Decizia nr. 338/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 137/2002 28 martie 2002 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002 , excepție ridicată de Primăria Municipiului Onesti în Dosarul nr. 12.727/2002 al Tribunalului Bacau - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 119, ale art. 120 alin. (1), (2) și (3) și nici pe cele ale art. 134 din Constituție, ci, din contra, da expresie dispozițiilor constituționale, creând cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 11 decembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 12.727/2002, Tribunalul Bacau - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002 , excepție ridicată de Primăria Municipiului Onesti.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca autonomia administrației publice locale consta în dreptul autorităților publice locale de a dispune toate măsurile pentru realizarea pe plan local a sarcinilor puterii executive. Pentru organizarea și funcționarea organelor administrației publice locale este necesar ca aceste organe sa dispună de venituri proprii constituite din surse realizate pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale, mai concret, venituri constituite din impozite și taxe locale. Asa fiind, se apreciază ca textul de lege criticat încalcă principiul autonomiei locale prevăzut în art. 119 și în art. 120 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât, prin aplicarea sa, consiliile locale sunt impiedicate să își recupereze debitele provenite din impozite și taxe locale, fiind încălcat astfel principiul autonomiei locale.
Autoarea excepției apreciază ca sunt incalcate și dispozițiile art. 134 din Constituție, deoarece prin neincasarea impozitelor și taxelor locale este împiedicată crearea cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producție, precum și protejarea intereselor cetățenilor în activitatea economico-financiară.
Tribunalul Bacau - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, întrucât dispozițiile
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002
prevăd doar o suspendare temporară, iar nu definitivă a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare privind instituirea măsurilor de executare silită pornite de creditorii bugetari împotriva societăților comerciale debitoare, astfel ca, după expirarea termenului prevăzut de lege, aceștia au posibilitatea legală de a-și recupera creanțele.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Președintele Camerei Deputaților apreciază ca dispozițiile
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002
nu încalcă prevederile art. 134 alin. (1) și (2) din Constituție, dispozițiile criticate realizand definirea interesului public în activitatea economică de ansamblu, prin asigurarea libertății comerțului, apărarea intereselor naționale, precum și stimularea creativitatii științifice cu caracter național.
Articolul 16
alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002
reglementează o situație specială, care presupune luarea unor măsuri excepționale, însă numai cu caracter temporar și nu cu privire la toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare. Creditorii bugetari își pot exercita dreptul de a-și recupera debitele după expirarea termenului precizat de lege, situație ce nu contravine prevederilor din Legea fundamentală.
Se apreciază, în concluzie, ca excepția de neconstituționalitate a
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002
este neîntemeiată.
Guvernul arata ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 119 și ale art. 120 alin. (1) și (2) din Constituție, în care este consacrat principiul autonomiei locale, întrucât acest principiu nu poate fi opus unor măsuri legislative de interes general, cum sunt măsurile de accelerare a procesului de privatizare a agenților economici cu capital de stat din întreaga economie naționala.
Se considera că nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 134 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece măsurile consacrate în
au în vedere asigurarea "protejării intereselor naționale în activitatea economică financiară și valutară" tocmai prin accelerarea procesului de privatizare a societăților comerciale cu capital de stat, atât prin înstrăinarea sau externalizarea activelor deținute de aceste societăți, cat și prin vânzarea acțiunilor, măsurile prevăzute în cuprinsul textului de lege criticat având un caracter temporar și instituindu-se numai la societățile comerciale aflate în proces de privatizare.
Prin urmare, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002
este neîntemeiată.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificările și completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (5): "De la data instituirii procedurii de administrare specială în perioada de privatizare, la societatea comercială se aplică următoarele măsuri excepționale: [...]
b) creditorii bugetari, la solicitarea administratorului special, vor ridica toate sarcinile care grevează asupra activelor societății comerciale care urmează a fi vândute, externalizate sau transferate, în scopul creșterii atractivității la privatizare, iar sumele încasate din vânzarea activelor se distribuie proporțional creditorilor bugetari care au instituit sarcinile, potrivit normelor metodologice emise în aplicarea prezentei legi;
c) creditorii bugetari vor suspenda, până la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor, aplicarea oricărei măsuri de executare silită începută asupra societății comerciale și nu vor face nici un demers pentru instituirea unor noi astfel de măsuri."
Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale:
- Art. 119: "Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice.";
- Art. 120 alin. (1) și (2): "(1) Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primării aleși, în condițiile legii.
(2) Consiliile locale și primării funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolva treburile publice din comune și din orașe.";
- Art. 134: "(1) Economia României este economie de piața.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;
c) stimularea cercetării științifice naționale;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul național;
e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului ecologic;
f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții."
În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile
au fost modificate ulterior sesizării instanței constituționale prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 8/2003
privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, modificată și completată ulterior, soluția legislativă consacrată de textul de lege criticat rămânând neschimbata.
În fundamentarea criticii sale, autoarea excepției înțelege sa absolutizeze dreptul sau de a dispune măsurile pentru realizarea pe plan local a sarcinilor publice, consacrat de Constituție, refuzând legiuitorului orice legitimitate în ceea ce privește instituirea unor reguli și limite rezonabile în exercitarea acestuia, în funcție de ratiunile și de finalitatea urmărită. Autoarea face abstractie de faptul ca o asemenea viziune, transpusa în practica, s-ar traduce într-o negare cu consecințe prejudiciabile a drepturilor și intereselor altor persoane fizice sau juridice cărora statul este ținut în egala măsura să le acorde ocrotire.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, deși reglementarea legală criticata este derogatorie de la principiul constituțional al autonomiei locale, ținând seama de circumstanțele în care își găsește aplicarea, de finalitatea și de caracterul sau temporar, aceasta nu poate fi calificată ca fiind neconstitutionala. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea Constituțională a statuat ca principiul autonomiei "nu include și absolvirea autorităților administrației publice locale de la obligația respectării legilor cu caracter general și valabilitate pe întreg teritoriul tarii".
Raportand aceste consideratii principiale la speta, Curtea retine ca norma legală criticata este aplicabilă unei societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat, exclusiv "de la data instituirii procedurii de administrare specială în perioada de privatizare", măsurile excepționale pe care le consacra urmărind "creșterea atractivității la privatizare" a respectivei societăți. Faptul ca "sumele încasate din vânzarea activelor se distribuie proporțional creditorilor bugetari care au instituit sarcinile" demonstreaza ca aceștia nu sunt lipsiți de drepturile lor, ci, în considerarea ratiunii sociale majore pe care norma legală o menționează in terminis, a intervenit doar o prorogare a realizării acestor drepturi.
Aceeași finalitate o are și prevederea potrivit căreia creditorii bugetari urmează sa suspende aplicarea oricărei măsuri de executare silită începută asupra societății comerciale și să se abțină de la orice demers pentru instituirea unor noi astfel de măsuri, dacă se are în vedere ca interdicția astfel instituită operează o perioadă de timp limitată, și anume "până la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor".
În consecința, Curtea constata ca reglementarea legală dedusă controlului de constituționalitate a fost astfel concepută încât să ofere un cadru juridic favorabil protejării intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, în concordanta cu exigenta prevăzută de art. 134 alin. (2) din Constituție, și nu contravine nici unuia dintre textele constituționale de referința invocate de autoarea excepției.
De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002
prin Decizia nr. 228/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, și, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în aceasta materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de fața.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 alin. (5) lit. b) și c) din Legea nr. 137/2002 , excepție ridicată de Primăria Municipiului Onesti în Dosarul nr. 12.727/2002 al Tribunalului Bacau - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.