Decizia nr. 374/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel-Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Dudău în Dosarul nr. 7.661/118/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.915D/2017.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile criticate își au corespondent în

art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 , Curtea constatând constituționalitatea soluției legislative, prin

Decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006. Susține că instanța de contencios constituțional a statuat că cererile prin care se solicită completarea dispozițiilor criticate cu alte situații decât cele expres prevăzute sunt inadmisibile. Or, autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită completarea dispozițiilor

art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală

în sensul reglementării dreptului la repararea de către stat a pagubei materiale sau a daunei morale și în alte cazuri.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.661/118/2016, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Vasile Dudău, cu ocazia soluționării unui apel civil formulat împotriva unei sentințe penale pronunțate într-o cauză ce are ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare“.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază că prin prevederile

art. 538 din Codul de procedură penală

se limitează în mod nepermis aria de cuprindere a situațiilor pentru care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Arată că, din examinarea dispozițiilor

art. 52 alin. (3) din Constituție

și ale

art. 3 din Protocolul nr. 7

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , rezultă că răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare revine întotdeauna și fără excepție, direct și nemijlocit, statului, care are obligația de a repara orice prejudicii suferite de cel care este arestat sau deținut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Susține că răspunderea statului este o răspundere de natură patrimonială, pentru că are drept obiectiv repararea prejudiciilor cauzate prin acele hotărâri judecătorești sau măsuri procedurale care au lezat drepturile subiective ale cetățenilor sau interesele lor legitime. Or, în reglementarea actuală, în cazul pronunțării unei condamnări pentru o faptă, în cazul incidenței unui caz de încetare a procesului penal, nu pot fi acordate despăgubiri, deoarece

art. 538 din Codul de procedură penală

nu prevede această posibilitate.

6.

Autorul excepției apreciază că noțiunea de „eroare judiciară“ depășește cazurile enumerate în

art. 538 din Codul de procedură penală , fiind aplicabilă ori de câte ori activitatea judiciară iese din cadrul pentru care a fost legitimată de stat. Susține că sintagma „potrivit legii“ din cuprinsul

art. 52 alin. (3) din Constituție

se referă la modalitatea de acordare a despăgubirilor și la întinderea acestora, nicidecum la limitarea cazurilor ce constituie erori judiciare. În continuare, face referire la

Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998.

7.

Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă apreciază că dispoziția de lege criticată reglementează dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, accepțiunea acestui concept fiind dată de ipoteza în care persoana care a fost condamnată definitiv este, ulterior, achitată definitiv în urma rejudecării cauzei, în condițiile expuse în alin. (1) și (2) ale

art. 538 din Codul de procedură penală .

8.

În aplicarea acestui text de lege, în practica judiciară s-a stabilit că ipotezele în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de

Codul de procedură penală , fiind circumscrise doar situațiilor expres și limitativ prevăzute de

art. 538

și

539 din Codul de procedură penală , excluzându-se, implicit, orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita, în orice mod și sub orice alt temei legal, acoperirea unui prejudiciu de această natură. De altfel, prin

Decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a apreciat că reglementarea de către legiuitor, în mod expres și limitativ, doar a acestor situații nu are semnificația unei încălcări a dreptății ca valoare supremă în statul de drept și nici a unei limitări a accesului liber la justiție, garantat de

art. 21 din Constituție , sau a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de

art. 6 paragraful 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , întrucât este la latitudinea legiuitorului să stabilească aceste condiții și limite.

9.

Cu ocazia examinării constituționalității normelor legale menționate, Curtea Constituțională a pronunțat și alte decizii prin care a apreciat că acestea sunt conforme Constituției și tratatelor internaționale la care România este parte, câtă vreme acordarea de către stat a despăgubirilor, în cazul unei arestări sau detenții ilegale, se face, potrivit

art. 52 alin. (3) din Constituție , „în condițiile legii“, autoritatea legislativă fiind singura în măsură să dispună asupra cazurilor și condițiilor în care se poate beneficia de asemenea despăgubiri. Deși statuările Curții Constituționale au vizat constituționalitatea dispozițiilor

art. 504 din vechiul Cod de procedură penală , rațiunile avute în vedere sunt identice și pentru cauza pendinte, unde se tranșează tot răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, dar în raport cu reglementarea inserată în

art. 538 alin. (1) din noul Cod de procedură penală .

