Decizia nr. 131/2004

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sanda Bogatu, respectiv de Păuna Tue și Mariana Stoenescu, în dosarele nr. 4.314/2003 și nr. 10.794/2003 ale Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se prezintă părțile Paul Stănescu și Cristian Stănescu, lipsind autoarele excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 576D/2003 la Dosarul nr. 575D/2003, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în aceste dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării. În consecință, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai bună administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, părțile prezente susțin netemeinicia excepției de neconstituționalitate, arătând că autoarele criticii au urmărit un scop exclusiv dilatoriu, de tergiversare a judecării dosarului de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate, întrucât instanța are obligația de a pune în vedere pârâtului toate mijloacele de apărare care pot fi folosite de acesta și, la cerere, poate acorda un termen pentru pregătirea apărării. Norma de procedură asigură judecarea cauzei cu celeritate, în acest sens existând o constantă jurisprudență a Curții, care se impune a fi menținută și în cauza de față.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 iulie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4.314/2003, și prin Încheierea din 25 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 10.794/2003, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sanda Bogatu, Păuna Tue și Mariana Stoenescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, prin norma procedurală reglementată de art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se încalcă dreptul la apărare al pârâtului, întrucât legiuitorul instituie un termen de decădere arbitrar și inutil, ce creează inegalități de tratament între cetățeni în fața legii și a instanțelor de judecată. Se arată că nici o dispoziție din Codul de procedură civilă nu poate complini instituția propunerii și discutării probelor în contradictoriu la prima zi de înfățișare, în acest sens dispozițiile art. 103 din Codul de procedură civilă reprezentând o situație extremă, cu aplicabilitate redusă.

Se susține că, la prima zi de înfățișare, întotdeauna pârâtul are dreptul de a propune probe concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, chiar dacă nu a depus întâmpinare, însă condiționat de solicitarea reclamantului de a administra probe (care este admisă), pentru că "astfel nu se pricinuiește amânarea judecării cauzei". În opinia autoarelor excepției, acest fapt relevă împrejurarea că în mod neconstituțional se creează diferențe de tratament între persoanele participante la actul de justiție, prin instituirea unui termen de decădere "ab initio" în detrimentul pârâtului, limitându-se și accesul acestuia la justiție.

Mai mult, autoarele excepției rețin că dispozițiile criticate generează diferențieri între persoanele care, deși nu depun întâmpinare, se prezintă în fața instanțelor de judecată neasistate de avocat și pot propune probe, și cele care, fiind asistate de avocat, nu pot depune probe.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanție legală a dreptului la apărare al părților, precum și un mijloc prin care se asigură "egalitatea de arme" în procesul civil.

Nu se poate reține o identitate de situații între împrejurarea în care părțile, asistate sau reprezentate de avocat, sunt decăzute din dreptul de a mai propune probe în cazul nedepunerii întâmpinării în termenul legal, pe de-o parte, și, pe de altă parte, împrejurarea în care, părților neasistate sau nereprezentate de apărător, atunci când dovezile nu au fost cerute din pricina neștiinței sau a lipsei de pregătire, nu li se aplică sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale criticate.

De asemenea, art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravine dreptului părții de a fi judecată de către o instanță independentă și imparțială, în mod public și într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, întreaga reglementare a Codului de procedură civilă privind întâmpinarea a fost instituită în vederea îndeplinirii exigenței judecării cu celeritate a cauzelor în spiritul principiilor enunțate.

În ceea ce privește susținerile autoarelor excepției, potrivit cărora dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravin art. 21 din Constituție, se apreciază că acestea sunt nefondate, deoarece liberul acces la justiție nu este îngrădit, textul de lege criticat instituind doar o sancțiune pentru nerespectarea unei reguli menite să ordoneze desfășurarea procesului civil.

Prin urmare, instanța judecătorească apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă este nefondată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă își au temeiul în prevederile art. 126 alin. (2) din Constituția republicată, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Se arată că, ținând seama de importanța întâmpinării, s-a instituit sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, dacă nu s-a respectat termenul de depunere a acesteia. Consecințele decăderii sunt însă limitate, astfel că legiuitorul oferă, prin dispozițiile Codului de procedură civilă, posibilitatea pârâtului de a se apăra, potrivit art. 171, discutând în fapt și în drept temeinicia pretențiilor și a dovezilor părții potrivnice, de a invoca, în conformitate cu art. 118 alin. 2, excepțiile de ordine publică sau de a solicita, potrivit art. 138, administrarea unei probe noi când necesitatea acesteia a reieșit din dezbateri și partea nu o putea prevedea, când administrarea ei nu pricinuiește amânarea judecății ori când nu a fost cerută, în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat.

