Decizia nr. 1399/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Zoltan Valentin - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Romconstruct" - S.A. din Ploiești în Dosarul nr. 6.673/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.757D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.673/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Romconstruct" - S.A. din Ploiești într-o cauză comercială având ca obiect o soluționarea cererii de suspendare provizorie a Sentinței comerciale nr. 5.061 din 8 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a comercială în Dosarul nr. 323/3/2010.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 21, deoarece, în cadrul procedurii prevăzute de textele criticate, părțile nu sunt egale în drepturi. Prin stabilirea posibilității de judecată fără citarea părților se încalcă dreptul la un proces efectiv și în fața unei instanțe imparțiale, deoarece nu există un cadru procesual în care să poată fi exprimat un punct de vedere, să fie formulate cereri, apărări sau să poată fi făcute probatorii.
De asemenea, se mai susține că sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 24, deoarece dreptul judecătorului de a aprecia exclusiv asupra posibilității suspendării cauzei este un drept discreționar, care nu asigură protecția justițiabilului, în măsura în care legea nu stabilește criterii clare, precise, de luare a acestei hotărâri, ori simpla solicitare a unei cauțiuni de 10% din valoare fiind insuficientă pentru a fi asigurată echitatea, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție.
Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială opinează în sensul că prevederile criticate nu sunt contrare Legii fundamentale, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 300 alin. 2 și 3 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
- Art. 300 alin. 2 și 3: "La cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate și în alte cazuri decât cele la care se referă alin. 1.
Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părților în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este cazul. Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă: "În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauțiunea depusă este deductibilă din cauțiunea stabilită de instanță, dacă este cazul."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor legale criticate Curtea s-a mai pronunțat și, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că prevederile respective sunt în acord cu dispozițiile constituționale.
1. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 300 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, Curtea, prin
Decizia nr. 1.007 din 8 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 28 noiembrie 2007, a reținut că art. 300 din Codul de procedură civilă reglementează efectele declanșării controlului judiciar pe calea recursului, respectiv suspendarea de drept a executării hotărârii recurate în anumite cazuri prevăzute expres în art. 300 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și suspendarea executării hotărârii recurate, la cerere, motivat, după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili de către instanță, prin încheiere, cu ascultarea părților în camera de consiliu, potrivit art. 300 alin. 2 și 3 din același cod.
În legătură cu invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii, Curtea a constatat că prevederile criticate nu aduc atingere acestui principiu constituțional, întrucât se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, măsura instituită prin acestea luând în considerare specificul fiecărei cauze, iar nu al persoanelor care o solicită, acestea beneficiind de un tratament egal.
De asemenea, Curtea a reținut că, dispozițiile de lege criticate, reglementând posibilitatea instanței de a suspenda executarea hotărârii recurate, la cerere, precum și obligația recurentei de a depune o cauțiune, nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, ele având caracterul unei garanții în favoarea intimatului, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite.
Aceste prevederi legale nu îngrădesc în vreun fel accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, favorizează accesul la justiție prin descurajarea tergiversării executării obligațiilor pe calea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea hotărârilor judecătorești definitive.
Așadar, cauțiunea reglementată de dispozițiile de lege criticate reprezintă un mijloc procedural pentru evitarea abuzului de drept și nu contravine principiului accesului liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție.
Prin
Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a mai statuat că stabilirea unor condiționări pentru introducere acțiunilor în justiție, inclusiv sub aspectul stabilirii de către instanță a unei cauțiuni, nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție. Aceasta deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
2. În ceea ce privește critica dispozițiilor
art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 810 din 3 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate prevăd posibilitatea ca președintele instanței să dispună, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, care se judecă potrivit regulilor de procedură din dreptul comun. Așadar, suspendarea provizorie se dispune ca o măsură vremelnică, în scopul păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.
De asemenea, prin
Decizia nr. 1.180 din 15 septembrie 2011 *), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a constatat că măsura suspendării provizorie a executării silite, în cazuri urgente, nu este de natură a aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil, în mod public, și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, ci dimpotrivă, asigură toate garanțiile pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.
__________
De altfel, prin
Decizia nr. 236 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, Curtea a observat că art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu conține măsuri discriminatorii care ar contraveni principiului egalității în fața legii, întrucât măsura instituită prin acesta se ia în considerarea naturii urgente a cauzelor, iar nu a persoanelor care o solicită, acestea beneficiind de un tratament egal în fața legii.
Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 și art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Romconstruct" - S.A. din Ploiești în Dosarul nr. 6.673/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2011.
*) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 21 decembrie 2011.
Referitor la pretinsa inegalitate procesuală creată de dispozițiile criticate, Curtea a constatat că acestea nu aduc atingere prevederilor constituționale privind egalitatea în fața legii, deoarece dispozițiile legale criticate nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație procesuală, fără nicio deosebire.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ionița Cochințu _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.