Decizia nr. 610/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Senia Costinescu

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 717 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Ion Bagsan în Dosarul nr. 31.365/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.796D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziția legală criticată respectă cerințele constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 31.365/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 716 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Ion Bagsan, intimat într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 895 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 666 din Codul de procedură civilă

prin prisma faptului că declanșarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc. Pornind de la argumentele reținute în decizia Curții, potrivit cărora executorul judecătoresc nu face parte din autoritatea judecătorească, autorul excepției din prezenta cauză susține că instanțele, după încuviințarea executării silite, sunt cele care trebuie să păstreze dosarele de executare silită, iar executorul

judecătoresc trebuie să depună orice act de executare efectuat și în dosarul de la instanță. Astfel, instanța are posibilitatea de a efectua controlul acestor acte oricând. Or, în situația prevăzută de textul legal criticat, instanța cere copie a actelor contestate din dosarul aflat la executorul silit, împrejurare care determină, pe de o parte, o încetinire a judecății și, pe de altă parte, un venit suplimentar pentru executor din activitatea de fotocopiere în detrimentul justițiabilului care nu dispune de resurse bănești. În plus, autorul excepției susține că are bănuieli legitime că în dosarul de executare aflat la executor se pot schimba acte și proceduri care afectează una din părțile implicate în executarea silită.

6.

Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 717 alin. (2) din Codul de procedură civilă

este neîntemeiată. Instanța reține că în cadrul contestației la executare este necesar a se depune de către executorul judecătoresc copii de pe dosarul de executare pentru a se putea verifica și analiza legalitatea executării silite criticate, fapt pentru care partea care a formulat acțiunea și care are interes în soluționarea contestației este obligată să achite costurile ocazionate de transmiterea copiilor. Astfel, prin impunerea acestei obligații nu se încalcă dreptul de acces la o instanță prevăzut de

art. 21 din Constituție , această obligație având o justificare obiectivă și rezonabilă.

7.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Cu privire la obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate au dobândit redactarea actuală odată cu modificarea

Codului de procedură civilă

prin

Legea nr. 138/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014. Ulterior,

Codul de procedură civilă

a fost republicat,

art. 716

devenind

art. 717 . Așa fiind, deși obiectul excepției de neconstituționalitate reținut în actul de sesizare îl constituie dispozițiile

art. 716 alin. (2) din Codul de procedură civilă , din analiza criticilor de neconstituționalitate și a opiniei instanței rezultă că excepția de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile

art. 717 alin. (2) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „Instanța sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozițiile

art. 286

fiind aplicabile în mod corespunzător, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.“

11.

Cu toate că autorul excepției nu indică expres textul de referință pretins a fi încălcat, din motivarea cererii sale se desprinde principiul constituțional privind accesul liber la justiție, reglementat de

art. 21 din Legea fundamentală .

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că natura juridică a contestației la executare este cea a unei acțiuni civile de tip special, întrucât nu urmărește recunoașterea unui drept propriu în contradictoriu cu o altă persoană, ci înlăturarea măsurilor nelegale și prejudiciabile intervenite în faza executării silite. În acord cu această natură juridică, dispozițiile

art. 717 alin. (1) din Codul de procedură civilă

prevăd în mod expres că dispozițiile

art. 200

din același cod privind verificarea și regularizarea cererii nu sunt aplicabile contestației la executare.

13.

Referitor la procedura de judecată a contestației la executare,

art. 717 alin. (1)

din cod stabilește că aceasta se desfășoară după procedura prevăzută de

Codul de procedură civilă

pentru judecata în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător. Prin urmare, ca regulă, dispozițiile care reglementează judecata în primă instanța în procedura de drept comun au vocația să se aplice la soluționarea contestației la executare dacă nu contravin normelor speciale din materia contestației la executare sau altor norme speciale din materia executării silite. Una dintre normele cu caracter special pentru judecarea contestației la executare o constituie cea reglementată de

art. 717 alin. (2)

din cod, criticată în prezenta cauză. Potrivit acestei norme, instanța sesizată cu contestația la executare va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în cadrul termenului fixat, copii certificate de pe actele dosarului de executare.

14.

Regula procesuală presupune ca, în cadrul măsurilor pentru pregătirea judecății, reglementate în

art. 203 din Codul de procedură civilă , judecătorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecată, să dispună măsurile necesare pentru administrarea probelor, solicitând executorului judecătoresc să îi transmită, într-un termen fixat de instanță, copiile certificate de pe actele dosarului de executare. În concret, judecătorul va dispune, în cazul fiecărei contestații la executare, emiterea unei adrese către executorul judecătoresc cu solicitarea menționată, care poate viza actul contestat sau întregul dosar de executare.

15.

