Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 324/2003

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 și 49 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

prezumat în vigoare

Data actului
11 septembrie 2003
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 775 din 5 noiembrie 2003
Citat de
3 acte
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 20.659 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 137/2002 28 martie 2002 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

Are ca temei 1

  • Decizia nr. 5/1993 23 februarie 1993 excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privi…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 și 49 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de Asociația CELPI - S.A. din București în Dosarul nr. 10.892/2002 al Tribunalului București - Secția comercială.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7), precum și a celor ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, se arata ca aceste texte constituționale nu au nici o legătură cu dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 137/2002 . În ceea ce privește criticile privind încălcarea celorlalte prevederi constituționale, se apreciază ca acestea sunt neintemeiate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 10.892/2002, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 și 49 din Legea nr. 137/2002 , excepție ridicată de Asociația CELPI - S.A. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata, în esenta, ca dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 137/2002

instituie o prezumție legală de culpa, în cazul neîndeplinirii de către cumpărător a obligațiilor pecuniare asumate, excluzandu-se posibilitatea dovedirii unor situații de forta majoră, cum ar fi fluctuatiile financiare sau economice majore care ar putea sta la baza neîndeplinirii acestor obligații. Pe de altă parte, prin conferirea calității de titluri executorii contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, cumpărătorii nu mai au posibilitatea de a formula apărări de fond în fața instanței competente, ci numai, eventual, contestație la executare împotriva acestor titluri. În legătură cu neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 137/2002 , autorul excepției invoca încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7) și ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit.a).

De asemenea, autorul excepției considera ca

art. 49 din Legea nr. 137/2002

încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că legea se aplică retroactiv și contractelor aflate în curs de desfășurare.

Tribunalul București - Secția comercială considera ca excepția este neîntemeiată, întrucât nu sunt incalcate dispozițiile constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată. Astfel, se arata ca dispozițiile legale criticate nu contravin principiului statului de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție, și nici principiului egalității, prevăzut de art. 16 din Constituție. Subliniind importanța introducerii celeritatii procesului de privatizare, Guvernul considera ca este justificată prevederea care acorda contractelor de privatizare calitatea de titlu executoriu. În același mod se apreciază, în legătură cu susținerea ca ar fi fost incalcate prevederile art. 41 din Constituție, ca, în realitate, se face aplicatia art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. În cazul de fața, arata Guvernul, "legiuitorul a înțeles sa stabilească regimul juridic al contractului de privatizare, în considerarea interesului general al accelerarii procesului privatizării, în concordanta cu reglementarea cadrului juridic necesar consolidării economiei de piața".

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, Guvernul arata ca obligația statului de a asigura "libertatea comerțului, protecția concurentei loiale și crearea cadrului favorabil prin valorificarea tuturor factorilor de producție" nu se realizează oricum, ci luând în considerare obligația prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit căruia statul trebuie să asigure "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară".

Referitor la pretinsa retroactivitate a dispozițiilor

art. 49 din Legea nr. 137/2002 , în punctul de vedere al Guvernului se apreciază că nu se modifica "ope legis" clauzele contractuale, ci se stabilesc modalități noi de valorificare a lor, existente în contractele de privatizare aflate în derulare la data apariției legii. De altfel, Curtea Constituțională, se arata în continuare, a stabilit ca, atunci când dreptul subiectiv constituit potrivit legii anterioare produce efecte sub imperiul legii posterioare, nu mai suntem în domeniul retroactivitatii legii (de exemplu, Decizia nr. 5/1993).

Avocatul Poporului considera ca textul criticat nu încalcă principiul egalității, întrucât acesta "nu exclude, ci, dimpotriva, presupune soluții diferite pentru situații diferite". Pe de altă parte, nici dispozițiile art. 21 din Constituție nu sunt incalcate, "deoarece pârâtul beneficiază de garanțiile legale ale respectării accesului liber la justiție [...], poate face contestație la executare împotriva titlurilor executorii ale contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul procesului de privatizare".

