Decizia nr. 199/2020

Articolul 32

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 : „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.“;

–

Articolul 118

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 : „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.“

16.

Ulterior încheierii de sesizare, prevederile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au fost completate prin

Legea nr. 152/2019

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 21/2014

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea

Ordonanței Guvernului nr. 81/2000

privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 iulie 2019, cu sintagma „și sancționare“, având următorul cuprins: „Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.“

17.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi și celor ale

art. 21

privind accesul liber la justiție.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici și prevederi constituționale similare, sens în care este, spre exemplu,

Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 18 iulie 2019,

Decizia nr. 216 din 17 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018, sau

Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 23 mai 2017.

19.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că textul cuprins în

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile

art. 126 alin. (2) din Constituție , privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești, exprimând chiar o aplicare a principiului specialia generalibus derogant. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale (a se vedea

Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019 , paragraful 21, și

Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017 , paragraful 22, precitate).

20.

Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , Curtea a statuat că norma legală criticată nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanelor interesate și nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției prin care se constată încălcări ale prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

este menită să dea expresie garanțiilor constituționale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere. Astfel, stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

( Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019 , paragraful 19).

21.

Astfel, potrivit

art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , prevederile acesteia se completează cu cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, care, la

art. 47 , face trimitere, la rândul său, la prevederile

Codului penal

ori la cele ale

Codului de procedură civilă , după caz. Or, prevederile

art. 183 alin. (1)

și ale

art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă

prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poștă a actelor de procedură, și o serie de garanții ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Așadar, chiar dacă

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

instituie competența teritorială exclusivă a instanței de judecată de la locul săvârșirii și constatării faptei contravenționale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar și nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situații, legiuitorul a reglementat modalități alternative care să garanteze exercitarea efectivă și deplină a drepturilor materiale și procesuale ale oricărei persoane care dorește să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017 , paragraful 25, și

Decizia nr. 281 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 18).

22.

Cu privire la susținerile referitoare la faptul că reglementarea criticată se abate de la legislația contenciosului administrativ, Curtea observă că, în ceea ce privește contenciosul administrativ, acest domeniul este privit, în primul rând, din perspectiva dispozițiilor

art. 52 alin. (1)

și

(2) din Constituție . Astfel, prin

Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a constatat că aceste norme constituționale conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanței pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condițiile și în limitele stabilite prin lege organică. Or, în speță este criticată o ordonanță a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, și nu procedura contenciosului administrativ.

23.

De altfel, cu privire la o pretinsă discriminare creată prin actele și procedurile de contestare în discuție, respectiv plângerile împotriva anumitor acte administrative care se soluționează potrivit

Legii nr. 554/2004

și cele formulate împotriva proceselor-verbale contravenționale, tot acte administrative, care se soluționează potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , Curtea a constatat că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai reținut cu același prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată și responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia că soluționarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin

Legea nr. 554/2004

(a se vedea

Decizia nr. 726 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 16 iulie 2008).

24.

Referitor la susținerile cu privire la pretinsa situație discriminatorie instituită în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, care prevede la

art. 10^1

că, prin derogare de la

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se introduce la judecătoria pe a cărei rază teritorială contravenientul domiciliază sau își are sediul, și persoanele sancționate contravențional în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , care instituie regula formulării plângerii contravenționale la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta, Curtea apreciază că această critică este neîntemeiată, având în vedere domeniul distinct de reglementare al celor două acte normative. Astfel, Curtea observă că, în timp ce

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

reglementează circulația pe drumurile publice a vehiculelor, a pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații, iar autoritatea competentă în domeniul circulației pe drumurile publice este Ministerul Administrației și Internelor, prin Inspectoratul General al Poliției Române,

Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

are ca obiect de reglementare aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. În sensul acestei ordonanțe, prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., iar prin tarif de trecere se înțelege o anumită sumă care se plătește pentru un vehicul în funcție de distanța parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte, care face parte din rețeaua de drumuri naționale din România, și de tipul vehiculului (a se vedea

Decizia nr. 216 din 17 aprilie 2018 , paragraful 32, și

Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017 , paragrafele 27 și 28).

25.

Față de cele prezentate, având în vedere faptul că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite și, prin urmare, acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, nu poate fi primită critica privind încălcarea

art. 16 din Constituție , deoarece nu se poate reține existența unei situații similare/comparabile în ceea ce privește contravențiile săvârșite în temeiul celor două acte normative aduse în discuție.

26.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în cauza de față, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

27.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Pătuleanu în Dosarul nr. 5.272/1.748/2017 al Judecătoriei Cornetu și constată că dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cornetu și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2020.