Decizia nr. 178/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 32 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, excepție ridicată de Societatea HEXOL LUBE - S.R.L. cu sediul în comuna Paleu, județul Bihor, în Dosarul nr. 4.024/176/2017 al Judecătoriei Alba Iulia. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 192D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției, Societatea HEXOL LUBE - S.R.L., a depus la dosar concluzii scrise, prin care susține admiterea excepției de neconstituționalitate, precum și o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă la termenul din 26 mai 2020.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin

Decizia nr. 129 din 1 aprilie 2003 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 5 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.024/176/2017, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 32 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea HEXOL LUBE - S.R.L. cu sediul în comuna Paleu, județul Bihor, într-o cauză având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu Societatea Civilă Profesională de Avocați BACO & ASOCIAȚII.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că reglementarea criticată este neconstituțională, întrucât, în speță, dacă s-ar accepta că „este o dispută privind onorariul, decanul baroului este chemat să soluționeze o plângere în care este implicată chiar societatea de avocatură în care este asociat, deci să decidă în propria lui cauză“. Mai mult, apreciază că reglementarea criticată din

Legea nr. 51/1995

are caracter imperativ și nu permite accesul la justiție, având în vedere că, potrivit legii, calea de atac este la consiliul baroului. Întrucât această cale administrativă este facultativă, consideră că nu este necesar să fie parcursă și, prin urmare, nu exclude acțiunea directă în instanță. În acest context, arată că modalitatea prin care instanțele pot diminua onorariile avocațiale, la solicitarea părții adverse, reprezintă tocmai manifestarea acestei căi specifice de acces la justiție, fără implicarea procedurilor administrative prevăzute de legea avocaturii. În consecință, autoarea excepției apreciază că ar trebui inserată în

Legea nr. 51/1995

o prevedere care să specifice că această cale este una facultativă, la discreția celui implicat în contestarea sau reclamarea onorariului plătit avocatului.

7.

Judecătoria Alba Iulia apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în condițiile în care textul de lege criticat stabilește că soluția dată de decanul baroului poate fi atacată la consiliul baroului, prin urmare dispozițiile

art. 21 alin. (4) din Constituție

nu sunt aplicabile.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 32 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, „Contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă.“ Curtea învederează faptul că ulterior sesizării sale

Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel încât

art. 32

a devenit după republicare

art. 31 , având un conținut normativ identic.

12.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

și

(2)

referitoare la egalitatea în drepturi și ale

art. 21

privind accesul liber la justiție.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată din

Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, în acest sens fiind

Decizia nr. 129 din 1 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2003,

Decizia nr. 34 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 10 februarie 2004, și

Decizia nr. 1641 din 10 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2010, prin care a constatat conformitatea acestei reglementări cu

Legea fundamentală .

14.

Prin jurisprudența amintită, pronunțându-se asupra prevederilor criticate din

Legea nr. 51/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, potrivit cărora, „Contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de consiliul baroului. Deciziile consiliului baroului pot fi atacate cu plângere la Comisia permanentă, a cărei soluție este definitivă“, Curtea a statuat că textul de lege criticat reglementează modalitatea de soluționare a contestațiilor și a reclamațiilor privind onorariile de avocat pe cale administrativ-jurisdicțională, însă o atare procedură prealabilă nu contravine dispozițiilor

art. 21 din Constituție , cel interesat având acces liber la justiție.

15.

În legătură cu legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a reținut că „este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată“. Totodată, Curtea a stabilit, prin aceeași decizie, că „existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite de lege“. Mai mult, prin

Decizia nr. 24 din 4 februarie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 20 ianuarie 1998, Curtea a statuat că inclusiv în situația în care legea nu prevede în mod expres calea de atac împotriva unui act administrativ, cel interesat se poate adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul

Legii contenciosului administrativ , și, prin urmare, accesul la justiție nu este împiedicat.

16.

De asemenea, prin

Decizia nr. 34 din 29 ianuarie 2004 , precitată, Curtea a reținut că din reglementarea criticată „nu rezultă că avocații nemulțumiți de deciziile organelor de conducere ale barourilor și ale Uniunii Avocaților din România nu și-ar putea exercita dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești pentru desființarea eventualelor măsuri nelegale luate prin aceste decizii. Instituirea, în legătură cu exercitarea profesiei de avocat, a unei jurisdicții administrative și a unor căi de atac specifice acesteia, nu înlătură posibilitatea celor interesați de a se adresa instanțelor judecătorești, fie în mod direct - ținând seama de prevederile

art. 21 alin. (4) din Constituția României , republicată, în conformitate cu care jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative - fie după parcurgerea unei trepte speciale sau după epuizarea tuturor căilor de atac instituite în cadrul jurisdicțiilor specifice profesiei de avocat.“

17.

Prin

Decizia nr. 1.641 din 10 decembrie 2009 , precitată, Curtea a învederat faptul că prevederile criticate nu reglementează o jurisdicție administrativă specială. S-a subliniat, totodată, faptul

Legea nr. 51/1995

vizează ordinul profesional al avocaților, aceștia având ca structură națională Uniunea Națională a Barourilor din România, iar în aceste condiții, procedurile interne specifice acestui ordin profesional nu implică forța de coerciție a statului. Prin urmare, procedura prevăzută de reglementarea criticată din

Legea nr. 51/1995

nu poate avea caracter administrativ, ea este jurisdicțională prin prisma faptului că dezbaterile sunt guvernate de principiul contradictorialității, însă acest lucru nu o califică, în mod implicit, ca fiind și administrativă, întrucât în raportul juridic ce se naște nu este implicat statul prin autoritățile și instituțiile sale. În consecință, Curtea a constatat că nu se poate reține aplicabilitatea

art. 21 alin. (4) din Constituție .

