Decizia nr. 388/2003

Nicolae Popa - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) și ale

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Pasagro" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 19/F/9/1999 al Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă, pentru Societatea Comercială "Hortiprod" - S.A. din Breasta, Societatea Comercială Reconversie și Valorificare Active Filiala Craiova - S.R.L., prin avocatul Carmen Popa, și personal, Victoria Iordan. Lipsesc autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocatul părții prezente solicita admiterea excepției de neconstituționalitate pentru motivele invocate în cererea formulată de Societatea Comercială "Pasagro" - S.R.L. din Craiova în fața instanței judecătorești. Astfel, susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21, 41, precum și celor ale art. 20 raportate la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 1 din primul Protocol la aceasta convenție.

Victoria Iordan solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public, ținând seama de jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibila a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 . În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanța de urgență, considera ca este intemeiata, deoarece acest text de lege contravine art. 41 din Constituție și art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea nr. 244 din 11 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 19/F/9/1999, Tribunalul Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) și ale

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 . Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Pasagro" - S.R.L. din Craiova, creditoare într-o cauza al carei obiect este scoaterea din procedura de faliment a activelor aparținând debitoarei Societatea Comercială "Hortiprod" - S.A. Breasta și atribuite în folosință gratuita unor persoane juridice și fizice, conform

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 387/2002 , cu modificările ulterioare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prevederile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

ingradesc dreptul creditorilor de a se adresa instanțelor pentru recuperarea creanțelor lor. Astfel, considera ca sunt incalcate prevederile art. 21 din Constituție, precum și cele ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, apreciază ca textul de lege criticat infrange și prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1), (2) și (3), precum și cele ale art. 20 raportat la art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arata ca, prin acordarea priorității unui ofertant pentru atribuirea gratuita a bunurilor prevăzute de art. 1 din ordonanța de urgență, chiar în dăuna unei vânzări, se încalcă dreptul de proprietate al societății debitoare care ar putea obține un preț avantajos pentru bunurile sale dacă nu ar fi nevoita să le cedeze gratuit. Tot prin raportare la aceste din urma texte din Constituție și din convenție, autorul excepției considera ca este neconstitutional și

art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 . În acest sens arata ca dreptul de proprietate al creditorilor este încălcat, deoarece "în mod artificial se diminuează valoarea creanțelor". Astfel, arata ca, potrivit prevederilor

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 387/2002 , prevederi la care face trimitere textul de lege criticat, "prețul de vânzare a imobilului va fi doar de 10% din valoarea acestuia la momentul atribuirii și se va plati după 5 ani de la atribuire, [...] fără însă a exista o compensare justa a creditorilor care ar putea obține o valoarea mult mai mare și mai rapida prin valorificarea aceluiași imobil prin vânzare în cadrul procedurii". În continuare, autorul excepției critica soluția legislativă a

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , deoarece considera ca instituie un termen suspensiv prea lung pentru dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 21, privind liberul acces la justiție, precum și cerinței unui proces echitabil, instituită de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În final, autorul excepției susține ca toate textele de lege criticate aduc atingere dreptului de gaj general al creditorului asupra patrimoniului debitorului, drept instituit de art. 1718 din Codul civil, precum și art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece instituie un regim preferențial pentru debitorii prevăzuți la art. 2 din ordonanța de urgență. Pe de altă parte, considera ca prin suspendarea procedurii falimentului și a exercițiului drepturilor creditorilor se încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, deoarece "legislativul intervine în cadrul puterii judecătorești".

Instanța de judecată apreciază ca argumentele autorului excepției referitoare la neconstituționalitatea

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 21 și 41, precum și cu art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt neintemeiate.