În legătură cu susținerea ca ar fi incalcate prevederile art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7) din Constituție, Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile art. 41 din lege sunt constituționale, "deoarece garantarea dreptului de proprietate implica, potrivit art. 41 alin. (6) din Constituție, și respectarea de către proprietar a obligațiilor ce îi revin în aceasta calitate și, deci, instituirea titlurilor executorii, în cazul neîndeplinirii de către cumpărători a obligațiilor pecuniare asumate, nu poate fi privită ca neconstitutionala". Pe de altă parte, se arata în punctul de vedere prezentat, "din analiza dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție rezultă ca, prin lege, pot fi stabilite conținutul și limitele dreptului de proprietate [...]. Esențial este, ca prin aceste restrictii stabilite de lege, sa nu se atinga fondul acestui drept, sa nu se anihileze complet dreptul de proprietate".

De asemenea, se considera ca prevederile

art. 41 din Legea nr. 137/2002

"nu contravin nici dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (7) și în art. 134 din Constituția României, deoarece nu se instituie o <<confiscare mascată>> și nici nu se încalcă libertatea contractuală, ci se reglementează măsuri de consolidare a activității de privatizare, de intarire a disciplinei financiare privind contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, prevăzându-se obligația cumparatorilor de a achită obligațiile pecuniare, precum și sancțiuni pentru nerespectarea acestor obligații". Se conchide astfel ca "dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 137/2002

sunt conforme cu cerințele economiei de piața, în stadiul actual de dezvoltare a societății românești, precum și cu regulile pentru asigurarea libertății comerțului în ansamblul general al economiei din țara noastră".

În legătură cu critica adusă dispozițiilor

art. 49 din Legea nr. 137/2002

privind încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Avocatul Poporului arata ca "procedurile de privatizare și vânzările de active aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a

Legii nr. 137/2002

vor continua sub incidența noii legi cu menținerea actelor și etapelor consumate anterior legii vechi". Se precizează, sub acest aspect, ca "o lege nu este retroactivă atunci când modifica pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi și sa reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 41 și ale

art. 49 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, modificată și completată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 208 din 18 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, texte care au următorul cuprins:

- Art. 41: "(1) Contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul procesului de privatizare de instituția publică implicata constituie titluri executorii fără îndeplinirea vreunei alte formalități, în cazul neîndeplinirii de către cumpărători a obligațiilor pecuniare asumate. Constituie titluri executorii fără îndeplinirea vreunei alte formalități și contractele de garanție reală mobiliară încheiate între instituția publică implicata și cumpărător. Pentru declanșarea procedurii de executare silită în baza titlurilor executorii prevăzute mai sus este suficienta depunerea la organele competente - executor judecătoresc, instanța de executare și altele asemenea - a unei copii a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni sau a contractului de garanție reală mobiliară încheiate în cadrul procesului de privatizare de instituția publică implicata, purtând mențiunea <<conform cu originalul>> și fără o prealabilă investire cu formula executorie.

(2) Notificarea prin care instituția publică implicata înștiințează cumpărătorul asupra desființării contractului, ca efect al actionarii pactului comisoriu, constituie înscrisul în baza căruia se efectuează reinregistrarea ca acționar a instituției publice implicate de către societatea de registru independenta care tine registrul acționarilor respectivei societăți comerciale și de către oficiul registrului comerțului, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități.

(3) O dată cu înregistrarea ca acționar a instituției publice implicate în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), mandatul administratorilor încetează de drept. Până la data ținerii adunării generale a acționarilor instituția publică implicata numește un administrator provizoriu." ;

- Art. 49: "Procedurile de privatizare și vânzările de active aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua, potrivit prevederilor acesteia, cu recunoașterea valabilității actelor și etapelor consumate."

Critica de neconstituționalitate se bazează, în esenta, pe susținerea ca aceste prevederi legale încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind principiul statului de drept, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7) privind protecția proprietății private, precum și pe cele ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) privind economia, texte care au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.

..............................................................

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma." ;

- Art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. b): "(1) Economia României este economie de piața.

