Decizia nr. 517/2020

Articolul 25

alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate

cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.“;

–

Articolul 38

alin. (1) și alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017:

(1)

Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. „[...]

(3)

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a)

cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la

art. 25 , în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“;

–

Articolul 38

alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“

13.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 16

privind principiul egalității în fața legii.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai analizat prevederile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , prin

Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, și

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020, când a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a reținut că limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de

art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 , nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, și

Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, precum și

Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010).

15.

Curtea a precizat că regula limitării sporurilor la un anumit cuantum reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de

Constituție

și destinată a fi aplicată în mod nediferențiat întregului personal plătit din fonduri publice, fără privilegii și fără discriminări.

16.

Prin

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 , paragrafele 14, 16 și 17, precitată, Curtea a reținut, în esență, că prevederile

art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017

instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază. Curtea a observat că soluția legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin

art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Curtea a statuat că „dispozițiile

art. 22

din lege prevăd două reguli (...) clare care vizează transparența și echitatea sistemului public de salarizare.“ De asemenea, Curtea a observat că o soluție legislativă similară a fost consacrată și prin dispozițiile

art. 23 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

17.

În ceea ce privește critica vizând existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, Curtea a reținut că aceasta nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite.

18.

Aceste considerente au fost reiterate prin

Decizia nr. 126 din 10 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020, paragraful 17, când Curtea a statuat că este competența exclusivă a legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.

19.

Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului.

Legea fundamentală

prevede în

art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile, primele, stimulentele și altele (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).

20.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-și îndeplini obligațiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26).

21.

Prin

Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019 , precitată, Curtea a observat că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 , potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“, și ale

art. 3 alin. (4)

din aceeași lege-cadru, potrivit cărora: „Ordonatorii de credite au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, (...) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.“

22.

De asemenea, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens,

art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017

stabilește că „limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în

anexele nr. I-VIII “. Ca atare, Curtea a constatat că stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară

art. 4

și

16 din Constituție

și nici

art. 1 din Protocolul nr. 12

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

referitor la interzicerea generală a discriminării.

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 16.

24.

Referitor la prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, respingând excepția de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

25.

Cu acel prilej, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la

Legea-cadru nr. 153/2017 , și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

26.

Curtea Constituțională a reiterat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului.

Constituția

prevede în

art. 41 alin. (2) , printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).

27.

De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017,

Decizia nr. 291 din 22 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, și

Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat.

28.

Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul

art. 53 din Constituție , ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.

29.

Referitor la invocarea dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în

Convenție

nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.

30.

În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, Curtea a reținut că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , care a prevăzut transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, și

art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit

art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 “.

31.

De asemenea, reținând că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare

art. 16 alin. (1) din Constituție .

32.

În același timp, Curtea a precizat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției . Procedându-se altfel sar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000,

Decizia nr. 81 din 25 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau

Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003).

33.

Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin

Legea-cadru nr. 153/2017

apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare.

34.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 , legiuitorul a intervenit prin

Legea nr. 79/2018

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017

pentru modificarea și completarea

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că, „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor

art. 38 alin. (3)

la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. În același sens, prin

art. II din Legea nr. 287/2018

pentru modificarea și completarea

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor

art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor

art. 38 alin. (3)

la salariile de bază stabilite în anexele la lege“.

35.

De asemenea, prin

articolul unic pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018

pentru modificarea și completarea

Legii-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la

art. 25 . Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia“.

36.

În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a

Legii-cadru nr. 153/2017

excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.

37.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv în privința

art. 38 alin. (1)

și

alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

38.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gabriela Moroșanu în Dosarul nr. 1.257/87/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 25 alin. (1)

și ale

art. 38 alin. (1) ,

alin. (3) lit. a)

și

alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.