Se constată că și dispozițiile art. 103 din Codul de procedură civilă oferă o garanție a dreptului la apărare, prin aceea că dau posibilitatea oricărei părți de a solicita instanței repunerea în termen în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, nu a efectuat un act de procedură, cum este depunerea întâmpinării, în termenul prevăzut de lege.

Avocatul Poporului consideră că pârâtul care nu este reprezentat sau asistat de avocat și pârâtul care beneficiază de asistență juridică se află în situații diferite, care justifică aplicarea unor tratamente juridice diferite. Astfel, persoana care nu beneficiază de asistență juridică este îndreptățită la acordarea unui tratament mai favorabil în raport cu persoana reprezentată sau asistată de avocat. În acest sens sunt și prevederile art. 118 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care stipulează că președintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, iar instanța poate acorda un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării.

Se arată că prevederile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă contribuie la urgentarea soluționării cauzei și la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale de către pârât, fără a îngrădi accesul la justiție al acestuia. Se constată că legiuitorul a limitat consecințele drastice ale decăderii, oferind posibilitatea pârâtului, potrivit art. 171 din Codul de procedură civilă, de a se apăra, discutând temeinicia susținerilor și a dovezilor părții adverse, sau de a cere administrarea unei dovezi noi, în condițiile prevăzute de art. 138 din Codul de procedură civilă.

Referitor la neconstituționalitatea textului de lege criticat față de dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se apreciază că depunerea întâmpinării are ca scop soluționarea cauzei cu celeritate, evitarea tergiversării judecății și realizarea condițiilor unui proces echitabil.

În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor criticate față de dispozițiile art. 20 și 53 din Constituția republicată, se constată că textele constituționale invocate nu au incidență în cauză.

În consecință, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, așa cum a fost modificat și completat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 118 alin. 2: "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică".

Autoarele excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 49 din Constituție, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare. După republicare, textele constituționale invocate au următoarea numerotare și conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".

Autoarele excepției consideră că se încalcă și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următorul cuprins:

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului său a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate sub aspectul încălcării principiilor constituționale al liberului acces la justiție și al dreptului la apărare. Astfel, prin

Decizia nr. 128 din 16 aprilie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, sau prin

Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate.

Cu acest din urmă prilej, s-a reținut că "textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativității întâmpinării, se asigură de plano echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a acțiunii introductive a reclamantului.

Pe de altă parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluționării cauzei și la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanța fiind în măsură de a cunoaște, încă de la început, cadrul procesual, iar reclamantul își poate pregăti apărările, în cunoștință de cauză, în raport de susținerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.

Instituirea obligativității depunerii întâmpinării, cu consecința decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenței instanțelor și a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, legiuitorului ordinar, care a acționat deci în limitele prerogativelor sale constituționale.

Dincolo de utilitatea evidentă a reglementării cuprinse în art. 118 din Codul de procedură civilă, Curtea nu poate reține încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât alin. (2) al articolului criticat instituie obligația pentru instanța judecătorească, în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, de a-i pune în vedere, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare ce vor fi consemnate în încheierea de ședință, acordând, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării și depunerea întâmpinării.

Dacă totuși, deși protejat, în această manieră, împotriva consecințelor prejudiciabile ale propriei lipse de diligență sau insuficienței mijloacelor materiale care l-au împiedicat să apeleze la serviciile unui avocat, pârâtul nu înțelege să-și execute obligația de depunere a întâmpinării, el își asumă, în deplină cunoștință de cauză, riscurile decurgând din propria sa culpă și, în consecință, potrivit unui principiu de aplicare generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate pretinde încălcarea dreptului său la apărare."

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Așa fiind, Curtea constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 53 din Constituția republicată.

În sfârșit, pentru argumentele arătate în prealabil, Curtea nu poate reține nici criticile referitoare la încălcarea de către art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Soluția adoptată în deciziile anterioare, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituția republicată, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sanda Bogatu, respectiv Păuna Tue și Mariana Stoenescu, în dosarele nr. 4.314/2003 și nr. 10.794/2003 ale Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2004.