Decizia nr. 862/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Bogdan Georgescu în Dosarul nr. 145/88/2017 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 64D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra soluției legislative în discuție prin

Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 , iar forma legii criticată în acest dosar ține cont de reperele jurisprudențiale ale Curții Constituționale. Astfel comunicarea prin afișare intervine în ultimă instanță, când comunicarea prin celelalte forme prevăzute de lege nu a fost posibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia civilă nr. 1.247/CA din 4 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 145/88/2017, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , excepție ridicată de Bogdan Georgescu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri privind anularea unui act administrativ fiscal.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care actul se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului colectiv și doar prin simpla afișare a informației vizând existența acelui act, atât timp cât conținutul său nu poate fi vizualizat, consultat și cunoscut.

6.

Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile

art. 44 din Codul de procedură fiscală

reglementează modalitatea de comunicare a actelor administrative, prin dispozițiile

art. 44 alin. (5)

stabilindu-se doar o ultimă modalitate de comunicare a actelor administrative fiscale, ce urmează a fi aplicată doar în situația în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective, această reglementare nefiind de natură a îngrădi accesul liber la justiție și dreptul la apărare al contribuabilului.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 44 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

sunt constituționale în măsura în care comunicarea prin publicitate reprezintă doar o modalitate ultimă și subsidiară celorlalte mijloace de comunicare.

9.

Astfel, legiuitorul a prevăzut că actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate și în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însă, trebuie ca, anterior recurgerii la această modalitate, să fi fost respectată cu strictețe ordinea prevăzută în

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , astfel încât comunicarea prin publicitate să reprezinte doar o modalitate ultimă și subsidiară, după cum a stabilit și Curtea Constituțională în jurisprudența sa. Instanța de contencios constituțional a decis că este neconstituțională oricare altă interpretare pe care practica administrativă sau judecătorească ar putea să o atribuie textelor legale criticate față de cea consacrată prin

Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009 , reiterată prin

Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 .

10.

Așadar, în cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se îndeplinește prin publicitate și în ipoteza în care se cunoaște domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalități prevăzute de textul amintit.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției,

precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 44 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , cu următorul cuprins: „(5) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de

internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii a autorității publice locale, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean sau a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.“

14.

Curtea observă că dispozițiile legale ale

art. 44 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

au fost abrogate prin

art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate întrucât acestea continuă să își producă efecte în cauza de față.

15.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24

privind dreptul la apărare și ale

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Se mai invocă și prevederile

art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

16.

Examinând criticile formulate de autorii excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

17.

Astfel, Curtea reține că actul administrativ fiscal este acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de a da naștere, a modifica și a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești. Această manifestare unilaterală de voință, chiar dacă apare în contextul realizării puterii publice, presupune asigurarea unui echilibru ce implică respectarea intereselor private legitime, a drepturilor conferite de lege destinatarului actului administrativ fiscal, precum și asigurarea condițiilor necesare exercitării de către instanțele judecătorești a controlului de legalitate a actului administrativ. În acest context, natura unilaterală a actului administrativ fiscal are ca rezultantă reglementarea condițiilor de emitere, comunicare, precum și a modalităților de asigurare a opozabilității acestuia.

18.

Astfel, comunicarea actului administrativ fiscal către destinatarul său (contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat) reprezintă o garanție importantă împotriva arbitrarului și, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoștință a conținutului raportului juridic fiscal care ia naștere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ fiscal are importanță și cu privire la efectele juridice produse de acesta, actul administrativ fiscal producând efecte juridice față de destinatarul său doar din momentul în care îi este comunicat în mod legal. Prin urmare, comunicarea actului administrativ fiscal reprezintă o condiție preliminară pentru opozabilitate, respectiv pentru a determina data de la care actul administrativ fiscal poate produce efecte pentru contribuabil. Așa cum este și firesc, regula o constituie comunicarea actului administrativ fiscal către contribuabilul/plătitorul căruia îi este destinat. În acest fel, se asigură cunoașterea nemijlocită de către partea din raportul juridic fiscal a conținutului raportului juridic născut ca urmare a emiterii actului administrativ fiscal.

19.

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a comunicării, prin

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , legiuitorul a înțeles să reglementeze mai multe modalități de comunicare a actului administrativ fiscal. Aceste modalități au variat pe perioada în care

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

s-a aflat în fondul activ al legislației, iar unele au fost chiar sancționate de către instanța de contencios constituțional.

20.

În acest context, Curtea a reținut, prin prisma reglementării din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003,

prin

Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, că interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existenței unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalități care să asigure aducerea efectivă la cunoștința contribuabilului despre existența unei obligații fiscale în sarcina sa.

21.

