Decizia nr. 175/2019
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3-5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 17/2014 7 martie 2014 (prevederi anume) privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în…
Are ca temei 1
- Legea nr. 422/2001 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Irina-Loredana Gulie
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3-5 ș i
art. 9 din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de Ion Năstase în Dosarul nr. 2.715/259/2016 al Judecătoriei Mizil și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 989D/2018.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 736 din 20 noiembrie 2018 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 21 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.715/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3-5 ș i
art. 9 din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția a fost invocată de Ion Năstase într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare a unui teren agricol situat în extravilan.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că aplicarea prevederilor
și în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ duce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii civile, precum și a dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată și protecția proprietății. În acest sens se arată că aplicarea dispozițiilor
art. 5
din actul normativ criticat și antecontractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi creează posibilitatea exercitării dreptului de preempțiune cu privire la același teren, în detrimentul promitentului-cumpărător, ceea ce duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare și la lipsirea de eficiență juridică a dreptului de creanță născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Astfel, nu se mai poate obține îndeplinirea exactă a obligației asumate de promitentul-vânzător, nefiind posibilă nici executarea silită prin echivalent sau rezoluțiunea antecontractului. În acest mod promitentul-cumpărător suferă o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. Se mai arată că, deși prin
Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că instanța de judecată poate dispune îndeplinirea formalităților prevăzute de
art. 3,
art. 4
și
art. 9 din Legea nr. 17/2014 , nu întotdeauna instanțele procedează în acord cu această decizie.
6.
Se mai susține că promitentul-cumpărător nu poate cere în numele său înscrierea terenului în cartea funciară, în condițiile în care acesta nu este înscris, întrucât aceste operațiuni sunt condiționate de dovada dreptului de proprietate. Chiar dacă, în principiu, este posibil ca în timpul procesului instanța să abiliteze reclamantul pentru efectuarea acestor formalități, totuși această operațiune necesită un termen îndelungat și costuri extrem de mari, iar instanțele nu dispun întotdeauna o astfel de măsură. Pe de altă parte, în multe zone din țară nu sunt actualizate hărțile cadastrale în sistem digital, astfel încât terenurile nu pot fi înregistrate. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară și la rolul fiscal, acțiunea promovată în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credință să fie culpabil în vreun fel pentru această situație, întrucât condițiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului.
7.
Se mai invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale referitoare la noțiunile de „bun“, „speranță legitimă“, „drept de creanță“, „ingerința în dreptul de proprietate“; în acest context se arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziție legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preempțiune. În considerarea acestui fapt și având în vedere toate dispozițiile legale din dreptul intern, precum și jurisprudența relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, neavând posibilitatea să prevadă intervenția ulterioară a unei legi care să recunoască un drept de preempțiune asupra aceluiași bun, respectiv să își regleze conduita în acord cu aceste dispoziții legale. Autorul excepției arată că, în virtutea dreptului de creanță pe care îl are, drept de creanță care, potrivit
Deciziei Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014 , paragraful 24, este considerat un „bun“ căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, dispozițiile
și aplicarea acestora antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerință nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă și previzibilă. În considerarea acestui fapt și având în vedere toate dispozițiile legale din dreptul intern, precum și jurisprudența relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, neavând posibilitatea să prevadă intervenția ulterioară a unei legi care să instituie anumite condiții în vederea încheierii actului în formă autentică și nici posibilitatea să își regleze conduita în acord cu aceste dispoziții legale.
8.
Se mai susține și încălcarea accesului liber la justiție, dat fiind faptul că instanțele judecătorești resping ca inadmisibile acțiunile având ca obiect pronunțarea unor hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
Legea nr. 17/2014 , act normativ care nu era în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, ceea ce este de natură să golească de conținut și dispozițiile
art. 1.669 din Codul civil , referitor la promisiunea de vânzare și promisiunea de cumpărare. În acest sens se arată că impunerea prin lege a unor exigențe sau condiții pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie îngrădiri ale accesului liber la justiție, trebuie să aibă o justificare, prin prisma finalității urmărite, dar exigențele astfel instituite să fie rezonabile, astfel încât să nu antreneze o restrângere excesivă a dreptului, de natură să pună sub semnul întrebării însăși existența acestuia.
9.
Judecătoria Mizil apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens arată că, neputând fi efectuate formalitățile referitoare la dreptul de preempțiune, acțiunea promovată în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credință să fie culpabil în vreun fel pentru această situație, întrucât condițiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Se mai arată că, prin aplicarea
art. 5 din Legea nr. 17/2014
la situația, greu de acceptat, în care promitentul-cumpărător care și-a respectat întocmai toate obligațiile sale contractuale este silit să sufere o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului și care, potrivit legii, oricum nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent-vânzător de rea-credință, se încalcă principiul tempus regit actum, prin aplicarea retroactivă a prevederilor
art. 5 din lege . Se apreciază că aplicarea condițiilor prevăzute de
art. 5 din Legea nr. 17/2014
antecontractelor încheiate sub semnătură privată, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, poate conduce în definitiv la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, și la desființarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecințele păgubitoare pentru părți și pentru stabilitatea circuitului civil, dar în mod special pentru promitentul-cumpărător, care foarte adesea se află și în posesia terenului extravilan. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la asimilarea dreptului de creanță noțiunii de „bun“, în sensul
art. 1 cuprins în Primul Protocol
adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , prin raportare la
art. 20 din Constituție , precum și, respectiv, jurisprudența referitoare la noțiunea de „speranță legitimă“. Se mai apreciază că, dacă statul poate să priveze o persoană de un bun al său, această măsură nu poate fi dispusă decât în condițiile
art. 53 din Constituție .
