Decizia nr. 106/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la grila din anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională,

capitolul II,

și la

art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , excepție ridicată de Daniel Riian Tămaș, Cristian Miron, Ioana Mariana Murariu, Ciprian Isaia Pop, Dorin Octavian Popa, Adina Mihaela Traica și Maria Crețu în Dosarul nr. 5.451/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.899D/2019.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 2.110D/2019, nr. 2.210D/2019 și nr. 2.255D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , excepție ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuța Popon, Claudia Elisabeta Ungur și Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 1.754/117/2018 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, de Viorica Grigore în Dosarul nr. 12.399/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și de Nicolae Guzu, Zincuța Maniu, Lucian Rotaru și Dan Mircea Rusu în Dosarul nr. 5.084/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche.

4.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.110D/2019, nr. 2.210D/2019 și nr. 2.255D/2019 la Dosarul nr. 1.899D/2019, care a fost primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă aspecte din jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 518 din 30 iunie 2020

și

Decizia nr. 448 din 23 iunie 2020 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7.

Prin Încheierea din 12 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.451/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la grila din anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“ și Curtea Constituțională,

capitolul II,

și la

art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 . Excepția a fost ridicată de Daniel Riian Tămaș, Cristian Miron, Ioana Mariana Murariu, Ciprian Isaia Pop, Dorin Octavian Popa, Adina Mihaela Traica și Maria Crețu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

8.

Prin Decizia civilă nr. 637 din 9 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.754/117/2018, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Excepția a fost ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuța Popon, Claudia Elisabeta Ungur și Mircea Chioreanu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.

9.

Prin Încheierea din 25 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 12.399/3/2018, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Excepția a fost ridicată de Grigore Viorica într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici.

10.

Prin Sentința civilă nr. 903 din 11 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.084/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 . Excepția a fost ridicată de Nicolae Guzu, Zincuța Maniu, Lucian Rotaru și Dan Mircea Rusu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

11.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

încalcă principiul previzibilității legii în virtutea căruia conținutul normei juridice trebuie să fie clar și precis, inteligibil pentru cei cărora norma li se adresează. Astfel, deficiența textului

art. 38 alin. (6)

constă într-o neclaritate de concepere a normei prin omisiunea unei ipoteze nu doar posibile, ci existente practic, aceea că salariul de bază menținut în prima etapă de aplicare a

Legii-cadru nr. 153/2017

și plătit efectiv în decembrie 2017 era mai mare decât salariul de bază stabilit pentru anul 2022. Stabilirea prin

alin. (6) al art. 38

și prin grilele din anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 a unor plafoane ce vizează anul 2022, dar și majorările salariale ce urmează a fi realizate etapizat în perioada 1 ianuarie 2018-2022 rămân complet fără efect, deoarece ab originem salariul de bază din decembrie 2017 (deci nemajorat) este superior plafonului din 2022. Ca efect al modului de concepere a textului legal, consecința aplicării lui în ipoteza în care se încadrează autorii excepției nu este aceea de creștere a salariului începând cu 1 ianuarie 2018, ci doar aceea de scădere și, în viitor, foarte posibil, doar de stagnare. Or, în acord cu întregul sens al

art. 38, textul din alin. (6)

avea înțelesul că, începând cu 1 ianuarie 2018, trebuia să existe efectiv o majorare salarială cu 25% față de nivelul salariului de bază din decembrie 2017. În acești termeni, la data adoptării și intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 153/2017

nu exista posibilitatea înțelegerii și prevederii consecinței de diminuare a salariilor de bază. În acest fel, lipsa de predictibilitate și previzibilitate a normei din

art. 38 alin. (6)

din legea de salarizare nu oferă garanția necesară și suficientă împotriva atingerilor arbitrare ale drepturilor salariale pe care puterea publică le poate aduce, ceea ce este contrar

art. 1 alin. (5) din Constituție .

12.