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Guvernul apreciază că autorul excepției de neconstituționalitate nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, deoarece nu critică textul pentru ceea ce prevede, ci pentru ceea ce nu prevede, criticând, în realitate, o omisiune legislativă în materia reparării prejudiciului produs prin erori judiciare. Or, Curtea, în jurisprudența sa constantă, a statuat că, în cazul unei excepții de neconstituționalitate ce vizează o omisiune de reglementare, nu este competentă să se pronunțe, date fiind dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 . În continuare, Guvernul arată că, la o analiză comparativă, se poate observa că dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară era reglementat într-o manieră similară în

vechiul Cod de procedură penală în art. 504 alin. 1 , care prevedea că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma judecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Acest articol a fost supus la numeroase examinări de constituționalitate, excepțiile fiind respinse ca inadmisibile. Astfel, Curtea, prin

Decizia nr. 78 din 5 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008,

Decizia nr. 927 din 13 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2013,

Decizia nr. 532 din 13 octombrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 31 octombrie 2005, a stabilit că cererile prin care se solicită completarea textului

art. 504 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală

cu alte situații decât cele care sunt expres prevăzute sunt inadmisibile.

12.

În subsidiar, Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că dreptul la repararea pagubei, recunoscut de

art. 538 din Codul de procedură penală , ia naștere în condițiile răspunderii civile delictuale atunci când, după condamnarea definitivă și după rejudecarea cauzei, se pronunță o hotărâre definitivă de achitare. Autorul pagubei este judecătorul care pronunță, cu vinovăție, soluția inițială de condamnare, cauzându-i persoanei condamnate un prejudiciu pe perioada în care aceasta execută pedeapsa. Deși nu are o consacrare legală, în literatura de specialitate și în practică s-a fundamentat opinia conform căreia noțiunea de eroare judiciară este indisolubil legată de pronunțarea unei hotărâri de achitare (și nu o hotărâre de încetare a procesului penal) ca urmare a admiterii cererii de revizuire și anulare a hotărârii penale (potrivit

art. 453 din Codul de procedură penală ) sau admiterii cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă a persoanei condamnate (potrivit

art. 466 din Codul de procedură penală ).

13.

Arată că procedura reparării pagubei cauzate prin eroare judiciară este o procedură specială, care are un domeniu de aplicare distinct, procedura generală fiind repararea prejudiciului potrivit

art. 1.357 și următoarele din Codul civil . Cu alte cuvinte, prevederile din

Codul civil

referitoare la răspunderea delictuală reprezintă dreptul comun, iar cele din

Codul de procedură penală

reprezintă, la rândul lor, legea specială, derogatorie de la dreptul comun. Astfel, în cazul în care se dorește repararea pagubei produse prin pronunțarea unei hotărâri de încetare a procesului penal (după ce anterior a fost pronunțată o soluție de condamnare), persoana interesată are la dispoziție calea unei acțiuni civile întemeiate pe dispozițiile

art. 1.357 și următoarele din Codul civil , trebuind însă să dovedească îndeplinirea condițiilor privitoare la existența faptei ilicite, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite. Prevederile din

Codul civil

referitoare la răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materie, suplinesc situațiile care nu pot fi acoperite de legea specială, respectiv

Codul de procedură penală .

14.

Avocatul Poporului susține că autorul excepției urmărește modificarea textului de lege în sensul lărgirii cazurilor de eroare judiciară pentru care se acordă dreptul la despăgubire. Or, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni

art. 61 alin. (1) din Constituție .

15.

De asemenea, este de observat că, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În consecință, Curtea Constituțională respinge ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate prin care se urmărește obținerea unei noi soluții legislative. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

16.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992,

să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut: „Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.“

19.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în

art. 21 alin. (1),

(2) și (3) referitor la accesul liber la justiție,

art. 23 alin. (1)

și (12) referitor la libertatea individuală și

art. 52 alin. (3)

referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală

dispun în sensul că persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Astfel, eroarea judiciară naște dreptul la repararea pagubei cu îndeplinirea următoarelor condiții: pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare; pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare, în urma rejudecării cauzei după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară ori în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă; persoana să nu își fi determinat condamnarea prin declarații mincinoase ori în orice alt fel, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel; persoanei condamnate să nu îi fie imputabilă - în tot sau în parte - nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.

21.

