Decizia nr. 185/2020

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cosmin-Marian Văduva

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților, excepție ridicată de Melinda Kacso în Dosarul nr. 15.931/300/2016^** al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 651D/2018.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că la dosar a fost depus, din partea Fondului de garantare a asiguraților, un punct de vedere prin care se solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Decizia civilă nr. 1.396A din 12 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 15.931/300/2016**, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Melinda Kacso, într-o cauză având ca obiect o acțiune de acordare a unor despăgubiri.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că procedura instituită de

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

este contrară

art. 21 alin. (1)

și

art. 16 alin. (1) din Constituție . Astfel, pentru situația în care o persoană prejudiciată urmează să se adreseze cu o cerere în despăgubire Fondului de garantare a asiguraților pentru faptul că asigurătorul RCA a intrat în faliment, are la dispoziție doar 90 de zile pentru formularea cererii de despăgubire, în timp ce alte persoane vătămate au posibilitatea de a se adresa cu o cerere în justiție în termen de 3 ani împotriva asigurătorului RCA care nu este în stare de faliment. În acest fel se ajunge la discriminarea persoanelor care, fără să fie vinovate, ajung în situația de a se adresa cu o cerere de despăgubire către Fondul de garantare a asiguraților.

7.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât

Legea nr. 213/2015

a reglementat expres posibilitatea persoanei interesate ca, ulterior parcurgerii necontencioase, să se adreseze instanței. În plus, apreciază că situația creditorului unei societăți de asigurare aflate în faliment este diferită de cea a asigurătorului RCA care nu se află în insolvență. În concluzie, nu sunt încălcate prevederile

art. 16 alin. (1)

și ale

art. 21 din Constituție .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015. Prevederile de lege criticate au următorul cuprins normativ: „(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.“

12.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi și ale

art. 21 alin. (1)

care consacră accesul liber la justiție.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a constatat constituționalitatea unor prevederi ale

Legii nr. 213/2015 , inclusiv a dispozițiilor criticate în cauza de față ( Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 8 mai 2017,

Decizia nr. 741 din 22 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 14 martie 2019, și

Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 17 ianuarie 2020). Cu aceste ocazii, Curtea a reținut că prin

Legea nr. 213/2015

a fost constituit Fondul de garantare a asiguraților, care are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. În esență, acest fond garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în această lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite în

actul normativ. În cazul în care disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului de garantare a asiguraților cu resursele financiare prevăzute de legea analizată.

14.

Criticile autoarei se întemeiază pe două erori generate de lipsa de situare a prevederilor criticate în contextul întregii reglementări prevăzute de

Legea nr. 213/2015 . Mai întâi, autoarea nu sesizează diferența dintre dreptul prevăzut la

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

și dreptul prevăzut de

art. 14 alin. (1)

din aceeași lege, potrivit căruia „În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.“. Astfel, prevederile criticate vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraților deschiderea dosarului de daună, în vreme ce

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraților indemnizația/despăgubirea. Ambele drepturi sunt acordate de către legiuitor cu condiția exercitării acestora într-un anumit termen, în sensul prevăzut de

art. 2.545 alin. (1) din Codul civil , potrivit căruia „Prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale.“ Astfel, dreptul la solicitarea deschiderii dosarului de daune trebuie exercitat între data închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. În schimb, dreptul de a solicita despăgubirea/ indemnizația trebuie exercitat în termen de 90 de zile fie de la data (1) rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, fie (2) de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Prin urmare, nerespectarea acestor două termene atrage, în mod necesar, sancțiunea decăderii, în înțelesul dat acestei noțiuni de

art. 2.545 alin. (2) din Codul civil , potrivit căruia „Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor“.

15.

Ca atare, termenul prevăzut de

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

nu este, așa cum consideră autoarea, un termen de prescripție extinctivă, în sensul avut în vedere de

art. 2.500 din Codul civil , potrivit căruia „(1) Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz“.

16.

În al doilea rând, autoarea excepției nu a sesizat faptul că, potrivit

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015 , „Dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment“. În schimb, creditorii unui asigurător care își desfășoară în mod normal activitatea își pot valorifica dreptul într-un termen de 2 ani, potrivit

art. 2.519 din Codul civil , care dispune că „Dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani“. Ca atare, în fapt, legiuitorul nu doar că nu i-a situat pe creditorii de asigurări ai societății de asigurări supuse procedurii falimentului într-o situație defavorabilă prin comparație cu creditorii de asigurări ai unei societăți de asigurări care nu se află în faliment, așa cum apreciază autoarea, ci le-a oferit un regim mai favorabil, dar cu totul justificat, având în vedere situația în mod semnificativ diferită în care se află cele două categorii de subiecți de drept.

17.

Cu referire la criticile întemeiate pe prevederile

art. 21 din Constituție , Curtea constată că acesta nu este aplicabil, deoarece, așa cum s-a arătat, termenul de 90 de zile vizează exercitarea de către creditorii de asigurări a dreptului de a solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de garantare a asiguraților și nu dreptul acestora de a adresa justiției, în temeiul

art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 , potrivit căruia „În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la

art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată , cu modificările ulterioare“ (dispozițiile acestui din urmă articol care se aplică mutatis mutandis prevăd, la alineatul 2, că „Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestație la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii“).

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Melinda Kacso în Dosarul nr. 15.931/300/2016^** al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că prevederile

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2020.