(2) Statul trebuie să asigure: [...]

b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Critica autorului excepției privind neconstituționalitatea investirii, prin lege, a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, încheiate în cadrul procesului de privatizare de instituția publică implicata, cu calitatea de "titluri executorii" nu poate fi primită. Dispozițiile art. 372 din Codul de procedură civilă prevăd posibilitatea ca, în afară hotărârilor judecătorești, și alte înscrisuri stabilite de lege sa constituie titluri executorii. În aplicarea acestor dispoziții procedurale în materie, de exemplu,

art. 56 din Legea bancară nr. 58/1998

prevede: "[...] contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantarii creditului bancar, constituie titluri executorii". În consecința, investirea prin lege a contractelor prevăzute de legea în discuție cu calitatea de titluri executorii nu încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție privind "statul de drept", principiu de guvernare caracterizat în esenta sa prin domnia legii.

În legătură cu susținerea privind încălcarea, prin dispozițiile criticate, a dreptului de acces liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, Curtea retine ca împotriva titlurilor executorii persoanele interesate se pot adresa justiției în condițiile Codului de procedura civilă (art. 399 și următoarele). Mai mult, în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o alta cale de atac (a se vedea art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă).

Curtea nu poate retine nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât, în cauza, prevederea care conferă contractului încheiat calitatea de titlu executoriu în cazul neîndeplinirii de către cumpărători a obligațiilor pecuniare asumate, precum și contractelor de garanție reală mobiliară încheiate între instituția publică implicata și cumpărător nu face deosebire între diferitele categorii de cumpărători pentru a se putea susține existenta unei discriminări.

În legătură cu critica potrivit căreia dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 137/2002

ar încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 41 alin. (1), (2), (3) și (7), precum și ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a), Curtea constata ca textele constituționale invocate nu au nici o legătură cu reglementarea criticata. Specific statului de drept este "domnia legii", or, măsura la care se referă autorul excepției a fost luată prin lege și prin ordonanța de urgență, care, potrivit art. 114 din Constituție, produce aceleași efecte ca și legea. În ceea ce privește textele invocate ale art. 41 din Constituție, care privesc protecția proprietății, Curtea observa, de asemenea, ca, în realitate, ne aflam în fața unor raporturi contractuale care prevăd drepturi și obligații reciproce, iar în caz de neexecutare a prestației de către cumpărătorul care a intrat în proprietatea bunurilor vândute în cadrul procesului de privatizare, este firesc ca acesta sa suporte consecințele neexecutării prestației sale, la care s-a obligat prin contract. De altfel, potrivit jurisprudenței Curții, este de principiu ca aplicarea măsurilor prevăzute de lege împotriva celor care nu își respecta obligațiile legale sau contractuale nu încalcă normele constituționale privind protecția proprietății private. Pe de altă parte, în cauza, textul criticat nu prevede exproprierea și nici confiscarea prevăzute de art. 41 alin. (3) și (7) din Constituție, invocate de autorul excepției, după cum nu pune nici problema ocrotirii inegale a proprietății private, indiferent de titular, asa cum lasă să se înțeleagă autorul excepției de neconstituționalitate. De asemenea, Curtea nu poate retine nici încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) privind economia de piața și obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. Nici una dintre aceste dispoziții constituționale nu are legătură cu situația creata prin neexecutarea de către cumpărător a obligațiilor contractuale asumate, situație care, în mod normal, atrage consecințele prevăzute de lege.

În legătură cu critica textului

art. 49 din Legea nr. 137/2002 , în sensul că acesta ar încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale mai favorabile, Curtea constata ca este neîntemeiată. Curtea retine ca textul de lege în cauza constituie o norma tranzitorie care stabilește aplicabilitatea imediata, pentru viitor, a prevederilor noii legi cu privire la procedurile de privatizare și la vânzările de active, aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a legii, dar cu precizarea ca se recunoaște valabilitatea actelor și a etapelor consumate. Or, tocmai aceasta precizare finala evidențiază ca legea nu retroactiveaza, întrucât actele și etapele consumate sub imperiul legii anterioare nu sunt afectate de legea noua.

De altfel, este de observat ca aplicarea în timp a legii, în cazul concret, este o problemă asupra căreia trebuie să decidă instanța de judecată care are de soluționat litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 și 49 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de Asociația CELPI - S.A. din București în Dosarul nr. 10.892/2002 al Tribunalului București - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2003.

PREȘEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
───────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.