Curtea a arătat, prin decizia precizată, că în

art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale, după cum urmează: „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.“

22.

Curtea a reținut, însă, că „textul de lege menționat enumeră aceste modalități fără să conțină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite, astfel că instanța de judecată care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a semnalat că, în practică, în lipsa unei mențiuni exprese referitoare la obligativitatea respectării ordinii în care acestea sunt enumerate, există o tendință a organelor fiscale de a ignora succesiunea în care acestea sunt prevăzute în

art. 44 alin. (2)

și de a recurge la comunicarea direct prin publicitate, fără a proceda la epuizarea celorlalte mijloace de comunicare a actului administrativ fiscal“.

23.

Așa fiind, Curtea a statuat că prevederile

art. 44 alin. (3) din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la

art. 44 alin. (2) lit. a)-d)

din aceeași ordonanță.

24.

Ulterior acestei decizii, textul

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

a fost modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 29/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011, în sensul că actul administrativ fiscal se comunica prin: a) prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; b) în cazul în care comunicarea prin poștă nu a fost posibilă, prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal ori prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia; c) în cazul

în care nu s-a reușit comunicarea prin mijloacele de la lit. b), prin publicitate.

25.

Textul

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

a fost modificat, din nou, prin

Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2012 (în prezent abrogată prin

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ). Astfel, textul

art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

s-a modificat în sensul că actul administrativ fiscal se comunică prin: a) remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal; b) prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; c) alte mijloace, cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru în final [în cazul în care comunicarea nu a putut avea loc prin modalitățile de la lit. a) sau b)]. În cazul în care comunicarea prin antereferitele modalități nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate [d)].

26.

Din economia textului criticat, Curtea observă că legiuitorul a instituit modalitatea principală de comunicare sub forma a două căi ce sunt alternative - remiterea directă sau transmiterea prin poștă a actului. Mijloacele electronice sunt utilizate numai dacă respectivul contribuabil a solicitat expres acest lucru în final, iar metoda publicității numai în ultimă instanță.

27.

Modificarea procedurilor de comunicare a continuat, prevederile art. 44 fiind, încă o dată, modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014

pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014. Practic, soluția legislativă a fost păstrată, iar prevederile

art. 44 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

au devenit prevederile

art. 44 alin. (5),

cu mici modificări.

28.

Autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit că, în urma utilizării metodei afișării pe site-ul și la sediul organului fiscal emitent, conținutul acelui act nu poate fi vizualizat, consultat și cunoscut. Or, metoda publicității este utilizată doar în ultimă instanță, când comunicarea nu a fost posibilă prin niciuna dintre celelalte metode menționate.

29.

Prin

Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, Curtea s-a pronunțat asupra prevederilor

art. 44 alin. (3) din

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

[devenit ulterior

art. 44 alin. (5)] . Cu acest prilej, Curtea a statuat că modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal prin publicitate, respectiv prin afișarea, pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a autorității administrației publice locale sau a consiliului județean, după caz, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, nu este de natură a îngrădi accesul liber la justiție și exercitarea dreptului la apărare.

30.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

31.

În acest context, Curtea reține că nu sunt încălcate prevederile constituționale și convenționale invocate și că prevederile

art. 52 din Constituție

nu au incidență în cauză.

32.

Distinct de cele de mai sus, Curtea constată că orice contribuabil (sau împuternicitul acestuia) care a luat cunoștință de emiterea actului administrativ fiscal se poate deplasa la sediul organului fiscal pentru a-l ridica pe bază de semnătură. După înmânarea actului administrativ fiscal, contribuabilul are posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestuia.

33.

În ceea ce privește critica implicită potrivit căreia dispozițiile legale în discuție nu reglementează în mod explicit condițiile anunțului în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, Curtea reține că legiuitorul a procedat corect atunci când a stabilit un echilibru între interesul statului de a-și recupera sumele de bani datorate și interesul contribuabilului de a-și vedea protejate datele sale cu caracter personal [cum ar fi suma de plată], pe de o parte, și dreptul de acces liber la justiție al aceluiași contribuabil, pe de altă parte. Din moment ce legea se referă la un act administrativ fiscal și la contribuabil, este obligația organelor fiscale să individualizeze actul emis (prin indicarea numărului și a datei), dar și contribuabilul (cu respectarea protejării datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația în vigoare în acest domeniu). Stabilirea modului în care organele fiscale și-au îndeplinit aceste obligații ține de interpretarea și aplicarea normei de către organele abilitate, respectiv de către instanța judecătorească, singura competentă să se pronunțe cu privire la aceste chestiuni.

34.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Bogdan Georgescu în Dosarul nr. 145/88/2017 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 44 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2019.