Decizia nr. 531/2020

Articolul 206

^69 alin. (6) :

(6)

Operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă, conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor ce vor fi stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

–

Articolul 221

^3 alin. (2) lit. ș):

(2)

Următoarele fapte constituie contravenții: [...]

ș)

desfășurarea activităților de comercializare în sistem angro și/sau en détail a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în acest sens în prezentul titlu;

13.

Dispozițiile

Legii nr. 571/2003

au fost abrogate prin

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. Însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate.

14.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii, ale

art. 11

privind dreptul internațional și dreptul intern și ale

art. 23 alin. (12)

care prevede că nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. De asemenea, este menționat și

art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege - din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și dispoziții constituționale similare, sens în care este

Decizia nr. 441 din 11 iulie 2019,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 29 octombrie 2019, sau

Decizia nr. 401 din 19 iunie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 26 octombrie 2018, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Cu acele prilejuri, Curtea a arătat că prevederile criticate reglementează, în primul rând, aspecte ce țin de faptul că operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - sunt obligați să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială. În ceea ce privește procedura de înregistrare și condițiile ce trebuie îndeplinite, prin teza a doua a textului criticat, Curtea a reținut că acestea sunt lăsate în sarcina președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Astfel, în aplicarea

art. 206^69 alin. (4) și (6) din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare, a fost emis

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.491/2010

pentru aprobarea Procedurii și condițiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produsele energetice prevăzute la

art. 206^16 alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 23 septembrie 2010 (în prezent abrogat).

16.

În ceea ce privește critica formulată în prezenta cauză raportată la prevederile

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii și ale

art. 23 alin. (12),

prin prisma considerentelor

Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, Curtea observă că situația de față nu este la fel cu cea reținută prin decizia precitată, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale, întrucât în speța respectivă era vorba despre infracțiuni, iar noțiunea utilizată, precum cea de reținere la sursă, nu era definită; singura mențiune cu privire la conceptul de reținere la sursă era cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară - respectiv în aplicarea Codului fiscal, fără a exista o legătură directă cu obiectul de reglementare al

Legii nr. 241/2005 , lege penală în sensul

art. 173 din Codul penal . Prin urmare, în esență, nu îndeplineau cerința de accesibilitate a legii.

17.

Or, în prezenta cauză se au în vedere sancțiuni contravenționale. Cu privire la acest aspect, prin

Decizia nr. 1.360 din 27 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, Curtea a constatat că, în pofida faptului că acea cauză avea ca obiect o plângere contravențională, textul constituțional al

art. 23 alin. (12) din Constituție , invocat în susținerea excepției de neconstituționalitate, este pertinent pentru soluționarea acesteia, având în vedere jurisprudența sa în materie și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin

Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, referindu-se la Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunțată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, paragraful 54, instanța de contencios constituțional a arătat că în scopul aplicării prevederilor

art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

[acuzație „în materie penală“], trebuie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. Se reține, așadar, că modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. În consecință, Curtea a constatat că gravitatea sancțiunii impuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare determină aplicabilitatea prevederilor

art. 23 alin. (12) din Constituție .

18.

Cu referire la faptul că

art. 23 din Constituție

nu ar fi aplicabil decât persoanelor fizice, Curtea a constatat că alin. (12) al acestui text constituțional se referă la legalitatea incriminării, principiu aplicabil atât cu privire la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Acceptând teza potrivit căreia principiul nulla poena sine lege se aplică numai persoanelor fizice, s-ar ajunge la situația ca persoanele juridice să poată fi sancționate penal în lipsa unui text legal incriminator, ceea ce este inadmisibil. În consecință, Curtea a reținut că textul constituțional al

art. 23 alin. (12)

vizează atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice.

19.

Față de această împrejurare, în ceea ce privește incriminarea unei fapte, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că dispozițiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor

art. 23 alin. (12) din Constituție , care implică exigența ca infracțiunile și pedepsele să fie stabilite numai printrun act normativ cu forță de lege - „în temeiul legii“, iar prin trimiterea la „condițiile legii“ trebuie realizată coroborarea cu

art. 1 alin. (5) din Constituție

care consacră principiul legalității și care impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile.

20.

Or, din evaluarea cadrului legislativ în materie fiscală și în mod special a normelor legale ce sunt incidente în speța de față cu privire la produse accizabile, Curtea constată că prevederile criticate nu sunt contrare

art. 1 alin. (5) din Constituție , care consacră principiul legalității și care impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile și accesibile, coroborate cu cele ale

art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală .

21.

În acest context, Curtea observă că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea

Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României , paragraful 52, și

Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României , paragraful 66). De aceea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea

Decizia nr. 675 din 17 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2017).

22.

Din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea observă că atât obligația operatorilor economici care intenționează să comercializeze în sistem en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - de a se înregistra la autoritatea competentă, cât și sancțiunile aferente desfășurării acestor tipuri de activități cu nerespectarea obligațiilor stabilite de lege sunt prevăzute expres prin norme cu rang infraconstituțional, respectiv de lege, iar prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt reglementate procedurile și condițiile în care urmează a se face înregistrarea la autoritatea competentă.

23.

Totodată, Curtea observă că, potrivit

art. 44 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conținutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar potrivit

art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000 , pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. Or, normele criticate, prin trimiterea la ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prin care sunt reglementate procedurile și condițiile în care urmează a se face înregistrarea, se circumscriu acestor norme de tehnică legislativă, întrucât atât legea cât și ordinul sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

24.

Prin urmare, aceste norme sunt în concordanță cu cele ale

art. 77

și

art. 78 din Legea nr. 24/2000 , potrivit cărora ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor.

25.

În ceea ce privește posibilitatea lăsată de legiuitor unei autorități să emită acte administrative cu caracter normativ în aplicarea legii, Curtea, în jurisprudența sa, a arătat că această procedură se circumscrie normelor constituționale, iar, în măsura în care se consideră că actele administrative cu caracter normativ adaugă la lege sau se abat de la litera și spiritul legii, se poate declanșa controlul judecătoresc, în virtutea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, competența de soluționare aparținând secțiilor de contencios administrativ de la nivelul tribunalului, curții de apel sau instanței supreme (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 497 din 4 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017).

26.

Raportând considerentele de principiu mai sus enunțate la speța dedusă judecății, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea contravențiilor și sancționarea acestora sunt prevăzute de norme de rang infraconstituțional, în sensul dat de jurisprudența Curții Constituționale, iar din cele prezentate se desprinde cu ușurință conduita pe care trebuie să o adopte destinatarii normelor criticate, în speță obligativitatea respectării condițiilor impuse de lege în vederea desfășurării activităților de comercializare în sistem angro și/sau en détail a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat -, una dintre condiții fiind înregistrarea la autoritatea competentă în condițiile stabilite prin actele normative prevăzute de lege.

27.

Față de această împrejurare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 206^69 alin. (6)

și ale

art. 221^3 alin. (2) lit. ș) din Legea nr. 571/2003 , în raport cu prevederile constituționale și convenționale menționate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

28.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Vilky Serv - S.R.L. din localitatea Nojorid, județul Bihor, în Dosarul nr. 17.277/271/2015 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 206^69 alin. (6)

și ale

art. 221^3 alin. (2) lit. ș) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 iulie 2020.