Decizia nr. 107/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în
capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Ancuța Lazăr în Dosarul nr. 3.617/117/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.921D/2019.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,
Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 10 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.617/117/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în
capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Ancuța Lazăr într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ - ordin de salarizare.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate creează o situație discriminatorie în materie salarială pentru procurori față de judecători, fără a exista o justificare obiectivă, deși Ministerul Public a fost instituit ca o componentă a autorității judecătorești. Se arată că, până la finalul anului 2017, salarizarea procurorilor și judecătorilor era unitară, existând o grilă de salarizare unică potrivit
Legii-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, neexistând diferențe de salarizare între un procuror și un judecător care aveau aceeași vechime în muncă, în magistratură și același grad profesional. Cu toate acestea, începând cu anul 2018, după intrarea în vigoare a
Legii-cadru nr. 153/2017 , grila de salarizare prevedea o diferență între procurori și judecători, respectiv creșterea salariilor judecătorilor într-un cuantum mai ridicat față de procurori. Această diferențiere privind situația financiară între cele două categorii de magistrați este nejustificată și aduce atingere dreptului la egalitate, fiind de natură a genera mari disfuncționalități în ceea ce privește funcționarea Ministerului Public, în ansamblul său. Judecătorii și procurorii se află în aceeași situație juridică prin statutul lor constituțional, aspect stabilit și în
Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 28 noiembrie 2006 . Astfel, statutul juridic constituțional al procurorilor este identic cu cel al judecătorilor în ceea ce privește incompatibilitățile stabilite de
art. 125 alin. (3)
și
art. 132 alin. (2) din Constituție , conform cărora funcția de procuror, ca și cea de judecător, este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor din învățământul superior. De asemenea, legiuitorul a stabilit, prin
privind statutul judecătorilor și procurorilor, norme identice sau similare privind incompatibilitățile și interdicțiile celor două funcții, admiterea în magistratură și formarea profesională, accesul procurorilor la funcția de judecător și accesul judecătorilor la funcția de procuror.
6.
Constituția , în
art. 16 , și
interzic discriminarea directă și indirectă și prevăd că la stabilirea și acordarea salariilor este interzisă orice discriminare. În consecință, nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte pentru cele două categorii profesionale, judecători și procurori. Nicăieri în cuprinsul legii, nici în dispozițiile generale și nici în dispozițiile specifice familiei ocupaționale
„Justiție“, nu se regăsește vreo motivare cu privire la aplicarea diferită a coeficienților de salarizare începând cu momentul în care auditorii de justiție devin magistrați, procurori sau judecători. Salarizarea unitară a magistraților aparține tradiției sistemului judiciar. O salarizare nediferențiată între judecători și procurori este, în fapt, o aliniere la legislația mai multor state europene care au adoptat un sistem de salarizare identic pentru cele două categorii profesionale. Or, prevederile legale criticate nu răspund exigențelor privind egalitatea în drepturi, astfel cum au fost statuate prin jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile în care există norme identice sau similare privind incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile funcțiilor de procuror și de judecător, admiterea în magistratură și formarea profesională a judecătorilor și procurorilor, numirea judecătorilor și procurorilor, accesul procurorilor la funcția de judecător și al judecătorilor la funcția de procuror, drepturile și îndatoririle judecătorilor, răspunderea juridică a acestora, astfel statuând cel puțin comparabilitatea muncii prestate, dacă nu chiar similaritatea în unele cazuri. Se mai susține că legea salarizării nu răspunde cerințelor de claritate, previzibilitate și aplicabilitate, necesare unui astfel de act normativ, și că prin diminuarea salariilor procurorilor se aduce atingere principiului independenței justiției, independența financiară fiind o componentă a independenței justiției.
7.
În susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate
deciziile Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010 ,
nr. 866 din 28 noiembrie 2006
și
nr. 262 din 5 mai 2016 , precum și
Hotărârea din 21 februarie 2008 , pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza D. împotriva României.
8.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal se limitează la justificarea admisibilității sesizării Curții Constituționale, reținând că exprimarea opiniei instanței judecătorești este obligatorie față de dispozițiile
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată , doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile cuprinse în
capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legeacadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, referitoare la „Indemnizația de încadrare pentru procurori“.
13.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 1 alin. (5)
privind principiul legalității,
art. 16
referitor la principiul egalității în drepturi,
art. 124 alin. (3)
privind independența judecătorilor,
art. 131
privind rolul Ministerului Public și
art. 132
privind statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate dispozițiile
art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale privind interzicerea generală a discriminării,
art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ,
Carta socială europeană
și
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale
referitor la dreptul la o salarizare echitabilă.
14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile cuprinse în
capitolul I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
au mai format obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare, iar prin
Decizia nr. 324 din 11 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1270 din 21 decembrie 2020,
Decizia nr. 450 din 23 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1225 din 14 decembrie 2020, sau
Decizia nr. 740 din 8 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 15 februarie 2021, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.
15.
Astfel, Curtea a reținut că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.
16.
În aplicarea acestor considerente de principiu, Curtea a reținut că opțiunea legiuitorului de a stabili, în materia salarizării, coeficienți mai mari pentru judecători decât pentru procurori se încadrează în dreptul său exclusiv de a realiza diferențierea pe care o apreciază ca fiind corespunzătoare la stabilirea indemnizațiilor de încadrare.
Articolul 16
alin. (1) din Constituție , potrivit căruia „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, nu este și nu poate fi înțeles ca un standard care impune legiuitorului să țină seama în cele mai mici detalii de asemănările sau, după caz, diferențele dintre diversele categorii de subiecți supuși reglementării sale.
17.
De asemenea, însăși
Constituția
este cea care, dincolo de reglementarea parțial asemănătoare a statutului judecătorilor și procurorilor, instituie diferențieri evidente între judecători și procurori. Astfel, potrivit
art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală , „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, în timp ce, potrivit
art. 132 alin. (1) din Constituție , „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției“. De asemenea, potrivit
art. 124 alin. (1) din Constituție , judecătorii înfăptuiesc justiția în numele legii, în vreme ce, potrivit
art. 131 alin. (1) din Constituție , „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor“. Aceste deosebiri reflectă, în mod firesc, natura juridică diferită a funcțiilor constituționale pe care cele două categorii de magistrați le îndeplinesc.
18.
Totodată, Curtea Constituțională a statuat că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esența lor. Potrivit
art. 126 alin. (1) din Constituție , „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, ceea ce înseamnă că din cele trei entități cuprinse în autoritatea judecătorească, respectiv în
capitolul VI al titlului III din Constituție , numai instanțele judecătorești fac parte din puterea judecătorească. Deși nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziție de independență instituțională față de aceasta, întrucât textul Constituției este foarte clar, activitatea desfășurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiției.
19.
În raport cu aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat netemeinicia criticilor de neconstituționalitate referitoare la pretinsa discriminare în materie salarială a procurorilor față de judecători.
20.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.
21.
În consecință, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale și din actele juridice internaționale invocate.
22.
De asemenea, considerentele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa privind statutul judecătorilor și procurorilor, invocate în motivarea excepției, nu au incidență în cauză.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ancuța Lazăr în Dosarul nr. 3.617/117/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile cuprinse în
capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 februarie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.