Decizia nr. 444/2003

Articolul 2

Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Articolul 3

În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.

Articolul 4

Persoanele care efectuează operațiuni de plăți prin trezoreria statului, cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe, sunt pedepsite potrivit legii."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41 alin. (1) și art. 49 din Constituția României, care, în urma republicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 44 alin. (1) și art. 53 și au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (1), (2) și (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei lor într-un termen rezonabil.";

- Art. 44 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Examinând criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 137 alin. (1) din Constituția României, formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.

În concordanță cu această normă constituțională, prin

Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice s-au stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituțiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcționarea acestora, cum ar fi: art. 14 alin. (1): "Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale."; art. 22 alin. (1): "Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale."; art. 47 alin. (4): "Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol."; art. 4 alin. (2), (3) și (4): "(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. (4) Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii."

Curtea reține că prin

Ordonanța Guvernului nr. 22/2002

s-au reglementat condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituție și în

Legea nr. 500/2002 , evocate mai sus.

Ordonanța nu împiedică executarea silită a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, cum fără temei se susține în motivarea excepției, ci, dimpotrivă, face posibilă această executare, prin obligarea ordonatorilor de credite de a lua "toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii." (art. 2 din ordonanță).

Indiscutabil, ordonanța instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este însă contrară Legii fundamentale, ci, așa cum s-a arătat, este în concordanță cu principiile consacrate de aceasta și nu înfrânge regula accesului liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil.

Interzicerea executării silite asupra altor fonduri bănești decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare a creditorului în favoarea statului, așa cum se susține în motivarea excepției, ci o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Asemenea măsură de protecție a debitorului nu este singulară în legislația execuțională, fiind de amintit în acest sens prevederile

art. 71 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, precum și cele ale art. 406 din Codul de procedură civilă, prin care se prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor bunuri ale debitorului și ale familiei sale.

Curtea s-a mai pronunțat în numeroase cazuri cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, statuând, prin

Decizia nr. 202 din 4 iulie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 6 noiembrie 2002 și

Decizia nr. 326 din 26 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2003, că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 22/2002

sunt în concordanță cu prevederile și principiile constituționale. Întrucât în speță nu au fost aduse elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția cuprinse în aceste decizii rămân valabile și în prezenta cauză.

Față de cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 , aprobată cu completări prin

Legea nr. 288/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Agecom" - S.A. din Baia Mare în Dosarul nr. 3.044/2003 al Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2003.