruia îi aparțin bunurile confiscate."

În opinia autorului excepției, aceste prevederi contravin art. 23 alin. (8) din Constituție, prevederi potrivit cărora: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", precum și art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora "Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca unele dintre dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate tot sub aspectul folosirii termenului de contravenient înainte ca instanța de judecată sa pronunțe o soluție definitivă în acest sens. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28 și art. 33 alin. (1) din ordonanța, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, retinand în esenta următoarele: conform art. 2 din Codul penal "Legea prevede care fapte constituie infracțiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor și măsurile care se pot lua în cazul săvârșirii acestor fapte", iar conform

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 180/2002 , "Legea contravențională apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanța, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București." Asadar, simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnă și stabilirea vinovatiei sale. Utilizarea de către legiuitor a notiunii de contravenient în dreptul administrativ sau de infractor în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumției de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituție. Aceasta dispoziție constituțională este aplicabilă atât în domeniul penal, cat și în cel contraventional, nici o persoană care a săvârșit o infracțiune (infractor) sau o contravenție (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanții procesuale până când o hotărâre judecătorească de condamnare nu a rămas definitivă.

În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită", Curtea a reținut ca, în dreptul românesc, contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, convenția nu se opune tendintei de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, a statuat ca nimic nu împiedica statele să își îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni. Astfel, în scopul aplicării prevederilor art. 6 din convenție, trebuie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza, iar în aprecierea acestor criterii, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Curtea Europeană considera ca pozitiva măsura dezincriminarii, în "interesul individului", a unor infracțiuni mai puțin grave și pentru care făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar sa evite procedura judiciară și pe aceasta cale să se elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincția operata de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operanta, întrucât în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale toate aceste fapte au caracter penal și, tocmai de aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat și în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, precum și în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998.

Totodată, potrivit teoriei și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovatiei în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciara a sancțiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil și a garanțiilor prevăzute de art. 6 din convenție, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora "până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", sunt în deplina concordanta.

În legătură cu susținerile formulate, ca și în cauza de fața, în sensul că, potrivit textelor de lege criticate, însuși contravenientul trebuie să își probeze în fața instanței nevinovatia, deși constituțional este ca agentul constatator sa dovedească vinovăția lui, prin decizia menționată Curtea Constituțională a reținut: "deși legiuitorul a dezincriminat contravențiile, potrivit

art. 34 al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , instanța competența să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora, asa cum susține autorul excepției, sarcina probei aparține celui care afirma ceva în instanța. Astfel, alin. 1 al textului de lege menționat stabilește, fără distincții, ca instanța competența să soluționeze plângerea verifica dacă aceasta a fost introdusă în termen, asculta pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanța, și organul care a aplicat sancțiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile alin. (2) al art. 34 din ordonanța prevăd ca hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Asa fiind, și sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degraba, exercitarea dreptului la apărare."

Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea jurisprudenței Curții.

În plus, în acest dosar sunt criticate sub aspectele arătate și prevederile art. 16 alin. (5) și (6), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și (3), art. 26 alin. (1), art. 29, art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (1) și ale

art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 . Întrucât susținerile de neconstituționalitate sunt identice, pentru argumentele anterior expuse, Curtea urmează sa respingă și excepția de neconstituționalitate referitoare la aceste texte de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) și (3), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (1) și (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) și ale

art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , toate sub aspectul termenului "contravenient" din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , excepție ridicată de Compania Apa R.A. din Brașov în Dosarul nr. 291/2003 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 septembrie 2003.