10.
Se mai invocă jurisprudența Curții europene referitoare la noțiunea de previzibilitate a legii, apreciindu-se că o lege este previzibilă numai atunci când dispozițiile sale oferă posibilitatea celor interesați să cunoască și consecințele nesocotirii normei în cauză.
11.
De asemenea invocă cele statuate în
Decizia Curții Constituționale nr. 662 din 11 noiembrie 2014 , paragrafele 28 și 32, referitoare la respectarea principiului proporționalității și a dreptului de proprietate, arătând că cerința necesității nu este respectată în cauză,
trecând de ceea ce este în mod rezonabil necesar pentru îndeplinirea scopului urmărit. Instanța de judecată apreciază că protecția constituțională a dreptului asupra „bunului“ promitentului-cumpărător este una teoretică și iluzorie, lipsită de eficiență, în cazul exercitării dreptului de preempțiune, de către o persoană indicată de legiuitor în
art. 4,
și care ar urma să fie în fapt beneficiar, la preț egal, ca urmare a exercitării dreptului de preempțiune, sau în cazul imposibilității înscrierii terenului în cartea funciară, din motive independente de acesta, așa cum s-a arătat mai sus, și uneori independente chiar și de promitentul-vânzător. Invocă cele statuate în acest sens prin
Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 12 iunie 2008 , precum și în
Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014 , paragrafele 40 și 41.
12.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:
14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992, republicată , cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile
art. 3-5 ș i
art. 9 din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:
–
Articolul 3
:
Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la
art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991
privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.
Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.
Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.
–
Articolul 4
:
Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.
Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.
–
Articolul 5
:
În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor
Legii nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.
Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.
–
Articolul 9
:
„Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“
16.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 15 -
Universalitatea,
art. 20 -
Tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (1),
(2), (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și
art. 44 alin. (1)
și (2) privind dreptul de proprietate privată și garantarea și ocrotirea proprietății private. De asemenea sunt invocate prevederile
art. 1 - Protecția proprietății cuprins în Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
17.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit
Legii nr. 17/2014 , înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de
și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale [ art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014] , precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la
art. 3,
4
și
9 din lege . Scopul acestei legi îl constituie asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creșterii dimensiunii fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabile economic. În aceste condiții, astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale în materie, în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor și a cumpărătorilor obligația de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, paragrafele 23 și 2 4 ).
18.
Potrivit
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 , în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor
Codului civil
și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la
art. 3,
4 ș i
9 din Legea nr. 17/2014 ( privind existența avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Culturii și a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară. Totodată, potrivit
art. 16 din lege , astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 68/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, „Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempțiune, potrivit
art. 4,
sau fără obținerea avizelor prevăzute la
art. 3
și
9
este interzisă și se sancționează cu nulitatea relativă.“
19.
Referitor la criticile de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză, Curtea reține că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate, și cu motivări similare. Astfel, prin
Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, Curtea, invocând jurisprudența sa pronunțată în această materie, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că aplicarea prevederilor
Legii nr. 17/2014 , în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor
art. 15 alin. (2) din Constituție , ci este în concordanță cu principiul activității legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor
art. 15 alin. (2) din Constituție , având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condițiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a
20.
De asemenea, prin
Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, încheierea antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
21.
Totodată, prin
Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 2 4
martie 2015, paragraful 22, Curtea a reținut că
art. 5 din Legea nr. 17/2014
stabilește atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de
art. 3,
4
și
9 din Legea nr. 17/2014,
cu modificările și completările ulterioare, după caz. Așadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al
sunt condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate,
art. 5
stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic.
22.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la
art. 44
privind dreptul de proprietate privată și la
art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol
adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , prin
Decizia nr. 147 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit prevederilor constituționale, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior ( Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, și
Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). Or, autorul excepției de neconstituționalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.
23.
Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la
art. 21
privind accesul liber la justiție și
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , autorul excepției susține că prevederile de lege criticate instituie în sarcina justițiabilului obligații noi, cum sunt obținerea extrasului de carte funciară și avizul pentru exercitarea dreptului de preempțiune, ceea ce îngrădește accesul liber la justiție. Cu privire la această critică, prin
Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016 , paragraful 25, Curtea a reținut că principiul fundamental al accesului liber la justiție permite oricărei persoane să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Or, și în prezenta cauză, autorul excepției, în calitate de promitent-cumpărător, s-a adresat instanței solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare, în temeiul
art. 1.669 din Codul civil , având așadar posibilitatea efectivă de a-și apăra dreptul de creanță. De altfel, așa cum a reținut Curtea prin
Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de
art. 6 din Convenție,
presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din acestea, iar prevederile
art. 5 din Legea nr. 17/2014
reglementează o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în justiție.
24.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Năstase în Dosarul nr. 2.715/259/2016 al Judecătoriei Mizil și constată că dispozițiile
art. 3 - 5
și
art. 9 din Legea nr. 17/2014
privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a
privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Mizil și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 martie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.