De asemenea, se susține încălcarea dispozițiilor

art. 16 din Constituție , în condițiile în care dispozițiile legale criticate au determinat în cazul autorilor excepției diminuarea salariilor începând cu luna ianuarie 2018, în timp ce alți angajați s-au bucurat de creșteri salariale, fără să existe însă, din acest punct de vedere, nicio motivare obiectivă și rezonabilă. Sunt invocate în acest sens aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind principiul egalității în drepturi, precum și

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2008 .

13.

Totodată, textul de lege criticat generează și o restrângere a dreptului la muncă, într-un sens contrar

art. 53 alin. (2) din Constituție , deoarece autoritatea legiuitoare nu a făcut referire la o situație economică defavorabilă sau de criză care să poată motiva modificarea salarială negativă. În contextul în care, conform conținutului literal al

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 , modificările salariale începute în 1 ianuarie 2018 și apoi cele ce pot fi prevăzute pentru alți salariați din sectorul bugetar presupun o creștere, apare ca fiind lipsită de sens modalitatea de aplicare a

Legii-cadru nr. 153/2017

în maniera care aduce diminuări salariale pentru acele categorii de salariați care aveau în decembrie 2017 un salariu de bază mai mare decât plafonul stabilit prin grile pentru anul 2022. Reducerea nu are nicidecum caracter temporar, ci ea constituie efectiv „înlocuirea“ salariului de bază avut în decembrie 2017 cu un salariu de bază mai mic, într-o manieră definitivă pentru viitor, nu doar până în 2022, ci, cel puțin ca ipoteză de acțiune în timp a legii, pe durată nedeterminată, fără a fi respectată condiția proporționalității. Prin efectele textelor normative criticate are loc o suprimare a dreptului la salariu, care este un drept fundamental, care se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un „bun“ în sensul

art. 1 din Primul Protocol

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Afectarea drepturilor salariale prin aplicarea reglementării criticate reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate asupra acestor „bunuri“, cu consecința încălcării

art. 44 din Constituție . Prin efectele reglementărilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

s-a adus atingere dreptului de proprietate, prin diminuarea salariului avut în plată în luna decembrie 2017 și prin imposibilitatea de a beneficia de majorările salariale conferite prin

art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 . În aceste condiții, afectarea venitului, ca efect al aplicării

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , constituie o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor. Mai mult, prevederile de lege criticate instituie o restrângere a exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, fără respectarea exigențelor

art. 53 din Constituție . În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale.

14.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează că textele criticate contravin dispozițiilor

art. 16,

41

și

53 din Constituție , sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu (de exemplu,

Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 ) și reține că măsura diminuării salariilor personalului de specialitate informatică din cadrul instanțelor și parchetelor nu respectă exigențele constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

15.

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt neîntemeiate, întrucât statul se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul politicii salariale, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a realizat o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației). Instanța invocă aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la salariu în contextul dreptului la respectarea bunurilor și reține că în conceptul de „drepturi câștigate“ pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile constituționale și internaționale privitoare la protecția dreptului de proprietate. Astfel, instanța apreciază că susținerile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate. Nu se poate reține nici încălcarea dreptului constituțional la muncă prin prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , întrucât a plafona cuantumul drepturilor salariale la un anumit nivel apreciat ca fiind maxim de către legiuitor nu implică vreo interdicție sau limitare a dreptului de a desfășura o activitate lucrativă. Cu privire la acest aspect, trebuie reținută și jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr. 575 din 4 mai 2011 ) care statuează că modificarea de către autoritatea legiuitoare a salariului nu aduce atingere dreptului la muncă, arătându-se totodată că, în ceea ce privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, este dreptul autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. Nu în ultimul rând, nu se poate reține nici încălcarea principiului egalității în fața legii, deoarece prevederile legale apreciate a fi neconstituționale nu instituie un tratament diferit unor situații identice, acestea aplicându-se tuturor celor care, începând cu 1 ianuarie 2018, se regăsesc în situația de a avea un salariu de bază mai mare decât cel stabilit potrivit

Legii-cadru nr. 153/2017

pentru anul 2022 ca urmare a majorărilor salariale reglementate. Or, de esența discriminării este ca unor situații comparabile să li se aplice un tratament diferit, ceea ce nu se realizează prin prevederile legale analizate.

16.

