Decizia nr. 561/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 230/2007 6 iulie 2007 (prevederi anume) privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Cătălina Turcu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Marin Frunză, Mihaela Smadu și Asociația de Locatari nr. 761 din Galați în Dosarul nr. 22.847/233/2014 al Tribunalului Galați - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.787D/2017.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 7 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 22.847/233/2014, Tribunalul Galați - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 21 din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Marin Frunză, Mihaela Smadu și Asociația de Locatari nr. 761 din Galați în apelul împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă cererea acestora de anulare a proceselor-verbale și a hotărârilor prin care s-au numit/înlocuit președintele și organele de conducere alese ale asociației.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că textele de lege criticate sunt neconstituționale întrucât nu îndeplinesc exigențele de calitate ale legii, permit să fie interpretate arbitrar, creează o situație de conflict temporal între legi, instituind două conduceri paralele ale asociației de locatari: o conducere stabilită de hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și o conducere atestată de o pretinsă hotărâre a adunării generale.
6.
Tribunalul Galați - Secția I civilă apreciază că
art. 21 din Legea nr. 230/2007
este constituțional.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece, deși autorii excepției de neconstituționalitate invocă anumite prevederi din Constituție ca fiind încălcate, prin conținutul său critica de neconstituționalitate nu este motivată sub aspectul pretinsului raport de contrarietate dintre textele de lege criticate și normele constituționale invocate, ceea ce contravine dispozițiilor
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , conform cărora sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate. Autorii excepției se limitează la a preciza dispozițiile constituționale și a menționa că acestea sunt încălcate, fără a aduce veritabile critici de neconstituționalitate. De altfel, aprecierile autorilor excepției privesc norme de interpretare și aplicarea a legii, atribut al instanțelor judecătorești.
9.
Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. Pentru început, apreciază, în esență, că textul de lege criticat nu aduce atingere
art. 16 ,
art. 21
și
art. 148 din Constituție , invocând în acest sens jurisprudența Curții în materie. Totuși, privite dintr-o perspectivă de ansamblu, motivele de neconstituționalitate invocate de autori țin, mai degrabă, de modul de interpretare și aplicare a normelor legale criticate asupra procesului dedus judecății. Curtea Constituțională nu se poate substitui instanței în interpretarea prevederilor legale incidente în cadrul unui proces, în condițiile în care, în virtutea rolului său activ, instanța de judecată tocmai acest lucru trebuie să-l realizeze în funcție de probele propuse, încuviințate și administrate în cadrul procesului.
10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:
(1)
La adunarea generală de constituire a asociației de proprietari, proprietarii vor alege dintre cei prezenți un comitet executiv, format din președintele asociației de proprietari și un cenzor sau o comisie de cenzori, și vor hotărî numărul membrilor acestora și durata mandatelor lor. Dacă dintre membrii asociației de proprietari nu se poate alege un cenzor sau comisia de cenzori, atunci adunarea generală a proprietarilor membri ai asociației de proprietari va mandata comitetul executiv pentru angajarea unui cenzor din afara asociației de proprietari, persoană fizică ori juridică de specialitate, pe bază de contract sau convenție de prestări de servicii.
(2)
Cenzorul sau membrii comisiei de cenzori trebuie să aibă cel puțin studii medii și pot depune, dacă adunarea generală a asociației de proprietari hotărăște astfel, într-un cont bancar al asociației de proprietari, o garanție suficientă și îndestulătoare, pe baza unui contract de garanție încheiat în acest sens. Cuantumul garanției nu poate fi mai mic decât media anuală a totalului cheltuielilor lunare ale asociației.
(3)
Președintele asociației de proprietari este fie candidatul care va obține cel mai mare număr de voturi la alegerea membrilor comitetului executiv, fie oricare alt membru al comitetului executiv ales prin voința sa și a majorității proprietarilor din cadrul adunării generale. Președintele, în situații deosebite, poate numi temporar dintre membrii comitetului executiv un vicepreședinte căruia îi poate delega atribuțiile sale.
13.
Ulterior sesizării Curții Constituționale,
a fost abrogată prin
art. 110 din Legea nr. 196/2018
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 300 iulie 2018. Dispozițiile criticate, deși nu mai sunt în vigoare, își produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă anularea unor acte emise în temeiul
Legii nr. 230/2007 , astfel încât acestea vor fi supuse controlului potrivit celor statuate prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.
14.
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse
în art. 1
privind statul român,
art. 11
referitor la tratatele internaționale și dreptul intern,
art. 15
privind principiul neretroactivității legii,
art. 16
privind egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21
referitor la accesul liber la justiție,
art. 24
privind dreptul la apărare și în
art. 148
privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 1
privind obligația de a respecta drepturile omului,
art. 6
referitor la dreptul la un proces echitabil,
art. 13
privind dreptul la un remediu efectiv,
art. 14
referitor la interzicerea discriminării și
art. 17
privind interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale
Declarației Universale a Drepturilor Omului .
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii excepției invocă în mod formal dispozițiile constituționale
ale art. 1 ,
art. 11 ,
art. 15 ,
art. 16 alin. (1)
și
(2) ,
art. 20 ,
art. 24
și
art. 148
și dispozițiile
art. 1 ,
art. 6 ,
art. 13 ,
art. 14
și
art. 17 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale
Declarației Universale a Drepturilor Omului , fără a motiva însă pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu prevederile invocate. Or, potrivit
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorilor excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile
art. 14 6 din Constituție.
16.
Cu privire la motivarea unei excepții de neconstituționalitate, prin
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate, determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.
17.
Aplicând aceste considerente de principiu ale deciziei antereferite la prezenta cauză, Curtea constată că indicarea textelor constituționale și convenționale pretins încălcate nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autori. Așadar, dat fiind caracterul general al textelor pretins încălcate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate în raport cu acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel încât excepția ridicată nu este o veritabilă excepție de neconstituționalitate.
18.
Pe de altă parte, Curtea reține că toate susținerile autorilor excepției reprezintă, în realitate, aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea textelor de lege criticate de către instanța care soluționează litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
19.
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 230/2007 .
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 din Legea nr. 230/2007
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Marin Frunză, Mihaela Smadu și Asociația de Locatari nr. 761 din Galați în Dosarul nr. 22.847/233/2014 al Tribunalului Galați - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 7 iulie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.