18.

De altfel, prin

Decizia nr. 45 din 2 mai 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, Curtea Constituțională a stabilit că „această soluție legislativă este constituțională «în măsura în care se interpretează în sensul că cei interesați au acces la justiție în condițiile legii». Prin urmare, nimic nu împiedică crearea unor proceduri speciale de contestare a actelor juridice emise de către membrii ordinelor profesionale atât timp cât, în cauza de față, soluția dată de comisia permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România poate fi cenzurată de instanțele de judecată.“ Așa fiind, Curtea a constatat că nu este încălcat dreptul persoanei interesate de a se adresa instanțelor de judecată.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, Curtea apreciază că atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20.

Distinct de cele reținute în jurisprudența mai sus menționată, cu privire la onorariile avocațiale, Curtea observă că atât

Legea nr. 51/1995 , cât și Statutul profesiei de avocat instituie o procedură de contestare. Astfel, potrivit

art. 32 din Legea nr. 51/1995 , contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, iar decizia acestuia poate fi atacată la consiliul baroului care se pronunță prin hotărâre definitivă. În completarea acestui text legal,

art. 132 din Statutul profesiei de avocat

prevede că aceste contestații și reclamații se pot formula de oricare dintre părți (deci, atât de avocat, cât și de client), iar contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților. În procedura de soluționare a contestațiilor și a reclamațiilor, decanul va face aplicarea principiului medierii și va încerca concilierea părților. Așadar, decanul nu este cel care tranșează un litigiu, care judecă o cauză, ci este cel care trebuie să conducă părțile spre o soluționare amiabilă a litigiului. Din punct de vedere procedural, decizia va fi emisă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a reclamației, aceasta putând fi atacată la consiliul baroului de partea interesată. Consiliul baroului hotărăște cu privire la legalitatea și temeinicia deciziei decanului, fără participarea la vot a acestuia, iar părțile interesate pot fi invitate să dea lămuriri și explicații. Consiliul baroului se pronunță în termen de cel mult 30 de zile de la data sesizării, prin hotărâre motivată, care va fi comunicată în cel mult 15 zile de la data pronunțării.

21.

Așa fiind, Curtea apreciază că în cadrul acestei proceduri de contestare/reclamare nu se pune în discuție și nici nu se cenzurează onorariul avocațial stabilit de comun acord cu clientul, întrucât acest cuantum este stabilit în baza unui contract de asistență juridică valabil încheiat, în baza căruia avocatul își îndeplinește serviciul profesional la care s-a angajat. Această concluzie se impune având în vedere că se dă prioritate libertății contractuale, contractul de asistență juridică fiind un contract special (natură juridică mixtă de antrepriză și mandat). Cu privire la această ipoteză este aplicabil și

art. 1270 din noul Cod de procedură civilă , potrivit căruia „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege“. În sprijinul acestei soluții Curtea are în vedere și formula redacțională a textului

art. 32 din Legea nr. 51/1995 , care cuprinde sintagma „contestațiile și reclamațiile privind onorariile“, și nu privind „cuantumul ori stabilirea onorariilor“. Prin urmare, în această procedură de contestare nu se pune în discuție cuantumul onorariului stabilit prin contract, ci, eventual, modalitatea executării ori pretinsa neexecutare a contractului de asistență juridică prin prisma onorariului stabilit, astfel încât, prin decizia pronunțată nu se poate invalida, anula sau rezilia/rezoluționa ori modifica contractul de asistență juridică, întrucât un contract de asistență juridică poate face obiectul unui acțiuni în rezoluțiune în tot sau în parte, numai în fața instanței judecătorești, conform textelor legale generale aplicabile rezoluțiunii.

22.

Aceasta, deoarece, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul, pe de o parte, la onorariu și, pe de altă parte, la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, aspect consacrat ca atare de

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995

și reiterat și în

art. 127 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat . Onorariul avocațial este unul dintre elementele esențiale ale contractului de asistență juridică, sens în care legiuitorul asigură o protecție specială. Astfel, printre altele, contractul de asistență juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mențiunea referitoare la onorariu, iar lipsa acesteia atrage nevalabilitatea contractului [ art. 122 alin. (1) lit. d

și

alin. (2)

din Statutul profesiei de avocat]. Onorariul însă nu trebuie indicat doar generic, ci cuantificat, având în vedere faptul că, potrivit

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 , „contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu“. Or, pentru a putea fi pus în executare, este necesar ca din conținutul său să rezulte o creanță certă sau determinabilă, lichidă și exigibilă. De altfel, prevederile

art. 128 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat

prevăd că „onorariile se determină și se prevăd în contractul de asistență juridică la data încheierii acestuia între avocat și client, înainte de începerea asistenței și/sau a reprezentării clientului“.

23.

Așa fiind, procedura de soluționare a contestaților și a reclamațiilor privind onorariile, așa cum este reglementată de

art. 32 din Legea nr. 51/1995

și

art. 132 din Statutul profesiei de avocat

reprezintă, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența precitată, o procedură specială, specifică, de contestare a actelor juridice emise de către membrii ordinului profesional al avocaților, însă instituirea unei jurisdicții administrative și a unor căi de atac specifice nu înlătură posibilitatea celor interesați de a se adresa instanței judecătorești.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea HEXOL LUBE - S.R.L. cu sediul în comuna Paleu, județul Bihor, în Dosarul nr. 4.024/176/2017 al Judecătoriei Alba Iulia și constată că prevederile

art. 32 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Alba Iulia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2020.