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale sunt constituționale și reține că, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, motivarea „punctului de vedere“ nu este obligatorie, întrucât excepția nu a fost invocată de oficiu.

17.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche apreciază că „punctul de vedere“ al instanței asupra excepției este obligatoriu, conform dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată de oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de față, pe fondul expunerii detaliate de părți a argumentelor în favoarea și în defavoarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească se limitează la justificarea admisibilității sesizării Curții Constituționale în raport cu dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 47/1992 .

18.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

20.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu următorul cuprins: „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“

22.

De asemenea, obiect al excepției îl constituie prevederile cuprinse în

capitolul II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor“ din anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017

și în

art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , potrivit căruia „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la

alin. (2)

majorate cu 5%.“

23.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi a cetățenilor,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 41

privind dreptul la muncă,

art. 43

privind dreptul la grevă,

art. 44 alin. (1)-(4)

privind dreptul de proprietate privată și

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate și prevederile din

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în

art. 14

- Interzicerea discriminării,

art. 15

- Derogarea în caz de stare de urgență și

art. 18

- Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor și ale

art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind protecția proprietății.

24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

și ale

capitolului II din anexa nr. V

la legea-cadru au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii (spre exemplu,

Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020,

Decizia nr. 448 din 23 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2021,

Decizia nr. 706 din 6 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021,

Decizia nr. 518 din 30 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 7 ianuarie 2021,

Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020) Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate.

25.

Curtea a reținut că

art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017

cuprinde dispoziții clare privind aplicarea în timp a legii și că această soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la

Legea-cadru nr. 153/2017 , și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

26.

Referitor la dispozițiile

capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 , care instituie reguli privind salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, cu indicarea funcției, nivelului studiilor, vechimii în funcție, salariului de bază pentru anul 2020 și coeficientului, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.

27.

Curtea a constatat că prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare

art. 16 alin. (1) din Constituție , soluția legislativă înscriindu-se în marja de apreciere a legiuitorului cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Faptul că prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situații apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal ale căror venituri cresc, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor

art. 38 alin. (6)

din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situația obiectiv diferită a diverselor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, așadar, un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20).

28.

De asemenea, Curtea a reiterat considerentele reținute în jurisprudența sa, potrivit cărora stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar

art. 41 alin. (2) din Constituție

prevede „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul salariului. În același timp, referitor la invocarea dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a precizat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum. În raport cu aceste considerente, Curtea a reținut că prevederile legale criticate nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu și nu au semnificația încălcării regulilor fundamentale invocate.

29.

Curtea a mai precizat că modificarea reglementărilor referitoare la stabilirea principiilor și a condițiilor de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu are semnificația restrângerii exercițiului unor drepturi fundamentale, în sensul

art. 53 din Constituție .

30.

Cât privește invocarea unor aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind restrângerea exercițiului dreptului fundamental la salariu, Curtea a reținut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

31.

Curtea a mai subliniat că interpretarea și aplicarea dispozițiilor de lege criticate excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, acestea revenind autorităților publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.

32.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

33.

Distinct, Curtea reține că, pentru considerentele expuse anterior, nu pot fi reținute nici criticile de neconstituționalitate aduse

art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

referitor la salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea, soluția legislativă pe care norma o instituie fiind circumscrisă marjei de opțiune în materie a legiuitorului.

34.

De asemenea, Curtea constată că, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, prevederile de lege criticate nu interferează cu celelalte dispoziții din Constituție și din actele juridice internaționale invocate.

35.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Riian Tămaș, Cristian Miron, Ioana Mariana Murariu, Ciprian Isaia Pop, Dorin Octavian Popa, Adina Mihaela Traica și Maria Crețu în Dosarul nr. 5.451/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuța Popon, Claudia Elisabeta Ungur și Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 1.754/117/2018 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, de Viorica Grigore în Dosarul nr. 12.399/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și de Nicolae Guzu, Zincuța Maniu, Lucian Rotaru și Dan Mircea Rusu în Dosarul nr. 5.084/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche și constată că prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și cele cuprinse în

capitolul II din anexa nr. V

și în

art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 februarie 2021.