În acest sens arata ca textul criticat nu ingradeste accesul la justiție, deoarece se referă la o măsura procedurala ulterioară introducerii acțiunii. De asemenea, observând caracterul temporar al măsurii suspendării executării silite, instanța apreciază că nu se aduce atingere dreptului de proprietate însuși. În ceea ce privește însă dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , instanța considera ca susținerile autorului excepției referitoare la neconstituționalitatea acestora sunt întemeiate, mai ales dacă sunt raportate la situația în care singurele bunuri din care creditorii și-ar putea indestula creanțele sunt acelea atribuite în folosință gratuita. De asemenea, apreciază ca este intemeiata și excepția de neconstituționalitate referitoare la

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , deoarece acest text "este o încălcare a liberului acces la justiție al creditorilor interesați sa promoveze cereri de executare silită în temeiul

Legii nr. 64/1995

împotriva debitorilor lor, mai cu seama ca perioada vizata de text este de 5 ani".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Astfel, cu privire la criticile care se referă la încălcarea liberului acces la justiție, arata ca suspendarea procedurii de executare silită are un caracter temporar, neafectand dreptul în însăși substanța sa. În același sens invoca

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , care reglementează cazurile în care creditorul poate relua procedura de executare silită. De asemenea, arata ca, pe parcursul suspendării acestei proceduri, creditorii pot urmări celelalte bunuri din patrimoniul debitorului care nu sunt atribuite în folosință gratuita. În susținerea acestui punct de vedere este amintita și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat ca dreptul de acces la o instanța nu este un drept absolut, statul bucurandu-se de o marja de apreciere, asa încât limitarile aduse sa nu atinga acest drept în însăși substanța sa, sa urmărească un scop legitim și sa păstreze un raport de proportionalitate între mijloacele folosite și raport. În continuare, Guvernul susține ca măsurile instituite prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , și criticate pentru neconstituționalitate au, în fapt, un scop legitim, și anume stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite a investițiilor în imobilele care fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , aprobată prin Legea nr 387/2002, cu modificările ulterioare, și sunt menite să asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție". În consecința, considera ca aceste măsuri reprezintă, în conjunctura economică actuala, o infaptuire a obligațiilor statului prevăzute în art. 134 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, referitoare la crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și protejarea intereselor naționale în activitatea economică. În legătură cu aceste obligații ale statului este amintita Decizia Curții Constituționale nr. 91/1998. Cu privire la criticile ce vizează încălcarea dreptului de proprietate, Guvernul considera ca acestea sunt neintemeiate, textele de lege atacate pentru neconstituționalitate punând cel mult în discuție o eventuala întârziere a dreptului de creanta. De asemenea, considera că nu sunt incalcate nici dispozițiile constituționale ale art. 16, acesta neavând incidența în cauza, deoarece se referă la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. În ceea ce privește aprecierea conformitatii diferitelor acte normative între ele, respectiv dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003

în raport de prevederile art. 1718 din Codul civil, retine ca aceasta nu intră în competența Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. b) și ale

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, ordonanța ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003.

Dispozițiile legale criticate au următoarea redactare:

- Art. 1: "(1) În vederea stimulării cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 387/2002 , la data încheierii contractului prevăzut la

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare, se suspenda orice procedura de executare silită pornită de creditori și orice oferta de vânzare asupra imobilelor a căror folosință gratuita a fost acordată sau urmează să fie acordată prin contract.

(2) În cazul imobilelor ce fac obiectul unor contracte deja încheiate în baza

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare, măsura suspendării procedurilor de executare silită pornite de creditori se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Termenul de prescripție a dreptului creditorilor de a cere executarea silită a creanțelor față de debitorii care au în patrimoniu imobile a căror folosință gratuita a fost acordată prin contract se suspenda pe durata în care procedurile de executare silită asupra acestor imobile au fost suspendate conform alin. (1) și (2).";

- Art. 2 alin. (1) lit. b): "Măsura suspendării procedurilor de executare silită pornite de creditori încetează în următoarele cazuri: [...]

b) la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare; valoarea creanțelor creditorilor se diminuează în acest caz proporțional cu partea care se distribuie acestora din prețul obținut din vânzarea imobilelor, conform ordinii de preferinta stabilite prin lege, activul în cauza rămânând liber de sarcina;";

- Art. 4: "De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspenda dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosință gratuita, conform prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare, pe toată perioada de valabilitate a contractelor de atribuire a folosinței gratuite."

