Decizia nr. 432/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 136 alin. 2 și art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.125/2003 al Judecătoriei Constanța. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 356 C/2003 având ca obiect, în esență, aceeași excepție, și anume a dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

și ale art. 136 alin. 2 și art. 148 alin. 1 lit. b), f) și h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de aceeași instanță de judecată în Dosarul nr. 1.136/2003. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 356 C/2003 la Dosarul nr. 355 C/2003, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992 , deoarece aceste prevederi nu contravin dispozițiilor constituționale și nici celor din reglementările internaționale invocate în motivarea excepției. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. 2 și art. 148 alin. 1 lit. b), f) și h) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a excepției, ca devenită inadmisibilă, ca urmare a modificării și completării acestor dispoziții prin

Legea nr. 281/2003 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierile din 26 iunie 2003 și din 23 iunie 2003, pronunțate în Dosarele nr. 1.125/2003 și nr. 1.136/2003, Judecătoria Constanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 136 alin. 2 și art. 148 alin. 1 lit. b), f) și h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată.

În motivările excepției, având un conținut asemănător, instanța de judecată susține că dispozițiile

art. 42 din Legea nr. 92/1992

sunt neconstituționale în ce privește prevederea că procurorii au calitatea de magistrat. În opinia instanței, prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție, în redactarea inițială, potrivit cărora arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, trebuie să fie interpretate în raport cu prevederile art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ținând seama de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Pantea contra României, care a constatat că procurorii, subordonați ministrului justiției, nu pot fi considerați magistrați, în sensul art. 5 pct. 3 din Convenție și nu pot dispune arestarea preventivă.

Pe cale de consecință, instanța apreciază că și dispozițiile art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituție în interpretarea arătată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării aduse prin

Legea nr. 281/2003 , instanța consideră că acestea sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (1) și (2) din Constituție referitoare la libertatea persoanei și la restrângerea acesteia numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. În opinia instanței de judecată, aceste prevederi constituționale urmează a fi interpretate în raport cu prevederile art. 5 pct. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului care, la lit. c) enumeră cazurile în care o persoană poate fi privată de libertate. Instanța apreciază că existența unui pericol public care ar rezultă din lăsarea în libertate a inculpatului, fără ca acest pericol să se concretizeze în temerea săvârșirii unei noi infracțiuni, nu constituie unul din cazurile prevăzute în Convenție, care să permită atingerea dreptului fundamental la libertate și siguranță al persoanei.

Referitor la dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. b) și f) din Codul de procedură penală, autoarea excepției consideră că și acestea sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (1) și (2) din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul, care și-a formulat punctul de vedere înainte de revizuirea Constituției, arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

este nefondată, deoarece calitatea de magistrat a procurorului rezultă din ansamblul reglementărilor cuprinse în Constituție privind autoritatea judecătorească. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor din Codul de procedură penală, Guvernul arată că, întrucât aceste dispoziții au fost modificate și completate ulterior sesizării Curții Constituționale, prin

Legea nr. 281/2003 , excepția a rămas fără obiect.

Avocatul Poporului, care, de asemenea, și-a formulat punctul de vedere înainte de revizuirea Constituției, consideră că prevederile

art. 42 din Legea nr. 92/1992

sunt constituționale. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 136 alin. 2 și ale art. 148 alin. 1 lit. b), f) și h) din Codul de procedură penală, arată că, în urma modificării acestor dispoziții prin

Legea nr. 281/2003 , excepția a devenit inadmisibilă prin dispariția motivelor de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, ridicate din oficiu de Judecătoria Constanța, îl constituie dispozițiile

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, în partea privitoare la calitatea de magistrat a procurorului, ale art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară

Legii nr. 281/2003 , care prevăd dreptul procurorului de a lua măsura arestării preventive, ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, de asemenea în redactarea anterioară

Legii nr. 281/2003 , care prevăd că măsura arestării preventive poate fi luată atunci când există pericolul lăsării în libertate a inculpatului, fără să existe temerea săvârșirii de noi infracțiuni, precum și ale art. 148 alin. 1 lit. b) și h) din Codul de procedură penală, referitoare la condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. Potrivit dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, "Au calitatea de magistrat și fac parte din corpul magistraților judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și magistrații-asistenți ai Curții Supreme de Justiție". Curtea constată că, în realitate, acest text de lege nu este criticat în sine ci prin raportare la atribuțiile procurorului în procesul penal.

De altfel, în ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992 , Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, statuând că procurorii au calitatea de magistrat (de exemplu, Decizia nr. 240/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 25 iulie 2003;

Decizia nr. 315/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 6 august 2003;

Decizia nr. 344/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003).

Curtea constată că prevederile

art. 42 din Legea nr. 92/1992

sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public în activitatea judiciară.

II. În ceea ce privește dispozițiile din Codul de procedură penală, criticate ca fiind de neconstituționalitate în raport cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea constată următoarele:

Ulterior sesizării sale, dispozițiile art. 23 alin. (4) din Constituție, la care autoarea excepției face trimitere, au fost modificate și completate prin

Legea de revizuire a Constituției României, nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003. Acest text prevede în prezent că "Arestarera preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal". Corelativ, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, în acord cu noile prevederi constituționale, au fost modificate și unele dispoziții ale Codului de procedură penală. Astfel, conform prevederilor art. 136 alin. 5 din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de judecător.

Față de cele arătate, rezultă că dispozițiile art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală au fost implicit abrogate și, pe cale de consecință, excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect, devenind astfel inadmisibilă.

În ceea ce privește dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. b) și h) din Codul de procedură penală, referitoare la condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, acestea au, în urma modificărilor aduse prin

Legea nr. 281/2003 , următorul conținut: [...] "b) infracțiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an; [...] h) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". Din comparația cu textele anterioare, rezultă că a dispărut și sub acest aspect obiectul excepției de neconstituționalitate, care a devenit astfel inadmisibilă.

În sfârșit, Curtea nu poate reține existența unei contrarietăți între prevederile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, care prevăd că măsura arestării preventive poate fi luată atunci când inculpatul este recidivist, și dispozițiile constituționale privind arestarea preventivă, măsură care, astfel cum s-a arătat, în urma revizuirii Constituției, se decide numai de judecător.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.125/2003 al Judecătoriei Constanța.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. 2 și art. 148 alin. 1 lit. b), f) și h) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de aceeași instanță de judecată în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2003.