Copiile sunt reproducerile înscrisurilor originale, fie că acestea sunt acte autentice, fie sub semnătură privată. Din punctul de vedere al forței probatorii, copiile certificate de executorul judecătoresc sunt supuse regimului prevăzut de

art. 286 din Codul de procedură civilă , dispoziții care operează distincția valorii probatorii între actul original și copia sa.

16.

În continuare, Curtea observă că

art. 717 alin. (2)

din cod stabilește în sarcina contestatorului obligația de a achita cheltuielile impuse de punerea la dispoziția instanței de executare a copiei certificate de pe actele de executare contestate. Prin urmare, partea interesată, adică titularul contestației la executare, și nu executorul judecătoresc, va suporta costurile cu efectuarea și transmiterea copiilor de pe actele de executare contestate. Instanța, prin aceeași încheiere prin care stabilește obligația executorului judecătoresc de a transmite copiile solicitate, va pune în vedere contestatorului să achite costurile ocazionate de transmiterea copiilor. Analizând conținutul normativ al prevederilor care reglementează procedura contestației la executare, Curtea reține că executorul judecătoresc este obligat să furnizeze copiile certificate de pe actele de executare contestate în termenul fixat de instanță. El nu poate condiționa transmiterea copiilor de pe actele de executare de îndeplinirea, în prealabil, a obligației contestatorului de achitare a costurilor aferente, deci nu poate refuza îndeplinirea obligației care îi revine în raporturile sale cu instanța de executare până la momentul achitării efective a cheltuielilor de către partea interesată.

17.

Examinând critica de neconstituționalitate formulată, care vizează, în esență, lipsa de celeritate a procedurii solicitării de

copii certificate de către instanță și împovărarea justițiabilului care nu dispune de resurse bănești cu costul efectuării copiilor de pe actele de executare, aspecte care pot fi subsumate garanțiilor liberului acces la justiție, Curtea constată că, atât timp cât contestatorul are posibilitatea de a solicita și de a obține, în fața unei instanțe de judecată, verificarea măsurilor adoptate de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită, el are garantat atât accesul liber la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil.

18.

Curtea a statuat cu valoare de principiu că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie, în virtutea dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de lege“, regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, este dreptul legiuitorului să reglementeze, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

19.

În acord cu jurisprudența constantă a Curții (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 439 din 10 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007,

Decizia nr. 718 din 1 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2010, sau

Decizia nr. 1.007 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 septembrie 2011), accesul liber la justiție nu este un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiționată prin lege de îndeplinirea anumitor cerințe. Important este ca persoana care se consideră lezată în drepturile, libertățile sau interesele sale legitime să aibă efectiv posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești competente, iar în cadrul judecării cauzei sale să beneficieze de toate garanțiile și mijloacele procedurale prevăzute, care condiționează desfășurarea unui proces echitabil. Curtea a reținut, de asemenea, că accesul liber la justiție, consacrat de

art. 21 din Constituție , nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea unor taxe aferente procedurilor judecătorești, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, paragraful 33).

20.

Prin urmare, dispozițiile de lege criticate, care prevăd obligația executorului judecătoresc de a transmite, într-un termen fixat de instanță, copiile certificate de pe actele dosarului de executare, nu limitează, ci, din contră, dau expresie dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, nici textul de lege care prevede obligația părții interesate de a achita cheltuielile ocazionate de transmiterea copiilor nu afectează accesul liber la justiție. Pentru situația în care justițiabilul nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, legiuitorul a instituit prin

art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , ca o garanție a accesului liber la justiție, posibilitatea ca persoanele fizice să beneficieze de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008. Mai mult,

art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

prevede că ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România. Or, aceste dispoziții permit instanței de judecată să individualizeze acordarea acestui ajutor în funcție de nevoile reale ale solicitantului (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 79 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 8 mai 2017, paragraful 19).

21.

Pentru argumentele reținute mai sus, Curtea apreciază că nu sunt incidente considerentele

Deciziei nr. 895 din 17 decembrie 2015 , invocate de autorul excepției în sprijinul criticilor sale, întrucât prin decizia menționată Curtea a constatat „încălcarea

art. 21 alin. (3)

și

art. 124 din Constituție , prin prisma faptului că începerea/declanșarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc, astfel că nu sunt respectate exigențele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul imparțialității și independenței autorității, înfăptuirea justiției fiind «delegată» executorului judecătoresc“. Or, dispozițiile criticate în prezenta cauză reglementează tocmai controlul judecătoresc asupra actelor de executare efectuate de executor în cadrul procedurii de executare silită, astfel că raționamentul utilizat de Curte în precedentul judiciar nu este aplicabil.

22.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Bagsan în Dosarul nr. 31.365/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și constată că prevederile

art. 717 alin. (2) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019.