Decizia nr. 392/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 79/2001 31 mai 2001 (prevederi anume) privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financia…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001
privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, excepție ridicată de Sindicatul Liber și Independent Electrocentrale Deva-Mintia în Dosarul nr. 2.571/2003 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă pe scurt asupra concluziilor scrise, depuse la dosar de autorul excepției, prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate ridicate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Arată că salariații agenților economici care au obligații de plată restante se află, în mod evident, într-o situație obiectiv diferită față de salariații unităților care sunt la zi cu plata tuturor obligațiilor bugetare ori au obținut înlesniri la plata acestora. Această deosebire obiectivă justifică aplicarea unui tratament juridic diferit, în sensul recunoașterii dreptului de a acorda tichete de masă pentru salariați numai acelor agenți economici care și-au achitat la scadență obligațiile bugetare. De asemenea, consideră că în speță se invocă o problemă de aplicare a legii, care intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 2.571/2003, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 . Excepția a fost ridicată de Sindicatul Liber și Independent Electrocentrale Deva-Mintia în cadrul judecării recursului declarat de Societatea Comercială "Electrocentrale" - S.A. Deva împotriva sentinței Tribunalului Hunedoara prin care a fost obligată să acorde salariaților tichete de masă pe perioada septembrie-decembrie 2002. În recurs se susține că sentința recurată s-a dat cu nerespectarea dispozițiilor
art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001 .
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție "prin faptul că se îngrădește acordarea unor drepturi salariale pentru aceia dintre salariați care lucrează în unitățile care înregistrează datorii bugetare restante, dând posibilitatea ca aceștia să fie tratați discriminator în comparație cu alții care activează în unități ce sunt la zi cu plățile datoriilor bugetare". Consideră, de asemenea, că aceste dispoziții legale sunt contrare și prevederilor art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, "deoarece intervin în raporturile private de dreptul muncii dintre angajator și salariați, limitând libertatea acordării unor drepturi salariale potrivit voinței părților contractuale și concurența loială pe piața muncii".
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția civilă consideră că excepția ridicată este nefondată, iar dispozițiile legale criticate sunt constituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece "în cauză nu ne aflăm în prezența unor situații identice soluționate diferit, ci a unor situații diferite (salariați ai unităților cu datorii la buget și salariați ai celor fără astfel de datorii) cu soluții diferite". Apreciază că "problema invocată nu este una de constituționalitate, ci una de aplicare a legii, care se află în competența exclusivă a instanței de judecată, conform
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ". De asemenea, dispozițiile legale criticate nu sunt contrare nici prevederilor art. 134 din Constituție, întrucât "ordonanța instituie o serie de măsuri coercitive față de agenții economici rău platnici față de bugetul de stat, tocmai pentru a nu se încuraja o astfel de practică și a nu se institui un regim discriminator față de unitățile care nu au nici o datorie la stat".
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001
"reglementează, pentru agenții economici la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar, unele măsuri în scopul rentabilizării activității economice și întăririi disciplinei economico-financiare, încasării creanțelor și plății obligațiilor restante către bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale și către alți creditori, precum și al evitării sau, după caz, reducerii pierderilor în economie". Dispozițiile legale criticate prin excepție nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, întrucât "salariații angajatorilor care înregistrează obligații bugetare restante, neachitate sau care pierd înlesniri obținute, în condițiile legii, la plata acestora, se află într-o situație juridică diferită față de salariații celorlalți angajatori, situație ce implică un tratament diferențiat între aceste două categorii de salariați". Pe de altă parte, obligațiile statului, prevăzute de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție "implică și dreptul acestuia de a putea dispune stabilirea unor măsuri, inclusiv pe plan legislativ, pentru întărirea disciplinei economice și financiare în activitatea agenților economici, în scopul asigurării și protejării interesului public în cadrul economiei de piață, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001
privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 7 iunie 2001, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 59/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 24 ianuarie 2002. Aceste dispoziții au următorul conținut:
- Art. 15: "(1) Angajatorii care înregistrează obligații bugetare neachitate la scadență, dar pentru care au obținut înlesniri la plata acestora de la Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și celelalte autorități ale administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, pot acorda salariaților tichete de masă, în condițiile legii, începând cu luna următoare celei în care și-au achitat obligațiile bugetare restante sau au obținut înlesniri la plata acestora.
(2) Începând cu luna în care se înregistrează obligațiile bugetare restante sau pierd înlesnirile la plata acestora, angajatorii nu mai pot acorda tichete de masă salariaților pe perioada în care înregistrează obligații bugetare restante, în condițiile legii.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și pentru anul 2001."
În opinia autorului excepției aceste dispoziții legale sunt contrare următoarelor prevederi constituționale:
- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege. [...]";
- Art. 134: "(1) Economia României este economie de piață.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.[...]"
Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea reține următoarele:
În legătură cu pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, se observă că dispozițiile legale criticate, în concordanță cu reglementările cuprinse în
privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, instituie dreptul condiționat al agenților economici de a acorda tichete de masă salariaților lor. Condiția este de a nu fi înregistrat obligații de plată restante la bugetul de stat și pentru care nu au obținut înlesniri de la autoritățile publice competente. Agenții economici care au obligații de plată restante se află, evident, într-o situație obiectiv diferită față de cei care sunt la zi cu plata tuturor obligațiilor bugetare ori au obținut înlesniri la plata acestora. De asemenea, salariații diferitelor categorii de agenți economici se află în situații obiectiv diferite. Or, conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, iar pentru situații diferite se impun tratamente juridice diferite.
Dreptul de a beneficia de acordarea tichetelor de masă nu este un drept constituțional, ci constituie o măsură de protecție socială, în sensul prevederilor art. 43 din Constituție, și se încadrează în categoria "alte forme de asistență socială prevăzute de lege". Reglementarea legală a unor asemenea forme de asistență socială este condiționată de resursele financiare asigurate de starea economiei în diferite perioade de timp, cu posibilitatea diferențierii în raport cu situația economico-financiară a agenților economici care trebuie să le asigure, precum și în raport cu situația beneficiarilor.
Beneficiul tichetelor de masă constituie o vocație a salariaților, căreia îi corespunde obligația agenților economici de a suporta costurile lor. Acei agenți economici care nu sunt în măsură să achite la scadență obligațiile bugetare nu pot suporta nici costurile tichetelor de masă fără a aduce noi pierderi la veniturile bugetare.
Pe lângă obligația de a asigura libertatea comerțului și concurența loială, statului îi revine și obligația de a asigura, potrivit prevederilor art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, "protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". Or, întărirea disciplinei financiare în cadrul tuturor agenților economici, prin care să se asigure încasarea integrală și la timp a tuturor veniturilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor de sănătate, bugetelor fondurilor speciale și bugetelor locale, reprezintă un interes național major.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (3) și al
art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2001
privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, excepție ridicată de Sindicatul Liber și Independent Electrocentrale Deva-Mintia în Dosarul nr. 2.571/2003 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mădălina Ștefania Diaconu ────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.