În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul excepției invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime."

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 41 alin. (1), (2) și (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire."

Autorul excepției invoca, de asemenea, încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, precum și a următoarelor prevederi internaționale:

- Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform căruia: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Examinând excepția, Curtea constata ca dispozițiile

art. 1 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , au mai fost supuse controlului Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 259 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 28 iulie 2003, Curtea a constatat ca aceste dispoziții infrang principiul constituțional al liberului acces la justiție și pe cel al separației puterilor în stat, precum și prevederile constituționale consacrate în art. 125 alin. (1), potrivit cărora "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". Cu acel prilej, Curtea a reținut ca, prin textele de lege criticate, "s-a produs o ingerinta directa a legiuitorului delegat în atribuțiile specifice activității instanțelor judecătorești", deoarece suspendarea executării silite, precum și a dreptului creditorilor de a introduce cereri pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosință gratuita, conform

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 387/2002 , cu modificările ulterioare, pe toată durata de valabilitate a folosinței gratuite, se poate realiza numai în cadrul activității instanțelor judecătorești. De asemenea, s-a constatat ca dispozițiile legale criticate infrang și principiul liberului acces la justiție, deoarece creditorii sunt puși în situația de a nu-și mai putea valorifica drepturile împotriva debitorilor, inclusiv cele recunoscute prin titluri executorii, sau de a nu se putea adresa justiției pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens s-a observat și ca măsurile instituite prin ordonanța de urgență sunt pe termen foarte lung, de 5 ani.

Pentru consolidarea acestei soluții, Curtea a invocat în jurisprudenta sa principiile separației puterilor în stat și pe cel al liberului acces la justiție. A fost amintita în acest sens Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, în care s-a statuat ca "O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioada de timp, ar avea drept consecința ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. De aceea o dispoziție legală prin care se suspenda cursul judecații sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala". De asemenea, a fost amintita și Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000, în care s-a reținut ca "o prevedere legală, prin care s-ar interzice - fie și numai temporar - executarea unei hotărâri judecătorești ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției, fiind contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat".

Astfel, Curtea a conchis, în acord cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată în cauza Saggio contra Italiei, 2002, ca suspendarea unor cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești, ca și a executării silite apare ca fiind neconstitutionala în măsura în care nu rezultă dintr-o decizie a instanței judecătorești, ci operează de drept, iar termenele sunt imprecise sau lungi. În hotărârea amintita, Curtea de la Strasbourg a stabilit ca "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criza, autorizata sa continue activitatea sa productiva în interesul economiei naționale, nu este criticabil în sine, având în vedere marja de apreciere autorizata de alineatul al doilea al art. 1 al primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totuși un astfel de sistem implica riscul de a impune creditorilor o sarcina excesiva în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedura pentru a veghea ca aceasta aplicare a sistemului și a incidentei sale asupra dreptului de proprietate al particularilor sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".

Stabilirea neconstitutionalitatii dispozițiilor

art. 1 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , printr-o decizie a Curții Constituționale pronunțată ulterior sesizării, determina ca, în temeiul

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale să fie respinsă ca devenită inadmisibila.

În ceea ce privește critica

art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 87/2003, în raport cu prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1), (2) și (3), privind protecția proprietății private, și cu cele ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constata ca și aceasta este intemeiata. Acest text de lege aduce atingere însuși dreptului creditorilor de a-și recupera creanțele pe care le au împotriva debitorilor aflați în procedura de faliment, ceea ce are ca efect lipsirea de proprietate, în sensul celei de-a doua norme consacrate de art. 1 din primul Protocol adițional la convenția menționată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6) și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Pasagro"-S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 19/F/9/1999 al Tribunalului Dolj - Secția comercială și de contencios administrativ.

2. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , excepție ridicată de același autor în același dosar.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2003.