În ceea ce privește condiția referitoare la pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare, în urma rejudecării cauzei, Curtea reține că aceasta era prevăzută și în vechea reglementare, respectiv în

art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 . Astfel, în dreptul intern, eroarea judiciară a fost în mod indisolubil legată de pronunțarea unei hotărâri de achitare.

22.

Constatarea unei erori judiciare naște în sarcina statului obligația de a repara paguba creată, chiar și în absența oricărei încălcări a dreptului la un proces echitabil de către instanța de judecată. Astfel, descoperirea unor fapte noi prin care se probează existența unui temei de achitare va duce la repararea pagubei create prin condamnarea definitivă pronunțată, în baza răspunderii obiective, independent de culpă, care se explică și se întemeiază pe obligația de garanție în sarcina statului, care are ca suport riscul de activitate a serviciului public de înfăptuire a justiției.

23.

Referitor la reglementarea de către legiuitor a condiției exprese a pronunțării unei hotărâri de achitare, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 504 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală

(n.r. din 1968), reținând că dispozițiile legale criticate (...) stabilesc cine are calitatea de a beneficia de reparație, și anume persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Prin urmare, faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres și limitativ doar această situație nu are semnificația unei încălcări a dreptății ca valoare supremă în statul de drept și nici a unei limitări a accesului liber la justiție, garantat de

art. 21 din Constituție , sau a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de

art. 6 paragraful 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , întrucât este la latitudinea legiuitorului să stabilească aceste condiții și limite. În același sens este și

Decizia nr. 326 din 3 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007.

24.

În ceea ce privește invocarea în susținerea argumentelor de neconstituționalitate a

Deciziei nr. 45 din 10 martie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, Curtea apreciază că autorul excepției pleacă de la o premisă greșită, aceea că prin această decizie instanța de contencios constituțional a statuat că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite nu doar în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, ci și în alte cazuri.

25.

Curtea observă că premisa de la care a pornit la pronunțarea

Deciziei nr. 45 din 10 martie 1998

este aceea că dispoziția criticată ( art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 ) are în vedere doar motivele de achitare referitoare la situațiile în care „fapta nu există“ sau „fapta nu a fost săvârșită de cel condamnat“. Aceste cazuri erau reglementate de dispozițiile

art. 10 alin. 1 lit. a)

și

lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 . Potrivit

art. 11 pct. 2. lit. a) din Codul de procedură penală din 1968 , în cursul judecății instanța pronunța achitarea în cazurile prevăzute în

art. 10 lit. a)-e)

din același act normativ.

26.

Astfel, ceea ce a statuat Curtea în decizia anterior menționată este faptul că nu contează temeiul achitării pentru atragerea răspunderii statului, ca efect al achitării definitive, în rejudecare, a persoanei condamnate inițial definitiv, iar nu faptul că răspunderea statului trebuie să intervină chiar și în cazul în care, după rejudecare, nu a fost pronunțată o hotărâre de achitare.

27.

Or, potrivit

art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală , achitarea inculpatului se pronunță în cazurile prevăzute la

art. 16 alin. (1) lit. a)-d)

din același act normativ, iar

art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală

prevede că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că sa produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, fără a distinge între cazurile de achitare.

28.

Mai mult, Curtea apreciază că trebuie realizată o distincție între ceea ce reprezintă o eroare judiciară și ceea ce reprezintă o aplicare greșită a legii. Astfel, prin

Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 216, Curtea a statuat că eroarea judiciară este o noțiune care presupune o abatere de o anumită gravitate de la interpretarea și aplicarea normelor legale, indiferent că sunt de procedură sau substanțiale, dar care produc consecințe grave asupra drepturilor și libertăților fundamentale. Dacă în privința drepturilor absolute orice abatere produce consecințe grave, în privința altor categorii de drepturi fundamentale legiuitorul trebuie să circumscrie condițiile care, întrunite fiind, denotă o încălcare de o gravitate ridicată, aptă/capabilă să producă, la rândul ei, o vătămare de o anumită intensitate. Trebuie evitată și situația calificării jurisprudenței neunitare sau a revirimentului jurisprudențial drept eroare judiciară. Este, de asemenea, de observat că simplele interpretări judiciare eronate sunt susceptibile a fi corectate în mod exclusiv prin intermediul căilor ordinare/extraordinare de atac, ele neconstituindu-se în erori judiciare în sensul

art. 52 alin. (3) din Constituție .

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Dudău în Dosarul nr. 7.661/118/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 538 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2019.